Danut Gradinaru

S-au descărcat în mijlocul bătăturii ca să-și facă măști. Dar nu le-a mers i-au ghicit și i-a pus să curețe tot, mai adânc că au contaminat locul. Ei au plecat fericiți poate mai ușori ca

Încă se mai storc ochii pe sub pleoape, se șterg așa de fiecare lacrimă, ca o picătură ce se prelinge-n neant și este absorbită în propria cădere. Cîte ocne de sare s-au hrănit în

S-a născut așa ca fiecare egal în orice drepturi chiar și când viața se va pierde. A scris operele sale, i-a uimit pe toți chiar și pe critici. Și-a lăsat toată bogăția în

În mijlocul furtunii dezlănțuite ancora se înfipse adânc în abisul moale și umed brăzdându-l.

Se trezesc diminețile în miros de cafea, cu ferestre deschise să ne inunde, aleargă ultimile vise ce zac rătăcite efemer; ele sunt așa, mult mai grăbite. La capătul

Golurile noastre sunt pline cu speranțe, ele se adună așa pe viitor; mai trece o zi o nouă speranță, viața merge înainte timpul se petrece. Trăim din vise nu se pierd niciodată, un

Lumina izvorăște din adâncul sufletului ca o stea ce strălucește pe cer lângă celelalte. Este flacăra vieții veșnice ce arde necontenit, sau un vulcan ascuns ce iese la suprafață din

Toată viața ai căutat ceva fără să știi ce anume, alergai așa de unul singur pe poteci rătăcite, străine. Ai lăsat în urmă cuibul și ai plecat mai departe ca o pasăre călătoare ce-și

Într-un câmp electrostatic necunoscut ce ne înconjoară dintr-o materie cenușie scufundată în lichidul limfatic, forța de frecare la alunecare a sumelor ideilor electrolizei este direct

Între două anime se naște o flacără ce arde până în adâncul ființei, ca un fulger ce descarcă toată energia pozitivă; două inimi bat să se unească.

Noi nu suntem nimic pe lângă păsări ele zboară sus, cât mai sus aproape că ating soarele, sunt mult mai aproape de cer. Migrează în toată lumea lăsând să cadă în fiecare călătorie un fulg,

Nu voi uita niciodată să iubesc este ca și cum ai merge pe bicicletă, te urci pe ea și dai din pedale trebuie doar să-ți menții echilibrul. Foaia de angrenaj împinge roțile mai departe pe

S-au rupt digurile toate, curge poezia ca o cascadă; în spumele sale nasc idei rima se scaldă-n propria lumină, ca un curcubeu ce-și arată culorile vii în strălucirea soarelui, sau

Toată viața am așteptat să plouă dar deșertul meu e încă pustiu, arde nisipul în el de ciudă și scorpionii îmi dau târcoale. Degeaba mă acopăr noaptea că tot nu găsesc căldura necesară,

Toată tristețea unui poet este lipsa de inspirație, când nu-i vine o caută prin buzunar. ......................... Poezia nu se vinde nici la metru, nici la kilogram ci la

Dumnezeu a creat două părți egale independente una de cealaltă, poezie sentimentală ce nu poate exista fără două rime îmbinate, încrucișate, e.t.c. A lăsat inspirația fiecărei anime de a

M-au atins diminețile sub coastă, femeie și de fiecare dată când mă trezesc mă doare câte una. Nu știu de ce de parcă tu ai avea ceva ce-mi aparține și fugi cu ea prin lume trezind

Când urlă lupii se ridică părul măciucă ca o pradă prea ușoară. Pe potecile pierdute se mai văd urmele haitei ce zac prăfuite. Ei nu atacă niciodată singuri doar dacă-s prea flămânzi și

Ne-am trezit în aceeași barcă pe luntrea liniștită dintre ape ca doi pescari tineri și timizi ce și-au încurcat cârligele. Soarele ne-a luminat, acum deșteptarea asta profundă; pescarii se

Și morții plâng într-o liniște profundă. Pe cruci crește suferința adânc în tăcere. lacrimi spală morminte curate. Și morții plâng dar nimeni nu-i vede.

Nu mai plânge târătoare că așa e peste tot! Ce sus dacă avem soare crezi că este fără spot? .