Poezie
Scrisoare netrimisă
2 min lectură·
Mediu
Te port în gând, căci tu de mine ești departe,
Eu sunt îndrăgostit de tine, suflet cald!
Iubesc cerul privirii tale-nseninate,
Unde răsar ca aștrii, doi ochi verzi de smarald.
Bineînțeles, nu-ți cer să simți la fel ca mine,
Eu n-am să plâng, de nu ai să mă poți iubi,
Sper însă s-am noroc să mă cunoști mai bine,
Căci mi-aș dori măcar prieten să-ți pot fi.
Mă tem cumva, că noaptea asta de mai este
Ultima oară când ne mai putem vorbi...
La răsărit, rămâne numai o poveste,
Tu pleci, eu plec pe-alt drum, străini din nou vom fi.
Mă tem că orișice mesaj ce ți-l voi scrie,
Ajuns acolo, va muri fără răspuns.
Rămân cu visul și cu amintirea vie,
Gândul la tine, oare, îmi va fi de-ajuns?
Acum, când scriu această tristă poezie,
Resimt eșecul de a te apropia,
Era tot ce-mi doream, tot ce putea să fie,
Totuși mai sper, speranța moare ultima.
Am încercat un zâmbet să îți sădesc pe chip,
M-am străduit să-ți fac, plăcute clipele,
Am eșuat. Se pare că nu sunt acel tip,
La care să visezi, când seci sunt nopțile .
Acum simt că iubirea mi-a dat cu "interzis",
Nu pot să bat la porți, ce-n nas mi se trântesc!
Cum văd, răvașul ăsta rămâne netrimis,
Așa că doar în vis, iubit sunt, când iubesc.
001.751
0