Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Eseuri

Frenezie de primavara

Text interzis minorilor sub 16 ani chiar daca au acordul inconstient al parintilor

9 min lectură·
Mediu
Na c-a dat frenezia asta primăvăratică-n toți! Precum strechea. De la vlădică pân-la opincă. Bă-se-scu-tură trandafirii juisează când Tucă șou îl ia la mișto și-l pune să povestească cum a comandat o mulțime de nave printre care și Biruința. Unele dintre ele mai înalte și mai mari decât Intrecontinentalu. Boc cu bocii lui le-o trage liberalilor cu Turianu pe post de sculă sculată (de unde dracu o mai putea la vârsta lui?) în CNSAS - prin intermediul Marinarului șef care nici n-a mâncat (nu usturoi ci altceva) si nici gura nu-i miroase. Liberalii la rândul lor fiecare în parte și-n stil propriu (ca d-aia-s liberali) dau și ei contre bocilor la unison. Numai Tăriceanu al patrulea om in Stat (ca primele trei locuri au fost ocupate) se ascunde după Patriciu și e mai temperat - da-i merge bine (cu o Loterie, cu o Imprimerie Națională) - și caută să-mpace și capra (liberală) și varza (bocistă). Ca de e-un domn . Dar nici chiar așa. Și se mai trezește și el din când în când cu șuturi în cur și începe să strige în loc de D.A. NU apăsat că i s-a șifonat onoarea de familist (liberal). Si împreună cu Marinelu dar contra îl apucă patriotismul intrării noastre în UE. Cu toată ciurda de organe cu care-l înconjoară Sec(uritatea) - pusă de nu știu cine că nu mă bag sa-l păzească (pe dansa cine-o pazeste? asta da mister !) - ca să nu atenteze nici el si nici alții de-ai lui și de-ai altora (numai de o anumită parte insa de-ai altora) la siguranța națională și personală întinzându-se mai mult decât îi e si le este plapuma la \"corapșănu\" Bunicuții. Care s-a transformat in Bunicuț și juisează (și el) mai abitir decât președintele (comandant suprem al navei noastre pe uscat) la Tuca sou atunci când curvele din PSD bătute spășite ofilite bolnave se întorc sub poala lui (a lui Iliescu nu a Marinarului) atotcuprinzatoare proxenetistă și constructivistă de noi victorii socialiste. Despre Voiculescu ce sa mai zic. Nu mai zic nimic că se interpretează. Cum nu zic nimic nici de Vadim. Cu atat mai mult de Marko Bela. In schimb de Becali (Gigi) filosoful genuin care s-a trezit ca face filosofie fără să vrea ca o blonda care rămasă gravidă cand se întreabă \"o fi al meu n-o fi al meu?\" ajungând astfel la certitudinea de bază a zisei filosofii: \"trebuie să te indoiesti de orice !\". Deci de Gigi al nostru numai bine. Că ne-a dus cu Steaua unde ne-a dus. S-a-ntors lumea cu curu-n sus !. Când toate merg prost se trezește și fotbalu să meargă cu Rapidu. Ca la noi la nimeni !. Dar până s-ajungă sa meargă cu racheta (galactica) a Realului (nu din Giulești) precis n-o să mai ajungă. Și-o să ne meargă bine. Ieri într-un bus lângă o profesoară de română ce înclina gingaș și nu frenetic spre pensie și senilitate (ca și \'Domo\' al Academiei dar care costă o mulțime de bani pe când ea profesoara nu costă nimic) o aud murmurând: \' l-am căutat pe Bogdan la B și nu l-am găsit l-am căutat pe Petriceicu la P și nimic l-am căutat pe Hajdeu la Haș pauză și atunci mi-am zis deodată de data asta frenetic : \'fetițo p-ăsta trebuie să-l explici la lecție nu să-l scoți la tablă\" ! \'. Astăzi tipa cu care sunt colocatar (o fi nevasta-mea) vine cu ciorapii (de nailon) rupți în genunchi. N-am mai răbdat. Lucru ăsta se cam repetă de mai multe zile. Și tot timpul trebuie sa-i cumpăr alții. Deci o întreb ce-i cu ei. Îmi răspunde (că doar sunt cel mai bun prieten al ei) că are și ea un gagiu nou care nu vrea decât in anumite poziții. Bine bine îi zic dacă n-are bani să-ți cumpere ciorapi atunci de ce nu-i scoți? Pentru că n-am ajuns încă așa de intimi ! A pocnit-o și p-asta frenezia de primăvară. Și nu e nici măcar blondă. Sau s-o fi făcut de când nu mai sunt cu ochii pe ea ci numai pe ciorapii care mă costă. Þăranii români transformați acum în fermieri reîntorși de la cules căpșunele și care când au plecat erau orășeni s-au apucat să investească euro-dolari îngropându-i în pământ să se înmulțească și așteptând (ne-frenetic) cu burata la soarele care mai apare din când in când printre inundații să le pice în gură cate o pară din senin ca au ajuns patroni și au angajat \"muncitori\" (agricoli) ca să le îngroape banii exploatându-i împreună cu în plus niște fondurile FARE, PARE, UE etc. obținute pe sub mână de ici de colo că de și aici a înflorit și mai ales continuă să înflorească cu frenezie primăvăratică \"corapșănu\" ăla de v-am vorbit fi-rar mama lui a dracului. Iar țăranii…ăștia s-au autoteleportat prin tot soiul de strainătățuri sub forma mai ales de muncitori în construcții dacă nu înhăitându-se cu alții mai isteți (nu vreau să-i numesc ca nu-i frumos dar li se zice manglitori de profesie adică profesioniști înființând pe acolo pe unde umblă centre de excelență-n branșe). Despre muncitori de asemenea numai de bine. \'Proletari din toate tarile uniti-va!\' si s-au unit pe aici p-acasa si pe dincolo prin alte parti prin orase pe ogoare pe-unde-au apucat de-au ajuns care-au ajuns aproape patura de mijloc (cand te dor salele) si cand patura asta pentru aia care stiu ca \'meseria-i bratara de aur\' o mai si practica. De administrația de stat ca și de parlamentul (statului) ce să zic? Stă! Ca d-aia e Stat și p-ăsta chiar nu l-a apucat frenezia de primăvară si nici nu dă semne că-l va apuca în curând nici un fel de frenezie. Numai Natura săraca își vede de treabă și înverzește frenetic că d-aia-i primăvară în Natura până acum moartă. Ci că \'intre rădăcini i-a putrezit / un demon ce-neștire / bolnav de geniu-odată s-a trezit / și-a-nebunit de-atâta fericire\' cum zice poetu nu știu care. Și odată cu ea (Natura) înverzesc de ciudă și odraslele de bani gata și le face rost tăticu sau mămica sau ambii de câte o bursă de la Stat spre Europa - pentru ai mai pârliți - sau prin State pentru ăilalți ca să nu rămână mai pre jos față de \"dotații\" care sunt primiți pe acolo cu brațele deschise și fără \"spaga\" (bursa plătită de Statul nostru darnic). Și care dotați nici nu se mai întorc spre deosebire de ăilalții sponsorizații care sunt repatriați forțat după terminarea studiilor și tainului și care revin să ne învețe \'la gât cravatei cu să-i legăm nodul…\' nu asta era pe vremea lui Eminescu acum ne învață democrație occidentală si murim mai repede decât de gripă aviară de democrația dâmbovițeană pe care o au și o avem în sânge (sângele apă nu se face) devenind (ei nu noi) funcționari publici consilieri guvernamentali sau prezidențiali sau și mai rău parlamentari ca tot trebuie înlocuită clasa politică - fu-tui muma-n cur ! - cu curve proaspete ca să nu se mai zică că se schimbă numai paturile prin rotirea acelorași cadre din opoziție la putere si invers. Pe Agonia că i-a venit și ei rândul tot bântuie (cu frenezie) unul Gorun Manolescu precum Fantoma capitalismului sau comunismului prin Europa cum zicea tata Marx ținând discursuri budiste - G.M. nu Marx - (cum se trezea si Henry Miller ținând - însă numai în gând - discursuri în timp ce se regula și era regulat - vai dragă quel expresion zi și tu făcea sex si era facut sex nu mai fi mitocan pentru ca numai ăia se reglează - mai cu foc cu/de două trei și nu mai știu câte tipe simultan instantaneu și pe rând cu fiecare (sau nu) înfiorat frenetic de o transcendență dostoievschiană). Și din când în când ( G.M. și nu H.M.) se oprește (din discurs) și uitându-se la ceas se întreabă hamletian: \' vorbesc neîntrerupt de opt ore! pe mine cine mă plătește?\'. Pentru că în ciuda freneziei primăvăratice pe Agonia - la discursurile lui frenetice - unii cască alții moțăie de-a binelea iar alții pur și simplu agonizează. Le urez o agonie plăcută. Cu toate că ași putea în continuare să le mai vorbesc mult și bine de o mulțime de lucruri care se întâmplă pe aici pe la noi în țărișaoara noastră draga. Dar orice are un sfârșit. Așa că mă opresc. Punct și de la capăt. Nu vă speriați. Chiar m-am oprit. Mi s-a terminat benzina. Și frenezia. Că oricât o fi ea de frenetică ajunge să frenetizeze la sfârșit agonic. Ca aia doi Ea si cu El care se întâlnesc la cimitir. El la mormântul soaței. Ea la mormântul soțului. Și încep o discuție interesantă din care rezultă ca ambii au fost nenorociți în căsnicie cu niște monștrii lângă ei (fie-le totuși țărâna ușoară). Și ca să se răzbune se duc la un motel. Și se răzbună o dată, de două ori, de trei ori, de…și când Ea îi cere partenerului cu glas suav și pioșenie hai draga sa ne mai răzbunăm o dată pentru ca-i atât de bine și înălțător El îi răspunde extenuat nu mai pot puișor pentru că nu mai am nici un strop de ură….Deci nici eu nu mai am pentru Dvs. cititorii nici un strop de ură sau frenezie și vă las să agonizați sănătoși…. A consemnat unul de-si zice G.M. P.S. Ai început să mă imiți zice Luana Zosmer. Nu pe tine, pe mine - zic eu. Ba pe-a mă-ti - zice ea. Asta când - domne ferește - intri-n gura ei e în stare să te mănânce cu fulgi cu tot. Și să-ți mai ceară și drepturi de autor. Sau să te dea în judecată pentru plagiat. Stop !. Același.
023496
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Eseuri
Cuvinte
1.619
Citire
9 min
Actualizat

Cum sa citezi

Manolescu Gorun. “Frenezie de primavara.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/manolescu-gorun/eseu/175928/frenezie-de-primavara

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@luana-zosmerLZ
luana zosmer
E voala, taman cind doream sa ma dau incintata de cvasi-schimbarea de ton, nuanta, tehnicolor si ecranizare vine don Gorun si mi-ao rade-n plex cu aia cum ii zice, plagiatura ca numa de-aia n-am fost acuzata pina acuma,chiar daca ma gindesc bine.Io te plagiez/ neeeeeeee, si nici tu pe mine, da bucata scrisa-i misto.N-astepta critica literara , imi lipsesc cuvintele, da daca musai sa-l injura pe careva aicia mi-s cu trup si suflet.Ma rog, mai am si-alte scule la indemina, da deocamdata-l pindesc pe-altu dupa colt.:) oricum, la dispozitia dvs.domnu sef.si mai astept scrise.
0
@manolescu-gorunMG
Manolescu Gorun
Asteapta sa mai strang ceva stropi de \"ura\" sau \"frenezie\" pentru ca, deocamdata, mi-am epuizat rezerva.
0