Doina Vilceanu

nu știu de ce, dar simt nevoia unei continuări. simt nevoia să te întreb: și? dupa aia ce-ai făcut? ai privit în urmă? ai rămas pe punte? sau ți-ai împăturit inima frumos, ai pus-o înapoi în buzunar și ai revenit pe pământ?

bănuiesc că așa trebuie să te simți după o spovedanie către Dumnezeul fiecaruia dintre noi, cu inima frumoasă.

frumos, Albert! mi-a picat tare bine!

Doru, mulțumesc mult pentru comentariu. promit sa revin cu urmarea cât de curând. cât despre ps-ul tău, ce pot spune decât \"ups!\" o să fac corectura mintenaș. mulțam că mi-ai atras atenția.

Alberto

chiar este o pagină dintr-un jurnal mai amplu. poate că ai dreptate. poate că trebuia să scot mai mult în evidentă senzaționalul apariției unui personaj ca Don Miguel, ce a întrerupt într-un mod pur și simplu magic liniaritatea zilelor mele obișnuite. o să țin cont de sugestie, mai ales pentru că țin la părerea ta.

gracias! :)

Adriana

m-ai prins! cerceii albaștri din solzi de pește sunt dovada că Don Miguel și Mediterana nu au fost doar un vis. am să mai scriu despre călătoria mea în Spania, chiar dacă unele pagini de jurnal vor ajunge la atelier.
mă bucur tare mult că mă citești! :)

Doru

trecerea și comentariul tău reprezintă cea mai frumoasă si prețioasă recompensă pentru mine! îți mulțumesc tare mult și te aștept cu drag oricând!

cu foarte multă simpatie,
Doina

ce greșală, mah? că eu n-am văzut-o. deci nu se pune.

povestea

maistrul specialist. omul care a reușit să țină ascunsă propria-i schizofrenie, hrănindu-și-o din slăbiciunea unor Inaki.

mai devreme sau mai târziu toți dăm în cap cuiva în numele unei nenorocite de nucă de cocos.

o seara bună, Alberto! :)

Doamne, ce dor mi-era de o poveste frumoasă!

tare frumoasă povestea ta și tare gustoasă înghețata din ea! am citit-o cu mare plăcere și mă bucur tare mult că încă mai există povești și povestitori :)

felicitări, Doru!

\"Venetia este cel mai fermecator, mai intim, mai surprinzător oraș. Metaforă fluidă a verticalelor, neașteptată și irezistibilă vibrație de fericire pictată în aur și verde marin cu grație, eleganță, infinită generozitate.\"

da. așa este! nu pot decât să confirm cu mare plăcere spusele tale, Tudor!

așa este Veneția, cum spui tu și încă-ntr-o mie de feluri! e imposibil să mergi de două ori la Veneția și să simți același lucru, să vezi aceeași imagine cu aceiași ochi. Veneția este inepuizabilă și infinită. e minunată! și povestea ta, Tudor, a reușit să creeze puțin din vraja prin care acest oraș te prinde și te subjugă pentru totdeauna!

de data aceasta e rândul meu să-ți mulțumesc pentru această minunată plimbare cu gondola :)

mulțumesc, Adriana, pentru semnul tau :)

cât despre prima parte a poemului, să zicem că e doar o autojustificare pe care simțeam nevoia să mi-o ofer.

sigur ne mai citim! :)

Monica

mi-aș dori să pot spune că sunt norocoasă să am doar zile perfecte. nici vorbă! de câte ori deschid o ușă, încă mai am emoția imprevizibilului. și câteodată avem nevoie de stabilitate în timp și spațiu. de aceea timpul gândului meu este viitorul.

mulțumesc mult
doina

Cornel

sunt atâtea gânduri nerostite încă! nu ne trebuie decât puțin curaj să le recunoaștem.

mulțumesc mult pentru \"gândul\" tău bun :)

doina

poeziile mele sunt doar încercări, exerciții. mulțumesc mult pentru comentariu. pur și simplu am fost uimită de coincidența laimotivului \"albastru\" ce reflecta, cum bine spui, o stare de spirit.

încă o dată, mulțumesc.

alberto

dacă intri pe pagina mea, ai să gasești o încercare de poezie pe care am numit-o \"simbioza\". nu e mare lucru, dar mi-ar face plăcere să o citesti.

cât despre ficat, nu a ramas pe măsuța de sticlă ci, după ce a fost feliat mărunt de cuțitul albastru, decorează cu buline roșii, cât se poate de sexy, rochița Adei.

Hei, Ada! Azi nu moare nimeni.

e copleșitor sentimentul pe care îl transmite acest laimotiv! liniștea pe care ti-o dă, oferindu-ti certitudinea că astăzi totul e ok, dar și spaima pe care o simți la gândul că poate mâine totul se va sfârși. noroc însă că mâine vom putea spune iar

Azi nu moare nimeni!

aștept continuarea :)

un text exceptional! felicitari!

nu stiu de ce, dar cred, ba chiar sunt convinsa ca bisturiul pregatit pentru pacientul albastru avea maner albastru.
iar ziua de azi, in care nu moare nimeni este, in mod sigur, albastra.

Plăcerea a fost de partea mea!