Poezie
Simbioză
1 min lectură·
Mediu
Totul în jurul meu era albastru.
Până și iarba era albastră!
Iarba în care mă afundam cu voluptate,
Și în care ma lăsam leneșă și provocatoare
Iubită...
Trupul meu se contopea cu pământul...
Pământul meu acoperit cu iarba albastră,
Pământul în care palmele mele prindeau rădăcini
Și degetele mi se ramificau în adâncul inimii lui.
De acolo își trăgeau cu nesaț seva albastră,
Seva dulce amăruie ce îmi hrănea sângele,
Sângele meu albastru ce alerga ca nebunul
Prin venele trupului meu tânăr și rebel.
Și sângele meu albastru, ca un torent năvalnic de munte,
Se revărsa în zorii fiecărei dimineți în ochii mei abia deschiși,
În ochii mei albaștri ce căutau cu nerăbdare,
Printre cutele și volanele de dantelă ale cerului albastru,
Zâmbetul soarelui.
023475
0
totuși sunt câteva imagini interesante: \"Iarba în care mă afundam cu voluptate... degetele mi se ramificau în adâncul inimii lui... zâmbetul soarelui\"
multă insipirație, mai ne citim.
amical,