daniel cruce

Intr-adevar, nimeni nu stie cat de bun esti sau cat de mult te straduiesti sau nu sa supui creatia. Conteaza, cred eu, cat de mult reusesti, in afara sinelui fortuit, sa o linistesti…si asta cu atat mai mult nu stie nimeni. Pentru un nomad cetatea va parea intotdeauna prea ascunsa, prea cetate, prea cod. 1,2,3 si doua spatii libere intre ele

Dragi surprinderi pentru o poetică a renunțării la forțări, la efecte, dar nu la credință, cum bine zici, Laur Alb, nu la menirea acelui alb care se dăruiește nu spre moarte ci spre veșnicul impas al începutului. Mulțumesc pentru versuri, Laura, stoluri peste cuvintele mele!

Înșiruirea mea de cuvinte ține de emergență și până la urmă totul se reduce la atmosferă. Mulțumesc pentru accentul mirării, deși îl găsesc puțin prea discursiv pentru a și emerge, chiar și cu cele 2 cuvinte din frunte.

Frumusețea se întoarce la cel care o caută, o vede, de-aș ști și eu să respir ca tine, Laur Alb, aș face darul și mai alb doar pentru tine! Te cred, te-aștept, te prețuiesc în modestia căutării mele! Un Laur Alb e tot ce îmi doresc aici...

Sper să nu te dezamăgesc din nou, din vechi, din toate, Laur Alb. Ascult I have to know și sigur, te aștept... Îți mulțumesc!

din nou mulțumesc din suflet pentru apropiere!
sper doar să nu stăpânesc finalul atât de bine încât spusul
să-și moștenească doar apusul…
dragi cuvinte !

Jocul de-a moartea e o tematică pe care am desprins-o din poezia Laurului Alb și e un fel tandru de a recunoaște că probabil „nu strivești corola” tocmai prin sacrificiul reducțiilor. Sună chiar orfic deși, ca moment, puțin ironic, inocență și sacrificiu ale subiectului - iată un lucru interesant și nou la care am rămas hotar.
Deși nu sunt un bun dansator sufletul meu este alături de ale voastre și el vă invită la dans în numele meu cu gingașă recunoștință!
Eu chiar iubesc dansul și semnul și finalurile cu două saluturi, chiar trei!
Al vostru modest admirator...

imi place cum semnezi, stima exprima si forta-maturitate dar si tandrete in fata cuvantului, eu nu o vad numaidecat rece. Iti multumesc pentru ca te apleci asupra zestrei mele umile! Indraznesc sa semnez si eu la fel, si inca asa cum am fost botezat...
Cu stima, rados

Laura, te numeri printre acele spirite rare ce nu văd în poezie un sistem dar nici un sistem al nesistemului. Sunt profound onorat să am parte de cuvântul tău ! Un experiment nu poate fi realizat fără o reductie dar când reducția devine manierism atunci poezia nu e decât un sistem reducționist, o ideologie. Ferice de tine, Laur Alb !

Exorcizarea uratului prin poezie. Nu toti suntem poeti dar putem incerca sa ne bucuram de Poezie si cred ca primul pas ar fi sa exorcizam uratul din fiinta noastra si abia apoi sa indraznim sa patrundem universul vast al Cuvantului fara a comite o impietate. Golul trebuie umplut dar intai trebuie aruncat balastrul, trebuie lepadat. Sa dansam asadar in drum spre casa...Umile multumiri, Laura!

Acum stiu ca e aici, Laura.

stau singur cocotat în vârfu-l nud
cel-ei praji-ne de arid pamânt
si a-mețesc atât de des caci nu-s
în sprijin de nimic decât cu-vânt

Laura, eu cred că ai dovedit în mod consecvent că ai suficientă forță de sculptor și fără să abordezi un stil de expunere hip-hop, chiar dacă acesta prinde în filme ca [Pi] sau Reqviem for a dream. Pentru mine ai fost o revelație și fără să aduci aminte în mod necesar de imperativul vreuneia.

La ce ar fi bune amintirile daca nu ar avea viata?
Si cuvintele daca nu ar avea urma?
Si credinta daca nu ar avea putere?
Si iubirea daca nu ar avea un vis?
Caci Dumnezeu ne-a dat dinti sa ne chinuie si sa ne doara
si sa ne amintim mereu ca pica si nu mai cresc la loc decat o data.
Iar El si creatia vor fi mereu...desi dintii raman doar simple amintiri,
in gurile tocite,oable,margaritare ca in dezorientatul pozat al unui miriapod
obosit pe marginea drumului,in praf de seara lipsita de licurici.
Doi ultimi dinti se-mbratiseaza sub arcada zambetului stirb si tot
nu vor sa cada,caci asa-i scris in cartea vietii,fata draga,chip drag.
Chiar si atunci cand radacinile bolnave se implanta in sinusurile reci
ei tot vegheaza pastrand urma unei muscaturi din plamadeala cea dintai.