oamenii se întreabă ce caută furtuna într-un poem de dragoste

mă decupezi din oglindă ai grijă avem de sălbăticit fiarele rămase peste noapte în noi ascuțim tăișul pe piatră obrazul foamei între obrajii noștri până prinzi rădăcini în lutul pieptului meu bătătorit liliacul fără o gheară îmi atârnă de claviculă azi vom îngălbeni soarele nostru direct peste negru direct peste formol vom da cu pensula urmele noastre împăturite în nisip lasă frimituri de tăcere pentru întoarceri acasă pescărușii beau apă din noi și își fac cuib în piatră ne măsurăm unul pe celălalt din copaci pe care ne întindem la uscat cerul ne înroșim sângele cu ziduri din cărămidă până într-o astfel de dimineață în care țărmul ne ține în brațe ca pe niște ghioci din care s-au prăbușit odăile