Daniel Bratu

Gabi, mie tare imi placu aceasta poezie, ca o renastere naturala tarzie, imi picura un graunte de jaratec in nehamesitul pantec, dornic de versuri pline de verdeata si cantec. Da, ca unui inchipuit Odiseu batraior si cu ceva ascunse rani la dreptul subsuor, la ciocanelul si la scarita urechii stangi, istovite de loviturile cantecelor natangi, mi-a placut sanctificarea asta a sirenei - femeie -cal si am strans de aici cateva neasemuite perle, aduse asaaa, de al privirii val:
\"îmi scutur primăverile la fiecare descălecat al zorilor\" -aici am gasit margica translucida a locului si timpului petrecerii dorintelor si faptei
\"îmi lipesc fruntea de coamele nărăvașilor\" - chiar fapta in sine. Naravasii astia cred ca sunt naravasi numai cu numele, nu tresalta, muschii lor stau incremeniti sfios in asteptarea fruntii tale (sau a ei, a subiectei eurilor tale). Sau fruntea femeii e asa de iute incat gandurile ei se strang si se intind ca fibrele sub piele, odata cu cele ale armasarilor alergand. Complicata situatie, nu ma pot pronunta decisiv. Astept ceva lamuriri lamuritoare deplin.
\"femeieeeeee tu nu ești o sirenă\" - strigat de trezit ecourile eului ratacit. Normal, cine a mai vazut sirena sa alerge cu fruntea lipita de coamele armasarilor ? Dar daca armasarii astia sunt formati din alba spuma a valurilor ? Atunci si sirena are dreptul sa... si sa...? Are, sigur.
\"nu ale tale sunt cîntecele unduite șoptite picurate\" - atac sub centura de castitate a cantecelor sirenei din povestea de fata. Deci mieroasele picaturi bune de solfegiat si otravit urechile urecheatului si tristului Odiseu erau contrafacute ? Copiate clandestin si vandute la taraba? Oh nu, de zeci de ori nu, nu vreau sa cred, era ultimul lucru care facea mai suportabil finalul calatoriei. Deja ma strange la piept icoana Penelopei crosetand. Dar si icoana imi pare acum contrafacuta. Of, demitizante versuri.
\"nu te îneca acum la malul
unei priviri.\" - aici da, strigat de libertate, dar si dojana. La mal cine se poate ineca ? Tiganul, dintr-o crunta si grabita evaluare a ajunsului de sine. Balena, din cauza prea-plinului necuprins de maluri si privire.
Dar nu ea, femeia - zvarluga, pastruga, femeia impletita in coame de cal, ea niciodata nu, nu este in pericol. Pentru ea s-au inventat ochii. Sute si sute de ochi, mii si mii de maluri.
Ai dreptate.

Am sters \"Calatorie in munti\" pentru ca gresisem postand de 4 ori acelasi comentariu.
Scuze Gabrielei (Lebragia) de pierderea comentariului (singurul - piatra nestemata) pe care mi l-a trimis. Voi incerca, din memorie, sa-l refac aici:

\"O calatorie intr-un tren accelerat cu nasul lipit de geamul inghetat al vagonului si de jur-imprejur iarna si munti. O liniste nefireasca de sfarsit de lume si o incursiune intr-o alta iarna, a sufletului. Cat as vrea sa vina primavara acum.\"

Raspunsul meu, cel care, multiplicat nefiresc, a dus la pierzania bietei \"Calatorie in munti\" si la nasterea vioaiei \"In munti\", nu l-am retinut. Era un mormait de multumire, oricum, prin care negam trecerea acceleratului peste acele locuri uitate de lume. Negam si lipirea nasului, gen Alecsandri in conac, de geam. Recunosteam numai privirea prin sticla, din afara spre un interior producator de fum (mai mare decat producatorul de praf care am reusit sa fiu in aceste momente). Iar la sfarsit anticipam un dor de iarna asta in primavara care va veni.
Scuze inca o data.

Mulțumesc, Gabriela,
pentru aruncarea de ochi
și pentru gândurile calde,
de scos îngeri din gropi.
Nu știu să-ți spun mai mult
decât ce a rămas din cânt,
l-am scris așa cum a vrut el
și cum m-a durut.

E mult mai mult decat un rebus, e o lume invinsa. Nu mai vreau sa-mi aduc aminte. Plec, o vreme ma voi ascunde sub mantia roasa de carii si zapezi.

Mă bucură trecerea ta, chiar și așa, în viteză. Aștept cu drag comentariul extins, fie și nefavorabil. Nu știu dacă este epilogul așteptat de tine, este doar unul dintre ele, ușor actualizat. S-ar putea să și renunț la el. O să revin și eu, ceva mai târziu, pentru mici \"explicațiuni\".

...la fuga

Daruri grecesti noi la Olimpiada
Lua-vom doar la probele de prin strabuni
Precum taiatul frunzelor la caini
Si trasul matelor zglobii de coada.

Tare ma intristai, mai(retoric) vere, vazand cum zaharul versurilor mele fu \"confundida\", fara vreo vrere, de marele maestru cu hulita fiere. Asa ca, picurand acum cu grija miere, am pus peruca adevarurilor chele:

Maestrul nostru Genu-i geniu` cel matur
Ce da exemple de-nceput copiiilor
Dar uite ca-i lovi cu ghioaga-n tur,
Semn ca-n curand va da si-n mintea lor.

In primul rand tin sa imi exprim scuzele mele publice ca nu m-am aratat pe fir, atunci cand frumosul ritm al epigramei pritocite-n clape de clavir asternuse deja peste site un dulce delir.
Pentru inceputul tarziu in care m-am gasit imi fac mea culpa si cu pas linistit purced la transcrierea variatiunilor despre tema politicianului fandosit:

Var. I :

L-a tot plimbat prin lume mandrul senator
Si plete-i fluturau, ca vorbe-n vant,
Dar cand frizerul a-ntrebat :\"Pai cum sa-l tund ?\"
\"Sa-l faci...pierdut.\", i-a spus despre-Adevar.

Var. II:

Plimbat pe la votanti, mandru-Adevar
S-a saturat de tras de par si vorbe-n vant,
Dar cand frizerul a-ntrebat: \"Pai cum sa-l tund?\"
\"Sa-l faci...pierdut\", a spus un senator.

Este un text aflat
la juma\' de drum...
postum,
intre epigrama
si cronica...
financiara.
Versu-i haios si chiar acum o spun
celor ce zic ca-i rau:
\"ba(-i) boon, dom\'le, ba(-i) boon\".

Cu mare durere in glas tin sa anunt ca textul ce l-am vrut primul trimis, trimis a ramas, nu stiu daca o fi murit de moarte buna sau se va afisa mandru pe site peste vreo luna, asa ca ce mai vorba-minciuna, trimit \"repetir\" de comentariu
la epigrama cea buna:
\"In primul rand tin sa imi exprim scuzele mele publice ca nu m-am aratat pe fir, atunci cand frumosul ritm al epigramei pritocite-n clape de clavir asternuse deja peste site un dulce delir.
Pentru inceputul tarziu in care m-am gasit imi fac mea culpa si cu pas linistit purced la transcrierea variatiunilor despre tema politicianului fandosit:

Var. I :

L-a tot plimbat prin lume mandrul senator
Si plete-i fluturau, ca vorbe-n vant,
Dar cand frizerul a-ntrebat :\"Pai cum sa-l tund ?\"
\"Sa-l faci...pierdut.\", i-a spus despre-Adevar.

Var. II:

Plimbat pe la votanti, mandru-Adevar
S-a saturat de tras de par si vorbe-n vant,
Dar cand frizerul a-ntrebat: \"Pai cum sa-l tund?\"
\"Sa-l faci...pierdut\", a spus un senator. \"

Pentru ca tot aici privirea-mi vinovata a dat de-un rand cat o zapada pe lopata, n-am rezistat si cu motorizarea ambalata, am sters ecranul cu spirt, tanka si vata:

Var. 1 (tanka-boy si tanku-mos)

A-nceput cu-n rand, dar bine
acest nou comentator,
ce-a lovit in Adevar
si-n \"Mosul\" verbelor fine.

Var. 2 (hai ku frumosul)

A scos mosneagul, din desaga, epigrama
si-n timp a cizelat-o cu-n cutit de os,
da\'-n loc de \"sarumana\", \"multumim frumos\",
dupa festin, sarit-au pusti sa-i faca \"sama\".

Var. 3 (letter no. three)

Io sunt Mircea?! Da, mosnege
Si te-ajut, esti la-nceput:
Pasu-ti stramb, pentru a-l drege
In spinarea ta ma urc...

din serialul \"Vecinii cei miloși și tânăra soție plânsă\":

Văzând că ție-ți arde numai de mâncare
Iar dulcea, calda, tânăra-ți soție
Stă singurică, plânsă, în bucătărie,
Trecut-am noi de-am pus piper și sare.

Din ciclul \"Ierbivorul si omnivora\"

Un gand de fuga si reci spaime-o mie
Pe sotul proaspat mult l-au incercat
Cand sotioara-n pat l-a invitat
Punandu-si sortul de bucatarie.

In ultimul timp ai pornit o campanie de aruncat voaluri de pe istorie. Inainte de \"Unire\" si Elena Doamna ai cantat-o printre randuri pe Veronica. Ai dreptate, femeile vremurilor glorios apuse au ramas intiparite mai mult pe hainele de lupta ale barbatilor, desi fara ele nimic n-ar fi fost. Istoria, pana acum, a cam fost scrisa tot de barbati. Era timpul ca si dinspre partea frumoasa a lumii cineva sa-si plimbe degetele deasupra ochilor nostri intredeschisi.

Ea a fugit din vechiul Dom cu-al lui card Visa
Și-acum e-un Doge-n plus cu minus “doagă”,
Nu-i de mirare starea lui beteagă
Când tot ea înclinase-un turn din Pisa.

Despre căsătorie, trecerea mierii, venirea fierii

Dogele-ăsta e-ntr-o doagă
Mila n-o să-i vezi de-acum
Dom’ de sus să-l înțeleagă
Rău îi face ce-a fost bun.

Revenind în palatul dogelui, care tocmai își găsise de nevastă pe Narcisa, zisă Pisa, din România (la rubrica anunțuri : \"Doge caută doagă\"), ușor împleticit la vorbă și mers de la nesăratele lacrimi ale butoiașului atomic de dud, am găsit o jale și mai mare, în loc de petrecerea nunții:

A alintat-o: “mio pisa”
Și-acum e singur și nebun
Că i-a fugit din Dom cu Visa
Taman în Pisa la alt turn.

Pe când socoteam eu că-i bine să mă iau un pic de acest doge, m-a aromit un damf de țuică dinspre beciurile milaneze, am deschis greaua ușă metalică (scâââârț - cu accent italian) și iată ce am auzit de la un amărât butoiaș de dud, în mare pierdere de lichide, aflat în căutare de doage străine:

Butoiașul mic de țuică
Și-a pus o doagă și-i mâhnit
Că-i borta mare-n scândurică
Iar cepul lui e cât un nit.

Mândru și vesel cântec, meșteră Gabriela, izbucnire frumoasă, chiot de eliberat pârtia. Pe lângă amăruia pierdere (momentană) de înger bănuit (pe nedrept, zic eu) de plimbări mărăcinoase prin boscheți, sania versurilor sare într-o hârtoapă, taman la final :
\"in ureche sa-mi sopteasca
basm cu-aroma de feteasca
doar atat cat s\'aromeasca
iarna cea hidoasa.\"

Pentru eliminarea riscului de a fi azvârlită cu năsucul în zăpadă, taman la fotografia finalului de cursă, propun Gabrielei o mică (dar forțoasă) adăugire de zăpadă în gropcean:
\"in ureche sa-mi sopteasca
basm cu-aroma de feteasca
doar atat cat s\'aromeasca\"
iarna cu hidoasa-i
mască.

Asta și spre binele iernii.

Cât despre îngerul cel scăpătat, uite ce, de curând, am aflat:
Ba de-ai apă îl adapă
că vine gerul și-l scapă
mai sub deal sau mai sub vale
de focul măriei-tale *
hai și-așază-l pe grătare
de sănii duminicale
să-l sucim
să-l perpelim
pe îngerul cabotin
să-l stropim miloși cu vin
să nu-i smulgem
să-i ferim
aripi frânte și destin
sau mai bine să venim
să-l surprindem
să-l murim
fără zbateri, fără chin,
pe-acest înger pelerin,
care-i dus
sau poate nu
și de-i stins
oi ști doar tu,
tu ce-l mâni, demult, de zor
prin țara pisicilor
și lași colții lor să-l joace
și să-l scuture, arzoaice,
de penajul sclipitor
ce-am văzut pe botul lor
c-a rămas din linu-i zbor…

*(scuze Maria, fără intenție, așa-mi luă rima altă direcție)

Scuze pentru intarzierea raspunsurilor, sunt multe cauze obiective. Lipsa de timp si de acces la net sunt printre cele mai importante.
Pe gerul cumplit care a dat iama, dezvelind iarna, aprecierile voastre mi-au incalzit inima. Ma minunez putin, pentru ca poezica asta nu a fost un copil rasfatat, ba chiar am aruncat-o pe site asa cum faceau spartanii cu plozii lor nevolnici. Dar uite, ca ea, dumneaei, poezioara, ca o mica razboinica Xena invelita in scutece de gheata, s-a tinut bine pe picioare, ba l-a mai saltat, de la genunchiul broastei si pe nevolnicul mine.

Corinei:
Raspunsul e intarziat, acum doua zile intrasem hotarat, pe site, sa raman mai mult de o juma de ora, sa pot raspunde si lui Ghiocel si tie intr-un singur comentariu de aleasa si tripla poezie, dar dupa ce am inceput m-a sunat telefonul in cap de m-a durut si mi-a deturnat incantatia de druid, am trebuit sa ies pe strazi si sa cant : \"te iubesc partid!\", chiar daca undeva, intr-un colt de creier insipid, un gand, ramas stingher si invalid, isi tuguiase-a bosumflare gura ca i-am luat in graba tastatura. Revenit astazi, cu drag si dor de poezie si stih, m-am dedulcit la un nevinovat si firav acrostih:

P asii-ti cand lin calcatu-mi-au pe frunte,
A m plans usor si-am tot intins de riduri
S a nu iti zgarii talpa cu aspre, negre ganduri,
A ridul loc sa-l curat de cactusi si cucute.
G resit crezand, in vis, ca-mi vei ramane-n sera,
E fluvii de parfume-am aruncat in straturi,
R igolele cu lacrimi le-am umplut si-n salturi
A m alergat sa-mi fii doar mie, roza pasagera.

Scuze pentru lipsa de diacritice, data viitoare le iau cu mine, astazi n-au vrut sa iasa din casa, pe asa crivat cumplit si frig.

Alinei:
Mutumesc pentru aprecieri, pentru alesele cuvinte, promit ca o sa fiu bland si cuminte, ca o sa beau laptic d-ala bun, cu aroma neegocentrica de capsun, da, m-am uitat atent dupa alaturari, m-au cuprins usoare mirari, vazand cat de departate se afla acele cuvinte pline de gratie, ca nu-s cacofonice, pot incanta alaturate-ntreaga natie, au si-un gard intre ele, punct de separatie si mi-am amintit cum odinioara, mi-am dat in cap cu \"iarna natanga\"-n calimara:

Prelunga. Cum e clipa petrecuta-n post si rugaciune
a fost si asteptarea mea, cu stetoscop
sa-mi spui de-a inimii-mi bataie-n tropi si trop
o pot urca pe culmi inalte de perfectiune...

lui Calimero (care, suparat pe ultimele evenimente de descoperita furaciune la concursul de haiku, dupa cum suna comentariile descoperite de mine de-abia astazi, pare indoit si intristat de injuraturile razbunatoare, ii transmit, in loc de \"Daca\", mai bine \"Lasa\", stiind ca n-o sa tina cont de cele ce urmeaza, asa cum n-am tinut nici eu cont, alta data):

Lasa

Lasa, tu, neghiobii-n pace,
Lasa furturi si minciuna,
Las\' sa cante rima-ti buna,
Lasa ac, iarta cojoace.

Maestrului verbelor fine, cel care m-a surprins de doua ori, precum Marin Sorescu odinioara, dar altfel, pentru ca de ambele dati am fost vesel, nu o data vesel si o data trist, ii multumesc pentru vorbele bune si trecere. Si ii dedic doua catrenase, mici, covorase, unul pentru el, vestitorul Ghiocel, altul tot pentru el, adica pentru cel de la cota mea de peste zero, mult vestitul si-ndragitul Calimero:

Pentru Ghiocel:
Ca-n vis, pe cand m-acopereau troiene,
mi-a fost crescut un ghiocel pe-obraz,
ce m-a ciupit de barba sa fiu treaz
si sa nu mor cu primavara-n semne.

Pentru Calimero:

Inghetand eu la extreme,
slaba circulatie,
m-am cuprins, fortand pesemne,
de-a muzei carnatie...