Daniela Luminita Teleoaca

printre altele, găștele... începeau..., încă încep cu G (destul de simplu, zic: în memoria afectivă a copilăriei G se leagă (și) de... niscaiva „gâște!”)
(altfel, tristă realitatea ta, ce să mai adaug? Dar ne-am putem „muta”, măcar uneori)

Sunt pline de nerv, inteligente, aduc surpriză narativă și... stilistică! Aș tot citi! Altfel, la.. „plictis” nu am reușit cam niciodată să ajung și nu doar pt că este vorba despre texte în general scurte!
Recunosc, în puținul meu timp liber, postările din această pagină sunt printre puținele de pe aci care îmi rețin atenția (la fel de sincer)...

(Și) pentru mine orice reapropiere de acest spațiu echivalează unei stări de grație: încerc să mi-o procur chiar și prin minitexte de genul celui de mai sus, atunci când găsesc un minim răgaz. Cred că un astfel de exercițiu ne face mai frumoși lăuntric, dar (poate) și mai puțin vulnerabili, cine știe?.. chiar (mai) puternici (!)


Gândurile mele luminoase,
D.

Apreciez gestul și vă accept scuzele.

Dle Diaconescu, unicul „efect estetic” (pe care, cine știe, chiar veți fi mizat) este RIDICOLUL!! Mulțumesc pt „generozitate”, nu-mi trebuie o terță persoană, iar de-ar fi măcar cinșpe la sută dân omenire fericită asemenea mie, și tot nu ne-am apropia iminent de Dezastru!! În mod cert mă confundați teribil-terifiant cuCuTotul altcineva, altfel cum de v-ați permite „toate cele”?!
Cât despre „te(rfe)loage(le)” dv., fără doar și poate are legătură cu vârsta considerabilă pe care, fatalmente, nu o dovediți: „versurile” de mai sus spun totul despre „uriașa” capacitate afectivă ce stă în spatele lor.

Nu am, dom’ne, eu timp de onorat invitații și alte cele (AVIZ ȘI ALTOR AMATORI AȘIJDEREA), de făcut cronici... false (???!) etceterisime la fel de jalnicissime, Domnule, mă confunzi, probabil că o mai făcură șî alții, inclusiv pă aci! Să gândim, domnule, oleacă înainte de a ne manifesta „genialitatea afectivă” sau, mă rog, „afectivitaea genială”!

Regret că mi-am luat din prețiosul timp, fiind efectiv FORȚATĂ să răspund!!! Promit a nu se mai repeta: NU MERITĂ!

Concluzia: să mai stăm și strâmb, dar obligatoriu să judecăm DREPT!



(Remedii naturiste pentru Infectii intestinale)

... o stare, printre multe altele, exprimată succint, în limita posibilităților temporale

Am mai citit texte de ale dvs., în puținul meu timp dedicat actului artistic. Pe scurt, textele dvs. sunt foarte clare, foarte „aerisite”, plăcute... Dar ce mai așteptam, de pildă, eu? Poate o notă mai puternică de afectivitate, un ton / stil mai puțin impersonal, mai puțin „reportericesc”, mai puțin explicit, totuși, fără a sacrifica limpezimea în favoarea / câștigul ambiguităților, care, da, chiar ar fi binevenite măcar pe alocuri. În plus, tot ca un minus remarc o mai slabă stăpânire a concordanței temporale: la lectură se simt aceste „derapaje temporale”.

Desigur, este doar modul meu de a recepta, fiecare autor este liber să-și precizeze stilul, limitele între care se mișcă!


Mult spor în continuare!

... am citit textul! Am zis: citesc 1 frază-două, dar am ajuns până la final (nu că ar fi fost f.lung!): am o slăbiciune maximă pentru „amintiri”! Impresia per ansamblu: un text frumos-liniștitor! O anume hipnoză pe care o accepți = în care te complaci pentru că-ți face bine! Mi-au plăcut și regionalismele, formele arhaice etc. (s-au strecurat însă și unele greșeli gramaticale!), aerul de „altceva”. ..Ce voiam să mai spun... faptul că mi-a reținut atenția maturitatea trăirilor (m-am uitat de 2 ori: da, 18 ani!!!!) care, da, poate genera maturitate stilistică. Maturitatea asta izvorăște dintr-o nostalgie anume, din totala sinceritate / asumare a actului confesiv...

În concluzie, cred că ar fi bine să continuați!

...ni se face tot mai mult și tot mai des dor de Acasă, locul ăla de unde orice cădere este percepută a fi nu doar suportabilă, ci chiar... șarmantă, aducătoare de sens, pe care așa de greu îl (re)găsim rătăciți în străina lume a altora.


Cu prietenie luminoasă,
D.

nici eu nu m-am priceput neam vreodat să fiu... șmecheră, dar măcar uneori i-am țipat lui Dumnezeu: „Fă-mă, Doamne, șmecheră! (mă rog, mai adăugai.. și... „nesimțită = nesimțitoare), dar iaca nu mă făcu! Așea că mă resemnai. Și chiar mi-i ghini cu mini.

... chiar dacă nu tu în persoană ești experimentatorul „de-adevăratelea”, apare în contextul unui imbold, spontan, ca toate imboldurile de altfel, anume acela de a EMPATIZA cât mai profund = autentic cu o anumită stare / atitudine / întâmplare etc. Ar fi interesant un exercițiu de transpunere la pers. a III-a a textului de mai sus: cam ce ar rezulta?

Apoi aici se pune o falsă problemă: aceea a unei deontologii anume („indispensabilă!”), a unei (i)moralități (a scrisului), care efectiv nu are acoperire, în niciun caz aici: Dostoievski, da, are dreptate, deloc paradoxal, să afirme cele de mai sus: dar punctul lui de vedere este validabil cu referire la un anume tip de literatură, care implică responsabilitatea față de evenimente, persoane (istorice, memorabile) etc. ce depășesc cu mult cadrul intim, individual, a cărui eventuală „deformare” nu s-ar repercuta negativ în vreun fel, nici asupra creației propriu-zise, nici asupra vreunui receptor.

„Adevărul brut”, iată o sintagmă care nu mă convinge! Chit că am vrut să scriu și eu texte.. naturaliste... Dar ieșiră „naturalist-fantastice” (spre disperarea unora)!

Din minima mea experiență: începi să scrii, da, te inspiră ceva din realitatea asta... PÂNĂ LA UN PUNCT! După care, CÂMPUL ESTETIC ÎȘI PROCLAMĂ SUVERANITATEA, ADICĂ PROPRIILE LEGI: e ceva care, se înțelege de la sine, se produce spontan, nu i te poți opune, ca slujbaș al Cuvântului ce ești! Da, și ăsta e Adevărul!

În concluzie, chiar că nu există o „rețetă universală” pt a face literatură, oricât de mare ar fi tentația „globalizării”, a „tăvălugitului”, a burdușitului în vreun pat sau altu d-al lu procust ăla. Și, totuși, unele „produse” dau mai bine decât altele, că se recunoaște au ba.

...a literaturii!!!(desigur, o "joaca" verosimilă = convingătoare, deci...nu mai e nimic de adăugat = comentat!)

Spor in continuare!

...neexperimentand personal, a reușit să redea excepțional de verosimil! (Cred că li se întâmplă și altora: asta este arta = literatura!) Deci,zic sa facem diferența între adevăr și verosimil! De fapt, lucrurile sunt mai complicate.
Text la fel de bun ca multe altele semnate de SS!

.. fiecare dintre ideile exprimate mai sus!

„Izbăvirea de eul fals”: excepțional spus! E un proces de decantare ce trebuie luat în serios: cu Sufletul nu trebuie nimeni să-și permită a se juca! Nici cu Demnitatea!

Concluzia este, fără îndoială, aceea că se cuvine să avem mult mai multă grijă de eul nostru autentic și, deși personal mă număr printre ăi care nu întotdeauna acordă undă verde... suferinței, per ansamblu îi recunosc Valoarea = Rostul!

(Aș fi dat o stea, dar îmi amintii că fusei „deposedată” p-acilea! Nu că aș tânji...în vreun fel.. Considerați, oricum, că v-am oferit-o! De altfel, am citit și alte însemnări de-ale dvs.. care, sincer, mi-au reținut atenția)

Mult spor și ție!

Gânduri luminoase!

L-am perceput ca o incantație a cărei finalitate este FIINȚA)REA)! Titlul trimite, cred, la sacrificiul pe care se cuvine să ni-l asumăm fiecare, ÎNCUNUNAREA fiind aproape o certitudine. Mi-a plăcut în mod deosebit imaginea „furtului de cireșe”, a furtului inimii din... scaieți (!!), ideea comuniunii cu celălalt etc.

... lucrez, de fapt, la o carte (am ajuns chiar azi la pagina 100!), care nu este inclusă în temele de plan, dar care nu implică mai puțină seriozitate! Dar e genul ăla de carte care te motivează pentru că efectiv o scrii din proprie inițiativă, cu toți vulcanii luminoși din tine!! Am numit-o Cuvinte și sensuri religioase în română și alte limbi romanice (cred că ăsta va și rămâne titlul).

Apreciez și eu comentariul dvs. (inclusiv steluța) și, da, știu că aveți preocupări legate de, soldate cu texte f. interesante! ... Altfel, așa cu leșia... Mai cred că este o „igienă aparte”, din considerente religioase, acele premise care asigură derularea în condiții optime a unui proces.

Comentariul dvs conferă un... șarm aparte (sic!) miniarticolului postat de mine: parcă ar face corp comun de mai multă vreme!! (mulțumesc inclusiv pentru „completările” etimologice!), așa că vă aștept bucuroasă și dățile viitoare!

Cu prietenie,
D.

„metafora mataforelor” este concentartă în imaginea asta „gravidă și castă”, doar la prima vedere o contradicție în adaos: da, poezia poate conține un duh sfânt aparte! Cred că din aceeași perspectivă se cuvine a fi receptată inclusiv imaginea din final, atât de scabroasă la o primă vedere (eu nu am întâlnit în realitate ceva de genul, în schimb am văzut o secvență într-un film: recunosc, m-a îngrețoșat: acolo, mama voia să-și ajute băiatul să iubească... femeia (nu un... alt băiat!), în sfârșit și acolo tot despre singurătate vorba era etc. etc. Ei, dar, dacă virginitatea se păstrează (sic!), asta implică un cu totul alt tip de iubire, nu din aia carnală, deci mama este absolvită, atâta vreme cât. Scrisesem și eu la un moment dat: Dumnezeu face dragoste (dar mi-au cenzurat titlul la editură și a trebuit să pun altul, destul de anost)

ați intuit ceva, într-adevăr... Înclin să cred că, în ultimă instanță, nu mai contează atât de mult dihotomia masculin / feminin, ci condiția umană, acel punct semic-ontologic al intersecției... Aici, ca și în alte texte postate anterior, este o întrepătrundere... până la confuzie și... ambiguitate (sper, generatoare estetic) între eul narativ și „eul exterior”... asumat empatic de către narato(a)r(e). Poate o tentativă de anulare / diminuare a distanței etc. (Am scris exact așa cum a venit = am simțit).

Gândurile mele cele mai luminoase,
D.

... să scriu la acest volum (într-unul din multele = obișnuitele mele gesturi spontane), nu mi-a trecut o clipă prin minte că dat va fi să aprofundez ideea „trădării” în relație (inclusiv) cu războiul... adevărat. Dar ce război poate fi ADEVĂRAT? Ce război poate fi... „necesar”?

Dragă Doamnă Ottilia, m-am bucurat sincer să văd steluța aurie și subscriu la formula „imaginației... reale” = verosimile! Ăsta este „riscul” firilor (mult prea) empatice! De-am putea astfel clădi punți către PACE! De fapt, eu continui să cred în forța izbăvitoare a Cuvântului ce poate naște Frumusețe, Mângâiere, Mântuire, atâta vreme cât plin este de IUBIRE! Doar la început a fost... Cuvântul... și Cuvântul...

Gândurile mele cele mai frumoase,
D.