nu trageți în pianist

se vrea a fi perfect zic unii
te crezi poet și-ți șlefuiești cuvântul
în amăgirea vană că vei fi celebru
nemulțumit mereu Sisif
îți iei în cârcă bolovanul
și între timp îți trece clipa ziua anul viața

eu am să-ți spun că totul e definitiv
că poezia e și ea
captivă-n coaja unui timp trăit
și că poetu-i pasăre și cuib
când scrii de fapt depui un ou în cuibul tău
momentu-i fast și unic cu fiecare ou
trăiești miracolul creației

câte-or fi linpezi n-ai de unde-a ști
cloceștele nu le ciocni nu le răci
și speră că-ntr-o zi
vor sparge puii coaja și
leiți cu tine vor cunoaște zborul
minune-n ochii care-i vor privi...

pe-aici nu plouă rece curat
poleiul de ieri m-a dat de pământ
azi zăpada-i mai sus de genunchi
și ghipsul mi-atârnă în fașă de gât
hei și mi-am zis citind eu versul tău
fii bucuros că ți s-a dat cu stânga
să bați în taste
în ritmul inimii să mai depui un ou...

cu scuze pentru vorbă lungă
și mulțumiri pentru prilej, Ioan.

drag prieten!
e o bucurie mare să vezi cuvânt ce naște poezia
din ale tale umbre ascunse printre versuri

citesc ce-ai scris și sufletul se bucură
când de acasă poveștile vin
căci am uitat de ploi și de zăpezi
de praf și de călduri topite-n veri
de gustul cireșilor de mai
chiar și de must
de datini și de cer
un gust pe care-l port în amintiri
și care trist se sparge dincolo de granițe