despre suferința în iarnă

si pentru ca nu stiu ce sunt,
lacrima, idee, fluture sau fulg
imi aleg sa fiu iarna intr-un cintec uitat\"
cu voia ta, mi-as alege si eu acelasi lucru...
cu drag,

Carmen, iti multumesc pentru trecere.
dimineata, m-am trezit cu un gind mai aproape de mine si am modificat partea finala, citata de tine.
Sper ca nu am stricat prea mult:)

am recitit, dara:)
imi place si asa, oricum, esentialul ramine...
cu drag,

Suferințele ca și bucuriile se aseamănă. Felul în care tu descrii suferința e înalt și aparte.

finalul, pune-l la loc ;)
poezia ta țesută pe un erotism suav atinge de fapt un sens mult mai amplu, devine profundă și filosofică. iarna, iernile noastre nu ne mai sunt doar ierni, ele țin înăuntru lumina așa cum o sămânță cuprinde întregul.
\"și pentru că nu știu ce sunt\", această nedeterminare deschide mai multe planuri de interpretare, pe lângă starea de reverie/tristețe a lipsei de identitate transpare un alt înțeles: ființa simte în ea însăși universul, scânteia, dar alege să fie doar o parte, care prin contrast apare a fi doar un cântec uitat. faptul simbolic de a alege în mod deliberat devine sacrificiu, devine cheia spre misterul existenței umane

o poezie de excepție

Radmila, nu vreau ca scriind asa cum ai spus ca scriu despre suferinta sa se inteleaga ca temeiul nostru si al izbavirii existentei noastre ar fi suferinta. Suferinta este un fapt, care trebuie luat ca atare, ca o incercare in a gasi drumul spre bucurie si fericire, optimiste.
sunt de parere ca atita vreme cit inca exista speranta intr-un zimbet, omenirea va fi cindva fericita si implinita prin voie buna, bunavointa si bunacredinta:)

Alin, iti multumesc pentru comentariu, pentru cele ce ai descoperit tu intr-o scriere fara pretentii curgind dintr-o zi ploioasa. Dar finalul nu il schimb (sunt prea feminista sa o fac) :)
Multumesc de trecere

nu știm de ce capra și varza nu s-au înțeles niciodată, de ce începutul nu e ca sfârșitul, de ce pătratul razei este de pi ori mai mic decât suprafața cercului, de ce popii sunt bărbați, de ce iarna nu-i ca vara. ar fi teribil dacă am ști, atunci poeziile n-ar mai fi ca mersul pe sârmă
ar fi păcat...