diaconescu diana

Sunt un nor… Rătăcit… La urechea ta, șoptit, cu dor. Sunt un soare Un val de mare, Un rărunchi De vis, Un somn oprit, Interzis… O zbatere de aripi în mare O undă de

lui cassanova Minți precum o sageată otravită de răgușitele\'ți dorinți! doar TU, poți așa, să minți! Minți... ca o otravă zamislită din neguri vechi,urgii, dorinți

e atât de frumos când sufletul tău se descalță și o ia la goană alergând nebunește pe jos... e atât de ...frumos când cobori din înaltul vârstei și alergi desculț pe nisipul ud,. prin

Sunt un copac Cenușiu, De la marginea așteptării albastre, Sunt, Un ropot De sori stinși In deziluzii grena, și mai sunt… Cred, O șipotire, De steluțe movii Peste ninșii

interogație (surdă) dacă un învingător poate fi la fel de mult și învins, tot așa cum, o aripă poate fi în același timp, și prăbușirea ei puternică, din înalt, dacă un surâs poate

Și mă mai simt Un sâmbure De cireașă amăruie Strivit Abrupt Și afundat În dintele Din norul gândului rău Ce iți ningea în minte Atunci când strigai cuvinte! Și mă mai simt Un uriaș

mă simt un sfert de cireașă putrezită în istoria gândului tău și sunt un sfert de nucă prajită de inima de credința de buzele suflului sfărâmător de rău, venit tocmai...din

naștere.. m-am născut... pe maidanul cu dragoste m-am născut.. pe un maidan plin cu noroi! m-am născut în timpul și spațiul dintre muguri și ploi! m-am născut.... și o să rămân așa, vie,

gând te-ascut în toamna dimineții cu pași de nicăieri aduși te-ascut in pașii realității cu friguri mari... cu doruri mici.

te străbat în fluturi toamna asta și ți-i reped spre stele\'ncumpănat dar, te zidesc din râuri toamna asta în frunze ce se scutură neîntâmplat.

ți-am spus? ți-am spus eu vreodată... cât pot să iubesc? cât dor îmi acopăr de\'al tău demisecol penumbru celest? cât timp mai am.... până la tine? cât\'așteptare de ține mă ține? ți\'am

mi-am lăsat sufletul la ușa ta în noapte și-a dispărut! usor... legat de fapte ce nici măcar n-au început mi-am lăsat sufletul la poarta ta pe scară și l-ai vandut pe\'o cană de cafea și o

trăiesc din puterea ta ca un mic soare topit în privirile tale reci amurgând peste lume petrec în priviera ta mici timpi printre poteci de nume, asteptând uimirea de fluturi în zbor catre

eu cred că am să-mi pun un geam sablat pe gene acoperite\'n scrum eu cred...că am să urc nezăbovind pe raze urcușuri în amurg... eu cred că voi munci alăturat prin lume mirării tale

mi-am luat un buchet de flori și l-am așezat pe masă respir din când în când de\'un dor ne\'aiurit.. prin casă! mi-am luat un gând l-am așezat așa...doar prea curând pe\'o coală

mai mult... din lipsă de decoruri smulg o clipă adevarată și caut umbre și sonoruri recautand trăirea toată! în atmosfera\'mprastiată în lumea mea demult zvântată de ploi mai

dorință aș vrea așa în pasul nopții să \'ți pun in somn un gând amurg aș vrea să\'ți curg în pasul sorții un dor demult din care curg... aș vrea din somn să nu-mi traiască decât un

mă simt, în durerea gândului tău scuturată ca o pară coaptă căzută pe stele rostogolită din șoapte lovită în lenea popririlor peste minut! mă simt... o clipa lovită de lună muiată-n

mi se pare că lovesc într\'o piatră când vorbesc cu tine mi se pare că... sunt un aligator mut într-o înstrainare de pradă o uriașă imensă gură deschisă către închisa poartă a iubirii! mi se

îți spun în noaptea asta c-am să fug de întuneric nopțile\'am să le smulg să pun lumina zării pe amurg îți spun în noaptea asta c-am să fug! și nu mă mai opresc o vreme decât pe dorul

incantație Într-o seară am confundat luna, cu geamul rotund, de la inima ta.... în jur era întuneric pustiul înconjura lumea iar seara... seara era tăcută și grea. într-o seara am

vreau să pun expunerea ființei mele în păreri în ploi de stele și stihii și vreau să mă împac cu mine nerăzbunată de văpăi când mii tăceri mi\'acopăr starea de ploi cărunte din nicăieri...