9a. Postmodern

1. Heraclit (aproximativ 535 - 475 î. Cr.) spune: \'Παντα ρει και ουδεν μενει\'(\'Totul curge, nimic nu rămâne neschimbat\'). Și: \' Nici un om nu poate să intre în apa aceluiași râu de două ori, deoarece nici râul și nici omul nu mai sunt la fel.\' Iar, pentru el, apa, aerul, pământul nu sunt forme de înstrăinare a focului ci modalități de manifestare a lui. El \'se aprinde și se stinge după măsură\'. Această măsură poarta numele de LOGOS DIVIN ( În China: TAO, DAO) – prin care Heraclit denumește contradicția. Iar contradicția naște MIȘCARE. Deci LOGOSUL DIVIN în nici un caz nu e static, imuabil, dat o dată pentru totdeauna ci într-o veșnică schimbare. ------------ COMENTARIUL 1: MIȘCAREA la Heraclit este deci \"Instantaneitate\" (i.e. RUDIMENT DE TIMP și nu NICICÂND). \"Timpul\" pare a fi mai profund (în Sacralitatea sa) decât \"Spațiul\" -------------- 2. Platon (cca. 472 - 347 î. Cr.) spune: \"UNU\" (Incognoscibil) = DIVINITATEA. Din EL derivă \"Lumea Ideilor\". Distincția existența sensibilă/ existența inteligibilă este baza Teoriei Ideilor. Planul existenței SENSIBILE este acela al realității aparente, accesibilă cunoașterii \"profane\" prin simțuri, lumea Peșterii care fundamentează opiniile (doxa). Planul existenței INTELIGIBILE este acela accesibil doar cunoașterii de tip rațional, a lumii din afara Peșterii, cea a Formelor Pure, a Ideilor, lumea Existenței esențiale. ----------------- COMENTARIUL 2: Ce a ajuns, ulterior, pana in zilele noastre, în \"profan\", cunoașterea \"rațională\", refuz să accept. Ea ne azvârle înapoi, în lumea Peșterii (a \"simțurilor\" comune) ---------------- Dialectica este metoda prin care se ajunge la cunoașterea Ideii, obiectul cunoașterii adevărate (episteme); este procedeul prin care ne ridicăm din lumea sensibilă în lumea suprasensibilă (inteligibilă). În cunoașterea inteligibilă intervine intelectul pur (nous). Mitul peșterii este o imagine alegorică a lumii și a modului cum poate fi cunoscută. Mitul este prezentat astfel: într-o peșteră s-au născut și au crescut înlănțuiți niște oameni. Singura lor modalitate de contact cu exteriorul este printr-un perete lateral, semitransparent al peșterii prin care răzbate lumina soarelui, iar pentru acei oameni, singura lor modalitate de a lua \"cunoștință\" de ceea ce este DINCOLO este prin acest perete lateral pe care se conturează umbrele din afară. Pentru astfel de oameni înlănțuiți, acest perete este lumea lor. Dacă, însă, vreunul dintre acești locatari ai peșterii reușește să si sfărâme lanțurile și să vadă adevărata lume și apoi se va întoarce la ai săi, aceștia îl vor considera nebun și va fi repudiat din mediul său social, ostil pentru el prin ideile sale neconforme cu ale majorității. Ideile se caracterizează prin: . Desemnează o existență absolută. . Această existență există în sine și prin sine. . Reprezintă o existență eternă. . Desemnează o existență cosmică (ideea închide în sine toate calitățile particulare). . Desemnează o existență imuabilă (neschimbătoare). --------------------- COMENTARIUL 3: \"Cosmosul\" elen care cuprinde \"Lumea Ideilor\" și \"Peștera\" (\"UNU\" = DIVINITATEA, rămânând în afara \"Cosmosului\") va deveni, ulterior, în traducere latină \"Univers\" (unic), iar existența \"cosmică\" - existență \"universală\", tăind astfel polisemantismul \"cosmicului\", reducându-l, pur și simplu, la un univers unic, i.e. la o nouă \"peșteră\"; ------------------- ---------------- COMENTARIUL 4: În lumea \"Ideilor\": MIȘCAREA lipsește; ceea ce înseamnă ATEMPORALITATE (i.e. NICICÂND). \"Tinerețe fără bătrânețe și etc\". Un Eden plictisitor. Singurul care l-ar \"înțelege\" în întreaga sa ASPAÞIALITATE (i.e. NICIUNDE) fiind doar \"UNU\" care, însă, nu se află în \"interiorul\" acesteia. Toate acestea s-ar întâmpla dacă n-ar exista, totuși, \"Sufletul\" care \"conține\" (păstrează) o scânteie din DIVINITATEA = \"UNU\", dispunând astfel de o perspectivă mai amplă chiar dacă și aceasta e limitată. ----------------- --------------------- COMENTARIUL 5: Drumul (ascensional) din \"Peșteră\" spre \"Lumea Ideilor\" presupune: . DURATÃ = TIMP; .ÎNTINDERE = SPAÞIU (ascensional), paradoxal: dintr-un \"afară\" iluzoriu cuprins în \"Peștera - Închisoare\" spre un \"Interior\" eliberator; din spre periferia (suprafața) unei \"sfere\", mai mult sau mai puțin \"rotunde/sferice\", prin \"CENTRUL\" acesteia = \"INTRODESCHIDERE\" spre \"Lumea Ideilor\" și, de aici, mai departe. ------------------ ---------------- COMENTARIUL 6: În interiorul \"Peșterii\" nu există decât CIRCULARITATE \"labirintică\" (i.e. un \"labirint\" cu o singură \"intrare\" care imediat se \"închide\" după ce ai intrat prin ea; existând totuși o singură \"ieșire\" care nu se află decât în \"centrul\" unui astfel de labirint (INTRODESCHIDERE), fiind mascată pentru oamenii de rând în timpul vieții acestora și care poate fi găsită, în viață fiind, numai de cei ce \"practică\" filosofia = \"Theoria\" (căutarea SACRALITÃÞII). -------------------- -------------------- COMENTARIUL 7: Se observă, din cele de mai sus, că Platon împarte EXISTENÞA pe trei niveluri: . \"UNU\" = DIVINITATEA incognoscibilă (în afara Cosmosului); . Intelectul cosmic = Lumea ideilor; . Empiricul = Lumea noastră cea de toate zilele din \"Peșteră\" (cuprinsă, împreună cu \"Lumea ideilor\", în Cosmos). ----------------- ----------------- COMENTARIUL 8: Diferența esențială între Platon și Heraclit este că, în timp ce primul consideră \"Lumea ideilor\" ca având \"o existență imuabilă (neschimbătoare), ATEMPORALÃ\", cel de al doilea spune că o astfel de \"Lume\" este una dinamică, în veșnică schimbare INSTANTANEE și o numește \"Logosul Divin\". În ambele cazuri nu se specifică clar dacă în \"Lumea ideilor\" (Platon) sau a \"Logosului Divin\" (Heraclit) există sau nu \"Spațiu\", adică \"întindere\" și \"Timp\", adică \"durată\". Totuși, având în vedere \"veșnica schimbare\" - presupusă de Heraclit - a \"Logosului Divin\", se poate deduce că pe acolo ar \"exista\" un oarecare \"timp\" (rudiment al acestuia - i.e. INSTANTANEITATE). De asemenea, la Platon, în lumea profană a \"Peșterii\", atât SPAÞIALITATEA cât și TEMPORALITATEA domnesc. \"Circular\" pentru profani și \"ascensional\" pentru dei ce caută SACRALITATEA. In fine, atat la Heraclit (implicit), cat si la Platon, toposul Divinitatii este incognoscibil. Prin urmare, in acest caz, nu se poate spune nimic nici despre TIMP si nici despre SPATIU. --------------------- 4. Aristotel (384 - 322 î. Cr.) produce două \"invenții\" fundamentale care vor marca definitiv destinul Gândirii europene (occidentale): a) schimbarea \"categoriilor\" plaoniciene; b) introducerea \"materiei\". a) Până la Aristotel, \"categoriile\" (filosofice) platoniciene erau: . Existența (όν); . Identitatea (ταΰτον) - Diferența (έτερον); . Permanența (στάσις) - Schimbarea (κίνπσις), preeminență având Existența căreia nu i se opunea nimic altceva. În schimb la Aristotel apar cu totul alte categorii. Și anume: 1. Esența (οΰσϊα); 2. Cantitatea (ποσν - cât de mare); 3. Calitatea (ποίον - cum e alcătuit); 4. Relația (πρός τί - în ce relație); 5. Locul (ποΰ - unde); 6. Timpul (ποτέ - când); 7. Situația (κείσθαι - în ce situație); 8. Posesia (εϊχείν - ce are); 9. Acțiunea (ποιείν - ce face); 10. Pasiunea (πάσχειν - ce suferă). ----------------------- COMENTARIUL 9: Această schimbare reflectă faptul că, la Aristotel, categoriile au fost \"suprapuse\" pe categoriile gramaticale ale limbii grecești: esența (devenită substanță) ar corespunde substantivului; calitatea, adjectivului; cantitatea, numelui numeralelor; relația, tuturor formelor comparative și relative; timpul și locul, adverbelor de timp și de loc; acțiunea și pasiunea, verbelor active și pasive; situația, verbelor intranzitive; posesia, perfectului grec, care exprimă acțiunea deja săvârșită (Anton Dumitriu). \'Teoria lui Aristotel asupra categoriilor mărturisește o încercare de a înțelege Ființa prin abstracțuni de cu tot alt ordin [decât cel ontologic al Ființei ca Ființă]. Categoriile, cum arată etimologia (Platon inca nu introdusese aceasta denumire), țin de dialectica Agorei: verbul kategorien înseamnă \"a vorbi într-o adunare\", în Agora…\' (Constantin Noica) ----------------- ------------------ COMENTARIUL 10: În acest fel, Aristotel schimbă fundamental accentul: de la Gândire la Exprimarea acesteia. De la perceperea directă a \"Lumii ideilor\" si, mai departe, a DIVINITATII(Platon) sau a \"Logosului Divin\" (Heraclit), - subiectivitate pură - la una intermediată prin \"limbaj\" - inter-subiectivitate. Ceea ce va duce mult, mult mai târziu, la \"Paradoxul incomunicabilității\" (pus simultan și independent în evidență de Wittgenstein, Saussure și Croce) dar despre care voi vorbi cu altă ocazie. Și, de asemenea, la \"obiectualizarea\" textului, rupându-l de entitatea care-l produce și re-producându-l, în final, pe actualul tip de computere în cadrul Inteligenței Artificiale. Lipsindu-l astfel de profunzimea structurilor umane care stau în spatele său. Dar asupra acestor lucruri voi reveni, de asemenea, cu altă ocazie. De asemenea, \"obiectualizarea\" limbajului a mai condus și la ceea ce se numește azi \"Filosofia analitică\". Plecată din lucrările lui Russel, dată peste cap de Wittgenstein în al său \'Tractatus Logico-Philosophicus\' și detaliată apoi de același Wittgenstein în textele sale târzii ; și care este \"mărunțită\" și întoarsă în toate felurile - pe dos, iar pe față, pe cant-uri etc. - de un grup numeros de filosofi actuali, fără nici un rezultat palpabil. Si, in fine, la \"textualitate\", \"intertextualitate\", \"transtextualitate\",etc., cu a le lor \"texte\", \"hipertexte\", \"hipotexte\" atat de la moda astazi. ------------------- b) Odată cu introducerea \"materiei\" (ca principiu), Aristotel reușește: . să ofere un \"suport\" (substrat) Lumii noastre cea de toate zilele (empirico-profane). Suport în care \"forma ideilor\" platoniciene se în-scrie, in-formând acest substrat; . să \"arunce\" materia, ca \"potență - substrat\", într-un topos la fel de vag si asemănător, dar nu identic, cu cel al platonicianului \"UNU\". -------------- COMENTARIUL 11: Consecințele introducerii \"materiei\" sunt: . fundamentarea (\"solidă\", s-ar putea spune) a sugestiilor platoniciene privind \"durata\" (TIMPUL) și \"întinderea\" (SPATIALITATEA) Lumii noastre empirico-profane (chiar dacă ambele limitate în \"timp\" și \"spațiu\") așa cum le percepem noi în mod \"sensibil\" (i.e. prin simțurile comune); . statuarea premiselor pentru distincția între \"spirit\" și \"materie\" care, prin Descartes, capătă, ulterior, exprimarea tranșantă a \"dualității\", denumită astăzi \"The Hard Problem\": pe de o parte, Lumea \"empirică (profană)\", iar pe de alta - tot ce se află în \"afara\" acesteia dar, simultan, și în \"interiorul\" ei (i.e SACRALITATEA); . să dea \"consistență\" și independență \"obiectuală\" (\"viață\" proprie) creațiilor umane \"artificiale\" deschizând drumul spre ceea ce astăzi numim \"Tehno-știință\" 5. Urmează:la http://www.agonia.ro/index.php/essay/181776/index.html Philon din Alexandria (30 î. Cr - 45 d. Cr.) -primul filosof care fundamentează \"Dogmatica Creștină\" - și Plotin (204 - 270 d. Cr.), care încheie Antichitatea greacă încercând să realizeze o sinteză care are drept jaloane pe Heraclit, Platon, Aristotel și Philon (din Alexandria).