Daniel Dobrica

Iubire scrijelită în zăpadă Și dăltuită pe versanți de munți Zadar îți cad cuvintele-n cascadă, Zadar te vrei jurată pe la nunți, Zadar te vezi pornită-n avalanșă Spre nu știu care suflet prea

O frunză de viță de vie Îmi spune că toamna e toamnă, Că toamna prin sine-și învie O vară ce viață-și condamnă. O frunză de viță de vie Mă mângâie-n tihnă pe gleznă Și-mi spune că toamna

Te plac femeie îndrăznesc să-ți spun În scris, ce-i drept, nu și direct în față Căci dac-ar fi atât curaj s-adun Aș mai avea nevoie de o viață. Ți-am împărțit atât cât am putut Scântei din

Ne naştem sclavi pe-acest pământ. Tu poţi să-mi dai sau nu dreptate, Dar de la leagăn la mormânt, Ne zbatem pentru libertate. Călcăm desculţi, cu greu răzbim, Cu crucea-n spate, printre

E-n trend să lapidezi toți patrioții Să fii un taliban european, E-n trend să fii în trend cu toți netoții Și să-ți dea lecții orișice "mirean", E-n trend să fii pe Facebook de bravură, E-n

Pe mine nu mă puneți în genunchi Și nu mă-ncolonați în rând cu turma, Eu nu sunt vreasc ca să mă rup de trunchi Și nici n-o să vă las să-mi ștergeți urma! Voi pseudo-satane de doi lei Ce-ați

Mai poți popor? Mai poți răbda Atât tupeu și aroganță De la un stat tâlhar ce-ți ia Până și ultima speranță? Îți mor bătrânii netratați Că nu au bani pentru pastille Batjocoriți și

În țara asta tristă cu chipuri cenușii Și cu conștiințe terne, de mult în hibernare, Își fac de cap hidoșii guzgani portocalii Și e urgent nevoie de o deratizare. Căci șobolanii ăștia n-au

Cum e pământul fără soare Întunecat, arid, anost, Precum e țărmul fără mare Eu, fără tine, nu am rost. Cum este noaptea fără stele, Înveșmântată-n cenușiu, Cum e pădurea fără mierle, Eu,

Cât poți fi de frumoasă, minunea vieții mele! Vibrează ființa-n mine ca strunele chitării Când ne plimbăm de mână, desculți pe țărmul mării, Ești noaptea mea albastră, ești cerul meu cu

Eu, în clipa asta, mă gândesc la tine Și-n orice secundă scursă dintr-o zi Azi așa și mâine, la fel și poimâine Și în orice clipă cât voi mai trăi. Tu, în clipa asta, îți vezi de-ale

Poporul nostru e-n genunchi, deși credința moare Când se vrea unul ridicat, sar frații să-l doboare Când unul s-a cam săturat de tot ce i se-ndrugă, Sar frații să-l țină culcat, ca să rămână

Floare albă răsărită În toi de iarnă cumplită, Care crești cu lacrimi calde Ce se scurg doar din smaralde, Floare albă, dulce floare Cu petale de ninsoare Zi de zi, seară de

Cum să te-aduc în viața mea? Te rog, iubito, mă învață Căci nu mai pot oricât aș vrea, Singurătății să-i fac față. Oricât de mult m-aș amăgi Că pot trăi și fără tine, Mereu ceva îmi va

Cu aripi de înger pe suflet pictate, Deasupra de stele mă-nalț și plutesc, Las anii lumină cu miile-n spate, Străbat universul să te regăsesc. Dar nu știu iubito, spre ce galaxie Spre care

Balada ochilor tăi verzi, Ce mi-au umplut de lacrimi struna, Dacă câștigi sau dacă pierzi Þi-o cânt oricum, îmi e totuna. Ce rece e privirea ta Mă sperie, mă înfioară, Cum de mă pot privi

Pe pământul unde toate numai bune nu mai sunt, Bunătatea, demnitatea, omenia: vorbe-n vânt, Pe pământul unde ura nu ne lasă-a mai iubi, Lacrima Sfintei Maria ne mai poate mântui. Pe pământul

Acum când anii îi adun Pribeag pe-a sorții cale, Mai simt în orișice Crăciun Miros de portocale. Cu ochii minții mă revăd Trântit în neaua moale, La săniuș făcând prăpăd Pe Burta Albă -n

Ai noștri frați din Dulcea Bucovină Noi nu de azi vă plângem, ci de mult, De când vi-e hrană pâinea cea străină Și un pământ străin vă e mormânt! Ai noștri frați din Dulcea Bucovină Poftiți