Poezii

Luați-vă de mâini doi câte doi Și alergați prin ploaie ca nebunii Și mângâiați toți macii și toți crinii Până ce ploi acide vor cădea pe voi Cutrierați pădurile fără de somn Îmbrățișați-vă

De vei vedea un cal liber ce-aleargă Nu-i pune frâilele de aur care-l leagă Prinde-l din zbor cu gândul de grumaz Și-ncalecă fără de șa și fără de răgaz Închide-ți ușor ochii în

Tweety este un canar Cam bizar Ni l-au dat părițtii-n dar Și-așteptam ceva să cânte În zadar. I-am cumparat și cădiță Să poată face băiță Fiind mare înotător Din rasa canarilor. L-am

E aceeași zi de zi și totuși alta Însămânțată peste ea ți-e soarta Ca un ogor ce se mijește-n ceață Þi-e mintea-n fiecare dimineață Și deslușești imagini,ganduri,șoapte Chiar vise sau

Cândva ninsese peste noi Cu albii fulgi de îngeri Dar i-am împroșcat cu noroi Lăsându-i muți în plângeri Cândva plouase peste noi Cu lacrimi mari fierbinți Însă eram reci ca un sloi Și i-am

Cu ce te-ai ales tu artistule? Cu o statuie. Doar păsările cerului te mai încălzesc. Oamenii privesc în pământ în general. Ca tot veni vorba de pământ, ai valoarea unui metru pătrat. Ocupi

De ești romantic sau poetic Ești astăzi doar un biet patetic Scrii despre dragoste perplex Când totu-n jur e numai sex Când femeia nu poartă rochii Și doar de bani scânteie ochii Tu încă mai

Foaie verde de ardei Iar m-a enervat Grivei Căci azi noapte am aflat A fost iar de-acas plecat. Apoi ziua pe lumină Tiptil, lin ca o felină Lucru tare de mirat În țarc singur a

Doamne,zici că sunt catâr Câte palme pot să-ndur Câte bice pe spinare Ca să mă țin pe cărare Pe cărarea asta îngustă Lateral, mai vezi o fustă Scurtă, pe vreo măgăriță Într-o parte pe

Iar rătăcesc și mă frământă gândul Care Þi-a fost la început Cuvântul Cu cât mai încordată mi-este ascultarea Constat că peste fire s-a asternut uitarea Uneori am impresia că am murit

M-am rătăcit deunăzi printre stele Și m-am înfiorat cât sunt de mic M-am întrebat ce-i dincolo de ele De n-ai fi Tu,eu nu aș fi nimic M-am rătăcit apoi singur prin mine Și m-am gândit că poate

Leagă-mă de un cal, sau poate nouă Nici nu contează, pot fi chiar o mie Totuna mi-este acum să mă sfâșie De inima se zbate ruptă în două Leagă-mă în genunchi, toreador Dă drumul la un taur

Eu nu vreau să v-aud jelitul Am fost eu trist și-așa destul Beți cât puteți de mult din vin Și chiuiți din plin fără suspin Încingeți sârba,faceți hora mare Dați muzica puțin mai tare Să o aud

Ia să-mi spui tu albinuță Pe unde-ai umblat drăguță De bâzâi așa grăbită Nu ești oare obosită? Am venit si mă duc iar Să culeg din flori nectar Să-l fac miere mă pricep Și-aș putea să te

Moșule , cu barba albă Lucindă ca o zăpadă Mama mi-a spus că pe an Trimiți la mine la geam Spiridușii tăi cei verzi De-s cuminte ca să vezi Însă eu pot să îți spun Să nu îi mai pui pe

Un măr în gât ai mai rămas Și tot te strig fără de glas Să vii să îți mai mângâi părul Să vii să-ți iei înapoi mărul Încă mai simt o dulce sevă Încă mai simt un gust de Evă Atunci mă întreb

Pădurea își sulfa duhul În valuri lungi de ceață Maceșu aprinse rugul Roșu, de dimineață Frunzele lungi mirate Ce plânse ieri salcâmul Zăceau acum uscate Îngălbenind tot drumul Stejarul

Nu.. Nu aveam timp de pierdut. Timpul meu mă împingea cu obstinație Eram setat cumva s-ajung la destinație. Mașina, tot un instrument al timpului meu mă alerga, printre livezi,printre case

Mă-nvârt în cerc.. Cu frunze,crengi și apă și pământ Cu tot ce-mi este drag,cu tot ce-mi este sfânt Și timp nu este nici măcar de-o rugă Cuprins într-o obscură centrifugă. Și mă izbesc de

Ãștia, englejii, când au venit pe la noi Erau civilizați băă! Să vezi colo scule,mașinării. Motoare.O minunăție. Aveau pahare de unică folosință. Apa o țineau în bidoane. Se uitau la ai noștri

Iubește-mă iubito, fără nimic în gând Sfâșie-mă în bucăți, iubește-mă pe rând Iubește-mă pe mine o avalanșă care Se oprește totdeauna, la tine la picioare. Iubește-mă iubito, de tine sunt

Două vrăbii zgribulite Cu penele ciufulite Se-apucară la gâlceavă Pe mâncarea dintr-o tavă Se certară , ciripiră Până câinele treziră Care zăcea somnoros După ce rosese un os Fiind

Eu, omul, ce mă cred un zeu Și l-am uitat pe Dumnezeu Cumva mă-mpiedicai de mine Și răstignit Te-aflai pe Tine Păcatul meu , cui ruginit Adânc in palmă Ți-e înfipt Și fapta mea

-Bună ziua! -Bună ziua bă neică! -Al cui ești tu bă neică? Mă întreba Moș Vasîlică. -A lu\' Ion. -Care Ion?De\'alde cui? -A lu\' Ion a lu\' Micele a lu\' Gheorghe al Oprii. -Bine bă neică să