Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Ratacire

1 min lectură·
Mediu
Iar rătăcesc și mă frământă gândul
Care Þi-a fost la început Cuvântul
Cu cât mai încordată mi-este ascultarea
Constat că peste fire s-a asternut uitarea
Uneori am impresia că am murit demult
Iar iadul meu este aici, chiar pe pamânt
O parte din timp îmi pare a fi căință
Iar cealaltă parte, doar chin și suferință
De-aceea eu te strig mereu ca muții
Și-ncerc apoi să te ascult ca surzii
Și tind ca orbii să Îți urmez calea
Deși știu că am rătăcit cărarea
Alunec iar și cad în drum înnămolit
M-așez în genunchi și-ncerc să mă ridic
Și totuși mă întreb de încă mă iubești
Așa cum sunt acum, așa cum acum Ești.
001.230
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
114
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Daniel Uritu. “Ratacire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-uritu/poezie/13994191/ratacire

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.