Dor de mama

Odată
s-au întâlnit
două anotimpuri
jumătăți
ale aceleiaşi
ființe

cresc
de atunci
în fiecare zi
cu încă o
celulă

din nimic
am ajuns a fi
nebănuită minune
am descoperit bucuros că
nu eram vreun virus
nici măcar o
ciupercă

ce ciudat
după o vreme
mi-a înmugurit trupul
şi am putut să văd în sfârşit
locul căruia obişnuiam să îi spun
acasă

mai târziu
am aflat că se numea
pântece

şi cea care îl căra
avea un nume
la fel de ciudat
mama

cât de bine
mă simțeam în brațele
inimii tale făcută parcă din
rotocoale de căldură
împrejuru-mi

din când în când
învățam cum să îmi mai cresc
un picior sau o mână
depinde cum mă trezeam
a picior sau a
mână

ce bine
mai dormeam
acolo

atârnam
printre clipe
învârtindu-mă
într-un lichid pe care
unii obişnuiau să-l numească
timp

odată
am auzit
că au trecut
nouă luni
rece
aşa am numit atunci
locul ce crescuse
dincolo de
pântece
ei îi ziceau
lume