Poezie
Fata din tren
1 min lectură·
Mediu
Aruncam, furiș, privirea
Către locul de la ușă
Să-mi alung nelămurirea,
Este înger, e păpușă?
Soarele-i trimite-o rază
Dinadins, să îi răsfețe
Chipul ei care trădează
O cuminte frumusețe.
Își lăsă păru-n cascadă
Doar pe umărul ei stâng,
Un puhoi șaten să cadă
În șuvițe ce se frâng.
Stă cu ochii într-o carte
Se preface că citește,
Cine știe ce departe
Și-n ce gânduri se-adâncește...
Parcă-ntreg compartimentul
Un parfum aparte poartă,
Mă încearcă sentimentul
Unei opere de artă,
De vreun Tițian pictată
Și-n prezența ei, îmi pare,
Rămân cu gura căscată
De uimire și mirare!
Mă privește, pe ascunse,
Crede că nu o observ
Dar privirea-i îmi pătrunse
Până la ultimul nerv.
"Oare-acolo ce tot scrie?"
Pare ea să se întrebe,
Când pe-o foaie de hârtie
Începeau să se injghebe
Versuri, strofe, iambi, trohei
Și un pic de fantezie
Despre frumusețea ei
Într-o mică poezie.
Îi răspund, în gând, firește:
"Strâng catren după catren
De acum visul cerșește
Chipul tău, fată din tren".
Scaunul de lângă ușă
Capătă, un pic, noblețe
Ocupat de o păpușă,
De-o cuminte frumusețe.
031.303
0
ia! biletele la control…
era acolo, “nașul” era și el, un popă în tot trenul se găsea, martori și petrecăreți, deasemenea
trebuia tras semnalul de alarmă:)
voie bună, lasă în urma sa, poemul tău cu ritm și rimă și acțiune în fraze scurte
dacă tot e dragoste la prima vedere, cu atâta noblețe și fior, de ce să nu citească și alții
recomand poemul, cu plăcere
frumos!