Visul

Ce ești tu cavalere medieval
cu sabie și coif lucios în asfințit
în pași pierduți sub o mobilă de armură
lanul tău de maci inventați într-o pauză de liceu
și cosițele mele crescute într-o vară
sunt prea puține pentru viață
macii și cosițele se taie
rămâi doar tu și caraghioasa ta armură
în lăsarea serii, în inima mea goală

in loc de mobilă pune movilă. :))

La ce ar fi bune amintirile daca nu ar avea viata?
Si cuvintele daca nu ar avea urma?
Si credinta daca nu ar avea putere?
Si iubirea daca nu ar avea un vis?
Caci Dumnezeu ne-a dat dinti sa ne chinuie si sa ne doara
si sa ne amintim mereu ca pica si nu mai cresc la loc decat o data.
Iar El si creatia vor fi mereu...desi dintii raman doar simple amintiri,
in gurile tocite,oable,margaritare ca in dezorientatul pozat al unui miriapod
obosit pe marginea drumului,in praf de seara lipsita de licurici.
Doi ultimi dinti se-mbratiseaza sub arcada zambetului stirb si tot
nu vor sa cada,caci asa-i scris in cartea vietii,fata draga,chip drag.
Chiar si atunci cand radacinile bolnave se implanta in sinusurile reci
ei tot vegheaza pastrand urma unei muscaturi din plamadeala cea dintai.