dorin cozan

miracolul vine din oracol oracolul din ra

poate de aici senzatia de justificare, retorism si hermeneutica

primim
palmele tale, omule de spice

printesa ta e-a clipei repezi, pare?

\"ma inchid cu ragnarok intr-o camera simpla\" = ma opresc/ma retrag/pun capat, izolez ultima zi a lumii mele/sfarsitul/neputinta/moartea/aporia intr-un mod simplu, intr-o camera, adica lumea, cu punctele sale cardinale. pentru simplificare, caci nimic nu conteaza aici, nimic nu mai e de castigat. limita atrage si retrage intreaga fiinta.

\"cu usi ferecate pe-afara\" = cu renuntarea la orice speranta/iluzie ptr a nu iesi -a fi aparat de propriile limite, nevoi si de pericolul exteriorului/exteriorizarii.
rezulta ca ceva ramane pe dinafara, ceva tb exclus, cine se sacrifica. importanta e finalitatea vegherii, reusita ei.

\"intr-un buncar ma inchid cu tine, zi turbata\" = in turbarea/furia/anomia cotidiana ma afund in mine -in buncar, intre ziduri si mai mari, fara scapare- ma aflu cu tine, adica situatia mea a la sartre e situatia celuilalt. nu esti singur, cealalta fața a ta ți se arata.

\"nu ma mai tem de maine
ieri nu mai este \" = trecutul, viitorul isi arata inconsistenta conceptuala si ontologica. simple obiecte care mi se impotrivesc, care dispar, nimic nu ma mai ajunge, ptr ca nimic nu ma asteapta, ptr ca nimic nu precede esenta mea; o punere in paranteze a totului, in stil fenomenologic

ragnarok, te iubesc : solutia - iubirea/acceptarea nimicului, a lipsei de solutii - cand nu mai exista solutii, simpla, ca divinitatea: traieste-te!
o prezentificare prin erosul care urca si coboara neincetat


al dvs,
francisc

subtitlu: ptr cat mai multe replici si vizionari




carmen, eu zic ca ai facut rau ca ai dezvaluit intima mea prietenie cu amelie. este o indiscretie, orice s-ar zice. noi hotaraseream sa tinem totul secret din cauza pisicii mele care stie clar adevarul: anume, ca nu am vazut filmul. nu prea se fac de-astea, carmen, carmen, carmen... dar nu prea conteaza, nu?! nu te mai folosi de oameni. mai ales ca referirea ta se face la ceva ce nu exista. ma mai uit o data. nu, nu exista!

carmen,nu merita...
mihai, multumesc mult


sarbatori luminate

fiecare are dreptul la opinie.

+a

1. aceste randuri imi par uzate dvp poetic: \"Înconjurat de propria-mi carapace
Pe care nu o mai zgârie nimeni\"

2. typos \"voi cultiva catusi\"

textul nu aduce nimic nou, tema fiind tratat clasic, aproape expeditiv

intr-adevar, explicatia pare fundamentata pe unexhibitionis literar dublat de un infantilism in care hose pozeaza ca b.b. pentru deliteraturizare si \" renastere\" a imaginarului care, ptr el, a fost primordial.
cretinizarea culturala pe care ne-o serveste nu e decat semnul acestei carente educationale care ar tb sa dea de gandit editorilor si sa-i treaca la offtopic comentariul.
oricum, se pare ca merita comentariul meu anterior ptr care editorii au gasit de aceasta data bunavointa necesara sa l treaca la offtopic

...se asteapta la tunete si fulgere.

un text prost, care nu tradeaza nimic

institutionalizarea sinceritatii si iubirii de intelepciune in literatura romana, in scopul unei preafericite uniri cu absolutul poetic ar constitui un bun prilej ptr efemeridele poetice de salvgardare a discursului experimential in acest domeniu, imbogatind limba romana si traditia culturala, ridicand-o pe culmile intrebarilor si raspunsurilor care pot fi si retorice.
un text care, dincolo de aspectul livresc si neprofesionist, tradeaza o traire autentica, aspiratoare de intelesuri si preziceri dinainte intuite

imi permit sa raspund marianei:
oamenii inteligenti ca noi nu se cearta. mai ales ca la infinit toate coincid.

cainosenia de care vorbiti, cu care sunt de acord, imi pare daca nu gratuita celor putin de neinteles ptr mine. caci a avea un destin si a percepe destinatia lui - faptul de a fi sau nu destinat- nu mai tine de \"bunavointa\" Firii ci de nedreptatea ei, in sens heraclitean.

manuscrisul sters nu minte niciodata.\"acuzata\" stranietate a destinului poetic tine probabil de stranietatea normalitatii ei. avantajul salvarii ei tine din fericire de dialectica discursului creator care se re-face, mana pe mana desenandu-se

felicitari!

o parodie a eternelor teme poetico-agonice de la trandafirii aruncati peste bordul destinatarului pana la prezervativele poetice, din pacate, refolosibile....

dincolo de parodie, o demascare prin faptul ca aici autorul si-a pus inca o masca, translucida, ptr a (se) arata, celui care priveste, altfel, adica identic cu sine.
pb e ca intotdeauna cotropitorii nu cauta decat in functie de nevoi specifice. mirarea, indoiala, cutremurarea tin insa de o subtila manipulare a celuilalt in vederea binelui comun.

orice pierdere se pedepseste conform tuturor legilor poetice. recuperarea tine de contextualitatea prieteniilor literare. si de deschiderea celuilalt catre comunicarea autentica.

pe scurt, un text frumos prin detasarea de \"miorismele\" prezente in aceasta perioada aici si nu numai.

arta mistificarii presupune initierea in miracol, printr-ul \"altul\" care deschide celuilalt al saselea simt prin care intamplarea devenita miracol, ca rascruce a destinului, se reveleaza identitate \"zabavnica a Firii\". O masura a reusitei - poezia- ofera prilejul si privilegiul de a transforma datul in dar nemeritat.
Toate acestea conduc, se pare, la antinomii:
-cum este sustinuta aceasta deschidere daca se rupe sirul \"apostolilor\" care arata nebunia normalitatii? daca sirul e neintrerupt inseamna ca divinitatea e poetul suprem. se scrie pe sine?
- cum va sustine ratiunea acestea cat timp ii sunt refuzate raspunsurile la intrebarile de tipul in ce scop si din ce cauza? cand ea insasi in fata aporiilor cedeaza credintei? iar credinta, la divin...de aici circularitatea teoriei

in plus, nu s-ar parea ca aceasta \"crestere\" /reinitiere in miracol se desfasoara sub auspiciile unui hazard orb? un sistem coerent si complet, dar totusi fals, o remistificare a virtutilor increderii in om