one man\'s dream
Sfârșitul e un adevăr de flașnetă cu memorii trezite în torsul invers al mersului nașterii pe rug înălțarea cifrei unu- o religie a suflării peste poli și veșnicia lor valorile
Raport
Te țineam de mână tavanele se dădeau solemn la o parte alunecau, alunecam Mi-as fi agățat de ceva privirea Lungea ca un elastic dinspre mine dealul cerul mut, stelele-făclii primul,
Nimeni
...Încheindu-și rostul, nelămurite de viață, văzute,nevăzute, fericite ori nu, muștelor li se schimbă privirea. Așa, îmi închipui, se întâmplă... Își împacă gândurile între ele. Apoi, cu cât li
Eu dar-
Penelopa- mă împart țesăturilor pe din două credința în bătălia pierdută de o zi e urzeala acestui război clocotind a destrămare de sensuri aducerile aminte nu mi-s de aer nici apă doar vii
De ieri, de azi
Aeneiss isi topeste idolii la foc moale intr-o arsita luminoasa vazului ceara suind asteptarile pana la glezne inspre genunchi precum o poveste nehotarata catre o singura intrebare
Azi inca
Înfrigurată îți aburesc o fereastră Cât timp la tine se cheamă că-i ziuă Cu arătătorul adun flori în mănunchi Blând le indrept tulpinile-n glastră Și recunosc că îți scriu în genunchi Te
Nefiresc
De îți voi scrie Mă vei recunoaște în cuvinte după rămasurile bune venirile de fiecare dată altele teama de zile alungate plecările aducerile aminte florile stinse de pe ie atâtea rătăciri și
Charge complete
Caile noastre decantate caderilor le-as adauga intr-un caier din care o profetie s-ar toarce zilele acestea insirand arbori genealogici cu radacini pana la al miilea neam Viitorul ar rasari
Aproximativ
Pana la tine ma desfasor ca o scena in care tot ce misca e personaj ori fenomen principal Astfel golul devine nisip scris cu degetele de la maini amandoua amandoi fructe necoapte Nimic
Atat despre mine
incert ma privesc ciulendre cu ochi de melc definitiv adancindu-ma intre timpuri uscate legata m-ar vrea de catarge sa spulbere mutele chipuri ce port ostenind prada vanturilor cu
Fracturi
as fi dezvelit pe rand ascunsele-mi pacate de unica folosinta in trupul fiecarei femei in care ma pierd ca un vant tacut, ca o cuneiforma surpandu-mi malurile peste ideea de tu dar iti
Nelinistea
Oarbe carari infatisezi intoarcerii mele in chip ostenit sa descopar fapturile Tale sa ma bucuri mai sus de orice cuvant sau poem care s-ar scrie in timp, in diamante credinciosia Ta respira
Arzând
sunt numai preț de-o trecere cu gândul n-o să rămân altfel s-ar rupe rândul nici paginile ordinea nu și-ar găsi... și numai toamna ar părea c-ar fi mai bine trec ca fumul din mine-afară
Cele mai mici amănunte
Imi pusesem rochia albastră pentru tine nu mai avea flori s-au desprins să-ți caute urmele plecat fiind într-o goană apoi tot polenul din vara i-a cernut pe buze orhideei în stilul tău
Doar subtitlu
Prezent ferecată va fi o Duminică îmbracată în sticlă cu detalii scoase acut la plimbare Umbra ta învelindu-mi tăcut uși pe jumătate deschise contrasimbol pentru un timp răzvrătit în
Ziua de dincolo
Spre inima pământului cuvinte aprind către ziua de dincolo prinos să aduc de sete de Tine Stăpâne la Tine să vin să-Þi cânt in culori Tu să ivești aduceri aminte din pașii mei
Nu
îmi inec somnul sub ape, sub stânci polimorf trimțând asimptote spre tine dincolo de suprafețele superficiale adânci cu pleoapele ating contururi marine unde-ți sunt hainele, zalele,
