Daniel Uritu

Cândva ninsese peste noi Cu albii fulgi de îngeri Dar i-am împroșcat cu noroi Lăsându-i muți în plângeri Cândva plouase peste noi Cu lacrimi mari fierbinți Însă eram reci ca un sloi Și i-am

De-aș putea fi senin Ca somnul de copil Ca râsul lui zglobiu Daca-ș putea fi viu Să-mi înfrunt gândurile Ca muntele vânturile Să-mi fie cugetarea Cât e de-întinsă marea De te-aș putea

Cred că era demult, tare demult Când? Nici timpul cred că nu mai știe Pe-un lac,pe-un râu sau poate o câmpie O salcie frumoasă se unduia în vânt, Salcâmului de-alături părând ca să îi

Pădurea își sulfa duhul În valuri lungi de ceață Maceșu aprinse rugul Roșu, de dimineață Frunzele lungi mirate Ce plânse ieri salcâmul Zăceau acum uscate Îngălbenind tot drumul Stejarul

Încerc mereu să țin cu timpul pasul Deși sunt conștient că este -n van Am încercat să-l imblânzesc cu ceasul Dar e-n zadar, căci timpul mi-e dușman. Dacă te-aștept și ești așa departe Mă

Privesc din nou adânc printre zăbrele În față am un zid ce nu-l pot trece E zidul plângerilor mele Zidit din cărămizi de piatră rece Privesc la voi uimit printre zăbrele Și să pricep îmi este

Iar am căzut sub lemnul crucii mele Mândria cărnii mele simt cum geme Strivită , amestecată în pământ Încearcă de țărână să se spele Lemnul în drum prăfos abandonând. Să fugă ar vrea ,

Noi?.. Noi aici nu avem nevoie de îngeri! Noi suntem zei! Nu prea ne intereseaza , ce ne spun ei.. Cu râsete si plânsuri si gângureli si rugă, prinzându-se de noi să ne oprim din

Iar rătăcesc și mă frământă gândul Care Þi-a fost la început Cuvântul Cu cât mai încordată mi-este ascultarea Constat că peste fire s-a asternut uitarea Uneori am impresia că am murit

Era frig si mă uitam în ochii lui albaștri.. Hai că găsii doi inși pe linie la noi , aci. Și pe ăștia abia îi gasii.. Unii au murit Sau au îmbătrânit Și ăi tineri s-au cam pribegit. Abia mai

Cazi așa suflete pe pământ Ca un pui de pasăre Și crești și crești Asteptând vremea Și un vânt bun Să -ți iei zborul. Doar dacă nu te-ai obisnui Cu mersul prea mult Să uiți că pasăre

Cad din norii minții mele Picături de gânduri grele În marea sufletului meu Ce-n valuri înspumate Se zbuciumă mereu Lovesc apoi sărate Stihii negre, turbate A inimii faleze Ce

Un măr în gât ai mai rămas Și tot te strig fără de glas Să vii să îți mai mângâi părul Să vii să-ți iei înapoi mărul Încă mai simt o dulce sevă Încă mai simt un gust de Evă Atunci mă întreb

Eu, omul, ce mă cred un zeu Și l-am uitat pe Dumnezeu Cumva mă-mpiedicai de mine Și răstignit Te-aflai pe Tine Păcatul meu , cui ruginit Adânc in palmă Ți-e înfipt Și fapta mea

Ne-am smuls cu toții brusc din rădăcini Fugind care încotro de pământ Ne-am părăsit străbunii în mărăcini Scaieții sunt stăpâni acum pe câmp Ne-am transformat cu toții în ciulini Jur împrejur

Hai la scoici băăă! Hai la scoici! Striga unul trecând cu căruța pe drum... Ce are ăla la caruță mă neică? Nu știu care întreba. Scoici .Zisei eu cam îndoit că auzisem bine. Se strânsese

Luați-vă de mâini doi câte doi Și alergați prin ploaie ca nebunii Și mângâiați toți macii și toți crinii Până ce ploi acide vor cădea pe voi Cutrierați pădurile fără de somn Îmbrățișați-vă

M-am rătăcit deunăzi printre stele Și m-am înfiorat cât sunt de mic M-am întrebat ce-i dincolo de ele De n-ai fi Tu,eu nu aș fi nimic M-am rătăcit apoi singur prin mine Și m-am gândit că poate

Doamne,zici că sunt catâr Câte palme pot să-ndur Câte bice pe spinare Ca să mă țin pe cărare Pe cărarea asta îngustă Lateral, mai vezi o fustă Scurtă, pe vreo măgăriță Într-o parte pe

Foaie verde ,verde sticlă Simt iarăși cum se ridică Tensiunea arterială Sună ceasul și mă scoală. Uliuluuu de capul nostru Plec iar la servici’ ca prostu’. Mâncav-ar pe toți grilaju! M-a

De vei vedea un cal liber ce-aleargă Nu-i pune frâilele de aur care-l leagă Prinde-l din zbor cu gândul de grumaz Și-ncalecă fără de șa și fără de răgaz Închide-ți ușor ochii în

Foaie verde de ardei Iar m-a enervat Grivei Căci azi noapte am aflat A fost iar de-acas plecat. Apoi ziua pe lumină Tiptil, lin ca o felină Lucru tare de mirat În țarc singur a

Eu nu vreau să v-aud jelitul Am fost eu trist și-așa destul Beți cât puteți de mult din vin Și chiuiți din plin fără suspin Încingeți sârba,faceți hora mare Dați muzica puțin mai tare Să o aud

Eu nu-ți doresc ce iți dorești și tu. Când nu știu de nu gândul ți-e nebun, Sau dacă în gândul tău tu nu greșești. Când nu știu de nu gândul ți-e stăpân, Sau dacă tu pe alții ai să rănești.