ți-am scormonit în dependența de apusuri
viitoreasa mea, o plictiseală teribilă dincolo
de rădăcina trandafirului domestic, între
bătăile inimii zdrobește-mi gândul ăsta
care îmi pune avalanșa
visez la o junglă decentă
unde melcii se iau în coarne cu bizonii
și porumeii se camuflează în pământ de teamă
tu să mă duci de urechi când răgetele-mi
îți vor fi devenit șoapte de
nu văzusem nicio poartă
înainte să intre acea făptură
despre care știam atât de puțin
dar poarta era la fel de reală cât și ea.
cum era să bănuiesc? de unde era să știu că
mustrările aveau să
zvâcneau sertare pline de seringi
folii peste folii
oamenii albi îndrăgiseră pacientul
îi administrau seruri din fiolele lor unice
îmi părea că aflu târziu:
sacrificiile-s mai mari când nu le
ascultând \"right there - nicole s.\" m-am gândit la ea, pantera vieții mele. aspectul și alte chemări și-au pus pernuțele pe mine. plăcut, într-un fel. apoi m-am surprins ciudat, închipuindu-mi că
aș fi știut să respir în ziua x
mă rog
să dăm ocol oceanelor cu barca
pluteam demult în burta balenei roșii
pe care au scufundat-o antibraconierii
lor le-au crescut branhii în vid
harpoane
timpul poeziei e prietenul visătorului
mă lovesc de-amândoi
sunt luat pe sus în firescul lor și nu am voința să le smulg penele
nu trăiesc prezenturi din trecut
așa cum niciun viitor unde mă
aș putea fi oare frumos ca un animal de care crescătorul să se mândrească
să-l scoată în cel mai mirific parc din galaxie
unde la baza viitorului stă împerecherea - destin
cea mai grozavă dovadă
câteodată îmi va da
te îneci uneori salvezi
canicula îți ticăie la fereastră
lasă
câteodată va sta
efecte de gri pe scenă
de la do până la do
câteodată pictezi
"eu sunt maria"
"wow"
de multe ori omul e personajul din unele filme
mută pietre dintr-un loc într-altul și înapoi
cu exepția că nu trebuie să-i spună nimeni: o va face
astfel libertatea ar putea fi reprezentată
ai un optar în mânecă
încearcă să
știi tu -
șanse de fullhouse -
trișează ca și când ai toate cărțile pe față
suntem doar noi la o masă/ printre altele
vezi și tu o cacialma
câștigă
(\"words fall through me and always fool me
and I can\'t react\")
pană de curent și nu aflasem ce întrebam
nici orașul nu cunoscuse omătul sfârșitului de an
vroiam să fotografiez locul de
simțeam ceva ca un punct pe aură/ acolo
ieșise din fir poetul
singura rotită
soarta
pe-o rețetă tragico(s)mică
tot ca ea înșiră amar
pe foaia fetei
pe foaia mea
dresul singurătății
(ea