Poezie

Ruga 2

1 min lectură·24 aprilie 2011

Mediu

Eu, omul, ce mă cred un zeu

Și l-am uitat pe Dumnezeu

Cumva mă-mpiedicai de mine

Și răstignit Te-aflai pe Tine

Păcatul meu , cui ruginit

Adânc in palmă Ți-e înfipt

Și fapta mea necugetată

Lance în coastă împlântată.

Patima mea plină de chin

E în coroana Ta un spin

Iar vorba mea din cuget rău

E biciul de pe trupul tău.

Eu Te ridic mereu spre stele

Pe crucea necredinței mele

Iar Tu continui să-mi zâmbești

Și blând la mine să privești

Acum prin lacrima sărată

Ce-n colțul gurii ajunge iată

Cu gura-mi de sudalme arsă

Te rog coboară, iartă-mi, lasă.

001.192

Daniel Uritu. “Ruga 2.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-uritu/poezie/13978406/ruga-2

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.