Plouă de multă vreme
Plouă de multă vreme în tăcere, Se-aud în geam doar stropii în cădere, Ce ne măsoară, cadențat și rece, Tăcerea grea și timpul care trece… Și nu mai știu de câtă vreme plouă Mă uit la ceas și
Uită...
Tu uită-mă, iubire. Sunt doar un gând... N-am existat în viața ta nicicând M-am strecurat în somn, furiș, în vis Și m-am ascuns în sufletu-ți închis Și-apoi te-am bântuit cu dor și drag, Te-am
meniu invernal
la micul dejun am mușcat cu poftă din răsăritul Soarelui am baut o ceașcă cu iaurt și fulgi de zăpadă și am tras două fumuri din hornul casei apoi m-am înfofolit bine bine în dogoarea
semnul muntelui
am să-mi urc cărarea și astăzi am obosit deja dar nu am altă șansă mi-e drumu-nsemnat cu semnul muntelui și trebuie cu orice preț să-l urmăresc altfel, mi-e teamă să nu mă rătăcesc să nu
Rondelul leneșului
Ce lene mi-e să mă trezesc Când soarele e sus pe cer! Mai trag de pernă și mai sper Încă puțin să lenevesc Mi-e tare greu să și vorbesc Și gândurile toate-mi pier Ce lene mi-e să mă
Simbioză
Totul în jurul meu era albastru. Până și iarba era albastră! Iarba în care mă afundam cu voluptate, Și în care ma lăsam leneșă și provocatoare Iubită... Trupul meu se contopea cu
