Daniel Bratu

Doamne
apără-mi
de
ciudă
firea
mea
la
colțuri
udă
din
zăpezile
topite
coase-mi
muguri
în
orbite

sau

de
zi
nu
vrea
să-nceapă
fă-mă
iar
doar
lut
și
apă.

Nu numai provocare. Invidie pura, stilet de infipt in maduva versului :). Imi place mult cum scrii, ce mai, asta e.

Nu prea imi place miscarea asta a iernii inainte si inapoi, ca intr-un joc facil, torturand primavara in straturi de gheata. Poezia ta a suferit o transformare, in schimb, si-a aruncat haina matematizata si a inceput sa incalzeasca la foc de simple intelesuri si \"boborul\" din care, cu inclinaciuni scrijelite in pardoseala abstracta, ma grabesc sa fac si eu parte.

Imi va fi steaua calauzitoare, Trandafiras. Si ziua, nu numai noaptea. Arunc felinarele de pana acum (le arunc incet, sa nu le sparg, cine stie cat timp imi vor mai fi iar de folos), am depasit gropile, am intrat pe autostrada si mersul e lin. Saru\'mana.
Dar simt ca trebuie sa iti fac o marturisire. Nu pot sa sufar versurile tale. Mi-e ciuda ca s-au lasat scrise de tine si n-am apucat eu sa le tastez, inainte.

Multumesc Maria. Parca ai raze laser in degete, in ochi, ai simtit ca si mine, ai intrat pana acolo unde pentru altii este de nepatruns.
Multam Calimero. Esti, fara sa incerc a ma gudura, nu-mi sta in fire deloc, cel pe care il caut primul, de cum intru in site, sa vad ce a mai scris. De fapt gresesc, primul e Ghiocel.
Cu stima si cu drag va citesc si eu si ma-mpletesc printre versurile voastre. Ma bucur sa va stiu aproape, chiar si asa, \"transcendental\".

Mircea, nu trebuia sa te apleci prea mult. Chiar daca ai facut-o asupra unei parti ironice de mai jos nivel filozofic decat esti obisnuit. Atat de jos, incat nu exista. In acest text. Ironia. :).
Ai observat, intr-un abces de maxima concentrare comandata telegrafic, probabil, faptul ca nu plec acum in armata, ci ca am fost candva. Iar eu observ la tine, transfigurat de recunostinta trecerii pe la acest text, cat de mult mai ai pana vei pleca. In armata. :))
\"Ca filozof\" ce esti, e mai greu pentru mine de explicat ce am vrut sa spun cu transcendenta. :))) Revenind, dupa zambetul de descretit fruntile, parca am spus ceva, destul de lamuritor, in comentariul anterior postat. Judecand in limitele perceptiei obisnuite, de-atunci, de 20 de ani, regasirea n-a mai avut loc. Ca o mica paranteza, cred ca poezia isi are samburele de plecare spre miez intr-un anunt telefonic de acum 2 saptamani, al unei foste colege de clasa, care organizeaza intalnirea de dupa 20 de ani.
Credeam ca o sa-ti placa macar un vers (uite, iti recomand, pentru a doua impresie \"și doar în zori, cu dinți prelinși în lapte,\"). Parerile tale nu prea apartin unui filozof. Sunt mai mult cele ale unui rasfatat de debara al zanelor instelatoare. Sau chiar parerile lor, intinse pe o curea de transmisie. Concluzia primei tale impresii de comentariu la textele mele este ca vei trai (candva, peste multi ani) o armata (daca va mai fi cazul) placuta. :))))
Fara praf si fara plete, fara \"dor de sentimente\". :)))))

In doi rezista ei doar daca vremea
le-aduce, mai tarziu sau mai curand,
prilejul dezgolirii si averea
traite-ntr-un alt joc, mereu...secund.

Multumesc, Victoria. Nu este vorba de nici un sentiment chinuit, ci de o melancolica aducere in memorie a unui episod din trecut. Pe care nu-l credeam prelungit spre vesnicie, dar a fost. Poezia n-a fost spusa sau scrisa atunci, nici in perioada lungilor marsuri. In perspectiva de acum, cand in jur este la moda o veselie cu zambetul infasurand ceafa, din nimic, cu impletituri din yin si yang \"duhnind\" de repetitie si banal colturos ingalbenit, melancolia asta sfasiata de zorii plecarii pare chinuita, un joc de-a victima. Dar nu este numai un joc.
Multumesc pentru vorbele bune, pentru tot comentariul, de fapt.

Cateodata avem nevoie si de o analiza a sentimentelor si temerilor. Nu putem trai in permanenta ca plantele sau animalele, intr-o continua joaca, sa ne bucuram de simplitatea gesturilor si reflexelor neconditionate. Ma bucur, citind ceva ce as fi vrut sa fie scris de mine.

Sunt la moda pe site sinceritatile de acest gen. Imaginea din poezie e totusi, interesanta, zic eu, aparte.
\"am un buric prin care ma umflu zilnic \" te duce cu gandul la faptul ca si femeile gonflabile au importanta lor.
Nu e vorba de tine, care iti poti da seama de ridicolul situatiei si chiar razi cinic, in versuri.

De ce sa nu avem \"sentimente care se termina in de ce\" ? Neterminarea sentimentelor inseamna tot un de ce, lasat drept prada fiarelor si furtunii. Mai bine nu avem sentimente deloc. Mai bine stau asa, fara nici o umbra de indoiala si citesc, de mai multe ori, ce ai scris. Si, incercand sa nu-mi placa, sa-mi placa din ce in ce mai mult.
De ce ai scris asa frumos si inspirat ?

Sunt putine ocaziile in care raman fara cuvinte. Acum este prilejul. Nu pot sa spun decat: superba poezie.

Scuze, trebuie sa revin, sa indrept defectoasa \"indreptare\": liniuta de unire ar trebui sa fie intre \"dalta\" si \"ar\", nu intre \"ar\" si \"vrea\", adica:
\"vrăjita daltă-ar vrea sa-mi soarbă\".

Bine ai venit iti spun si eu. Imi place mult
\"în loc de inima să-mi lase
un nufăr alb pulsând mătase\".
De fapt am admirat intraga poezie. Are ritm, rima, culoare, seninatate de marmura dar si sfasiere de inima pe masa de operatie. Pygmalion este lasat el sa faca ce vrea dar Galateea il indruma, hipnotic, se pare.
O singura, minima, observatie (cred ca e o scapare de tipar): pentru binele mers al ritmului, impecabil in rest, cred ca ar fi potrivita o liniuta fraterna de unire intre \"ar\" si \"vrea\" din versul \"vrăjita daltă ar vrea sa-mi soarbă\".

Sper ca observatia mea sa nu iti provoace strigate si marsuri saltarete de protest.
Multumesc pentru poezie, inca o data. E ca un medicament bine venit, dupa atatea injectii cu versuri albe.

Lui Sorin Olariu:

A admirat jocul fierbinte
pe locul sau predestinat,
el, microbistul prea-cuminte,
cascand decent, cu gand la...pat.

lui Calimero (in litera si spiritul jocului defensiv):

Degeaba dai averi, pamantul
se-nvarte iute, gafaind
tu fugi pe loc, ele, ca vantul,
te lasa doar cu-n joc de fund...

Sunt frumoase soaptele tale. Acum ceva timp in urma eram suparat pe versul alb. A inceput sa-mi treaca supararea citind ce ai scris. E aici o sensibilitate, carne de sentiment, fara piele, crusta sau coaja, asa cum se obisnuieste, in alte locuri, deghizant, incat m-am speriat, prima data, mi-a fost frica sa ating versurile si, mai ales, sa le comentez, pentru a nu strica ceva. Si chiar nici nu mai comentez, n-are rost sa-ti spun eu ce si cum gandesti si \"te asameni\".
Ma limitez la bucuria si sentimentul citirii.

Multumesc, Ana, bucuros sunt si surprins de trecere si stationare, de adanca si bogata intelepciune a celor transmise. Ai dreptate, poezia nu trebuie redusa la valentele sonore. Dar cred ca poezia are nevoie si de aceasta dimensiune. Ca altfel nu ar fi diferente, decat de asezare in pagina, intre poezie si proza (multe dintre eseurile de pe site sunt mai bogate in metafore decat asa-zisele poeme fara rima). Iar cum mie imi place sa citesc si sa scriu (rar, fara succes) si proza, nu cred ca am \"degradat\" versurile albe sau ca le-am rupt vreun galon. Se poate transmite si prin proza ce ai de transmis, nu e obligatoriu sa scrii poezie pentru asta, sau sa botezi asa forma de transmitere.
Bine, ceea ce am scris contine si putina parada, nevinovata de altfel, e doar o parere de moment, de perioada...
Multumesc inca o data pentru gandurile bune si, asa cum se spune pe aici: \"la buna si grabnica citire\".

Chiar daca ai scris poezia in 5 minute, \"pe nerasuflate\", dupa ceea ce a iesit pare ca timpul s-ar fi dilatat nefiresc, dincolo de marginile orelor si zilelor de mestesug, iar nerasuflarea ar fi durat peste masura ramanerii sub apa a sirenelor. Adica, e o poezie superba, zdravana, care se citeste pe nerasuflate, de mai multe ori. Rima e pusa acolo unde trebuie sau, daca e asa cum spui, rima de 5 minute, curge navalnic printr-o palnie fermecata, aurita cu pulbere de talent. Pacat de graba din final. Nu mai trebuie adaugat, trebuie usor finisat. Finisare de 5 secunde. Claudiu a observat ceva, dar eu nu sunt chiar de acord cu el. Rima ultima e buna, e luminoasa, are tot ce-i trebuie. Chiar si trimiterea pontoasa la frumosul cantec al juniorului Banica. Ritmul asisderea. Versul trei din ultima strofa e cel cu pricina. Stiu ca faci trimitere la o poezie a ta mai veche, mereu delectanta si actuala (\"Nu sunt o papadie\"), dar cred ca trimiterea se putea face si altfel:
\"din recuzita păpădiei doldora de logică\", insirata si infasurata de acel \"doldora\", cu \"logica\" suspendata fara reazem de rima s-ar putea transforma, fara ca minunata poezie (si nici chiar versul) sa sufere prea mult, in:

\"din recuzita păpădiei, abraziva,\"

Mi-ai doborat recordul de 10 minute in coacerea unei poezii (manifestul meu impotriva albului de spital al versului). 5 min pentru o poezie rimata si ritmata mi se pare foarte putin. Daca asta e rezultatul dupa 5 minute, cred ca poezia ta de o clipa va intra in manuale, pe langa Arghezi si Goga :).
In comentariul la comentariu (daca va fi) prevad ca vei demonstra injustetea celor spuse de mine cu privire la insusirea papadiei mustind de logica. Niciodata abraziva. Oare?

Felicitari pentru nivel, il meritai mai demult, de pe vremea insamantarii unei alte primaveri.
Poezia este buna, iti multumesc pentru ea si iti urez ca asupra ta sa se pogoare, din ce in ce mai des, acest gen de minute \"astrale ale omenirii\".

Nu stiu cine va iesi invingator, in conditiile in care si intrarile sunt fortate de diverse tendinte. Deocamdata a fost asa, ca un manifest impotriva versului alb care ma si ne bantuie. Nu socotesc eliberare a spiritului in lipsa de rime sau ritm. Eu, chiar daca am scris manifestul asta in alb impotriva versului alienat de lipsa ritmului si rimei, cu mesaj ascuns si in acrostih si in alta parte (parti, mai ales pe langa cele silabisite), nu sunt prizonierul nici unei tendinte. Numai ca deocamdata socotesc poezia o simbioza de metafora, cantec si imagine, nu o disecare, o operatie transmisa in direct, pe creierul plin de fire, cabluri si cateodata scurtcircuite, pe inimile cu batai sacadate, de metronom. Daca poezia isi pierde valentele sonore, date de ritm sau rima, de ce sa mai fie numita poezie, de ce sa nu-i spunem eseu, schita, nuvela sau orice alta forma de proza ? E drept, asa cum am mai spus, o proza aruncata haios pe hartie sau ecran. Stiu, vei spune ca poezia de valoare ramane de valoare si poezie oricum ar fi scrisa. Dar nu se poate sa nu observi tendinta de modernitate cautata, fortata, din ultima vreme.
Multumesc pentru comentariu si pentru gandurile bune. Stiu ca esti, deocamdata, de partea versului alb. Totusi , paradoxal, din poezia asta amarata a mea ti-a placut exact partea in care revin la rima (neconventionala, ce-i drept, imperfecta), din final, parte in care am vrut sa simbolizez succesul nesigur, dureros si chinuit, al actiunii de exorcizare, de alungare a versului alb.

si eu subscriu, precum antevorbitorii, mi-a placut, nu ar mai fi de spus prea mult, asa ca tac si ascult, vers si muzica, al vitaminelor zbor si tumult, dau cu stelutele mele inchipuite de al tau roditor pamant *******