Dara Blu

Ce ti-e si cu femeile astea casnice...in loc sa aprecieze ca barbatul aduce bani acasa, nu bea nu fumeaza samd ea ii vegheaza nodul la cravata: e dublu? e simplu? e pe dreapta? e pe stinga? e facut? e desfacut?
ale naibii probleme existentiale daca el nu e in stare sa isi lege singur cravata (poate stie sa isi lege streangul, ori si pentru asta apeleaza la consoarta?)

Asa talent ai, Sache, sa ne faci sa ridem in Sfinta zi de post :)))
(oare Magdalena i-a facut nod lui nea Grigore in astfel de zi? Atunci, batu-o-ar necuratul pe podoaba!)

\"când trăim - programăm, când murim - ni se pare…\"
destul de greu de ales ceva pentru a putea surprinde ca un exemplu concret amestecul paradoxal dintre obiectiv si subiectiv, dintre realitate concreta si realitate visatoare, dintre trairea amorfa care trebuie sa fie si moartea vibrinda ca o colinda de craciun ori denia de paste.

Si doare ca stii, si revolta si...simti nevoia impetuoasa sa fii hacker, sa exploateze bresele de securitate in raspindirea virusului de a trai si muri in orice alta zi decit cea de post (oare exista vreo luna din calendar fara de posturi in afara celor de miercuri si vineri consacrate ca fiind benefice pentru sanatate?)

citind finalul, mi-am adus aminte de vremurile de demult, in care apa rece era la mare pret, iar apa calda era un ideal...
numai ca ancorata in realitatea de consum de azi, gindul imi zbura la \"vine Maggie sau nu vine Maggie? doar am pus inima in geam si am gatit orez cu Maggie....\"

Bravos, amice Sache, pentru darimarea unei logici promotional-consumatoriste :))

...vor ride, daca au simtul umorului (fapt pe care il prezum, pe baza probelor administrate)

o schita haioasa, numai buna de descretit fruntea inghetata la cafeaua de dimineata intr-o alta zi lucratoare:)

Radmila, nu vreau ca scriind asa cum ai spus ca scriu despre suferinta sa se inteleaga ca temeiul nostru si al izbavirii existentei noastre ar fi suferinta. Suferinta este un fapt, care trebuie luat ca atare, ca o incercare in a gasi drumul spre bucurie si fericire, optimiste.
sunt de parere ca atita vreme cit inca exista speranta intr-un zimbet, omenirea va fi cindva fericita si implinita prin voie buna, bunavointa si bunacredinta:)

Alin, iti multumesc pentru comentariu, pentru cele ce ai descoperit tu intr-o scriere fara pretentii curgind dintr-o zi ploioasa. Dar finalul nu il schimb (sunt prea feminista sa o fac) :)
Multumesc de trecere

Carmen, iti multumesc pentru trecere.
dimineata, m-am trezit cu un gind mai aproape de mine si am modificat partea finala, citata de tine.
Sper ca nu am stricat prea mult:)

si din lumina
norului i-au crescut
aripi de lebada

un text destul de greu de descris fara a folosi adjective ca \"extraordinar\", \"splendid\", \"foarte bun\" etc. in acelasi sens.
citindu-l, e ceva care ma impresioneaza intr-un mod aparte: toate detaliile au in ele insele o anume simbolistica, fiecare are locul lui binedefinit, insa curg atit de firesc, citind ai o senzatie de curgere molcoma a timpului, a faptelor, plina, paradoxal, de o gingasie inefabila, sub care exista insa un clocot vulcanic... as putea spune ca aduce a o resemnare senina in fata locului unde intotdeauna nu se intimpla nimic, dar in care, daca ceva aduce atingere acestei linisti amortite ancestral, se intimpla ceva care iti taie toata imaginatia, o revolta impotriva firii care depaseste orice se poate prezuma ca s-ar intimpla neobisnuit, brrrr, in aceasta liniste.
Aceasta rupere a ritmului molcom devine la rindul ei un punct de reper, de energie, din care amortitii actori ai locului vor trai mult timp de la intimplare si vor avea pretextul sa o reediteze atunci cind existenta calma le este iar amenintata.

Felicitari, Dusan!
din pacate, nu iti pot da decit o steluta albastra.

Loredana, am ris cu lacrimi citind:) mi-am permis sa trimit link spre prieteni.
Textul e dureros de haios, in splendidul stil romanesc de a face haz de necaz si de aplicare practica a proverbelor care spun ca omul se invata mai repede la rau decit la bine

Multumesc pentru lectura:)

\"femeie ți-ai întâlnit Sburătorul
omule ți-ai întâlnit Vântoasa
acum puteți să vă sărutați soarta
aud păsări vorbindu-și în zbor...

uite iubito ne cresc aripi
vom trăi viata ca fluturii
până când noaptea ne va uita\"

A trebuit sa citez, pentru ca altfel nu s-ar fi inteles...putine poeme citite in ultima vreme au reusit sa ma infioreze ca acest descintec.
sa fie oare pentru ca exista zborul unui intreg, acelasi intreg descris in mai multe ipostaze: zbor de ideal cum e cel al sburatorului si al vintoasei, zbor invingator cum e zborul de pasari ori zbor efemer ca cel al fluturilor?
sa fie oare aceasta gradata inaltare spre vis ireal si cadere in crunta si blestemata realitate, unde cautam intr-una ce intotdeauna avem, dar suntem prea grabiti ori obositi sa vedem, lasind doar uitarea ca leac universal?
sa fie aceste cuvinte care se nasc unele din altele alunecind alin in cintec de chemare, de indemn, regrete si resemnare?

stiu doar ca, citind, imi doresc ca descintecul asta sa dezlege blestemul ce tine inchise zapezile de altadata

initial, citeam si nu imi venea sa cred...nu o mai regaseam pe Maria cea senina, visatoare, diafana...m-am dus cu gindul la o tristete dura si ingrozitor de profunda si m-am intristat si eu
citind din nou, vad o alta Maria, o Maria care a pasit peste un prag, iesind din lumea ireal de senina, hotarita sa infrunte angoase, temeri, calcindu-le in picioare, ridicandu-se mai puternica si mai constienta de sine insasi.
Avem de a face cu o Marie, pe care fin ne-au prezis-o halucinatiile anterioare, o Marie care surprinde intr-un mod mai mult decit inedit, si care, personal, imi place.

recunosc ca atunci cind se deschidea pagina ma gindeam ca voi da peste un text gen oda patriotica...dar nu a fost asa, dimpotriva.
imi pare rau ca un astfel de gen de poezie este ocolit din cauza conotatiei capatate cu 15 ani in urma, ceea ce face sa fie respins ori privit cu mila, in cel mai bun caz
Avem nevoie, din punctul meu de vedere, sa fim constienti si mindri ca suntem romani, inainte de a fi europeni, ori cetateni ai lumii
Multumesc pentru lectura:)

La multi ani :)
Si mi-e dor de microuri grey :)

\"Nu-i un păcat
sa ne îndrăgim
și atât?\"


nu stiu care este efemerida ta preferata, dar stiu ca cea de mai sus este a mea :)

p.s. si asta:
\"îmi ascult viața
sonetul perfect
al dunelor\"

mai tirziu...dar ajunsei cu bine sa iti spun si eu toate cele bune si cele frumoase sa inceapa cu tine si gindurile tale, sa te bucuri de fiecare clipa, idee si cuvint, pentru ca asa ne bucuri si pe noi :)
La Multi Ani!

nu stiu...nu stiu ce as putea spune...poate doar ca ma bucur, egoist ma bucur ca in ce ma priveste nu trebuie sa astept cu florile inghetate pe umar, si singurul lucru pentru care ma rog de fiecare data cind intru intr-o biserica este ca acel decembrie sa nu fi fost in zadar.

nu te vrea nimeni, molidule, si cit de fraieri sunt...intr-adevar,faci ace care intra in covor si abia le scoti, iar uneori copiii se ranesc in ele, insa pe tine se aseaza mai bine beteala si globurile si ingerasii de Craciun,si bratele tale rezista mai mult, nu se pleostesc dupa citeva zile de la impodobire, pentru ca esti mai drept si mai teapan decit bradul...
Si cum spunea cineva mai sus, prefer un copac viu in locul tristetii inabusitoare pe care o traiesc atunci cind despodobesc un pom de Craciun (fie el brad sau molid) ofilit, uscat, dovada a efemerului si egoismului din noi.

...seria motanului Suki si a florii sale a fost cea care m-a familiarizat cu Dana Stanescu - Bursucel.
Prima data m-a atins in suflet personajul felin, nu de alta dar sunt moarta dupa pisici. Apoi m-a captivat subiectul, abia asteptam sa citesc urmatoarea isprava a lui Suki si morala firoscoasei flori pe marginea acesteia...si am regretat enorm cind Suki nu a mai fost prezent in scrierile Danei, era ceva ce imi fusese luat pe nemeritate, fara motiv : \"unde era motanul MEU si floarea LUI?\". Aceasta lipsa o simt si acum...
Insa mi-am zis ca numai el - motanul - nu poate singur sa ne-o prezinte pe Dana in toata lumina spiritului ei, Suki era doar o particica, asa ca trebuia sa lase loc seriozitatii sagalnice si malitioase in acelasi timp, sa se manifeste cum stie ea mai bine, inseninindu-ne chipul, dar si facindu-ne sa ne aplecam cu ceva mai multa atentie asupra noastra insine.

La Multi Ani

Dupa lupte indelungi cu ale netului vicisitudini, dupa ploaie si vint, intre cer si pamint, stiam eu ceva ca trebuie sa se intimple in perioada asta a lui noiembrie, gindurile nu imi dadeau pace, ceva ceva ce nu stiu precis este...si este:)

La Multi Ani, Filip

pentru Maria:

la balul lunii
in matase croita ruginiu
ultima aparitie mondena a frunzei