Poezie
Amărăciune
1 min lectură·
Mediu
Încă se mai storc
ochii pe sub pleoape,
se șterg așa
de fiecare lacrimă,
ca o picătură
ce se prelinge-n neant
și este absorbită
în propria cădere.
Cîte ocne de sare
s-au hrănit
în tristețe
însetate de propria remușcare
și câtă apă s-a strâns
în lacul artificial
format
între ele!
Dar bocetul său
a rămas
viu
legat de fiecare conductă,
iar apele sale
se sting
mai târziu
într-o lume mută.
001.707
0