Daniel Bratu

Multumesc din nou, Adim, si aici, intr-un spatiu mai restrans, cam tarziu, din motive obiective, de alergat pe alte carari ale Domnului si timp redus de net.
Ca un epigon al artei tale prozodice si ca admirator al celei poetice, in general, incerc si eu o replica, aici, de suflet, cu drag:

Voaluri de alb

Ascunsul voal, ce se preface-n sange,
De-acelasi fel ne spumega-n potire,
Risipitor si faurit sa mire
Irozii sub tipsia care plange.

Alti paji sa-ti poarte-n loc vestminte albe,
Numai cat amintirea de zapada
Muntii din frunte ne-ar pleca, sa vada
Un ars vulcan si tortele lui, salbe.

Naluci si ingeri mestecati de seara
Tac astazi intr-un pantec, arsi de sete,
Etern legati cu-n ombilic de ceara,

Au nu-i asa ca ierni de timpuri bete
Nimic n-or indrazni sa ne dispara
Uriasu-ti har din sonuri de sonete?

\"Vai, ce-mi zici ma intristeaza
Ca-n subspecii deviaza,
Dar iti zic cu gand hapsan:
Tare ti-as intra in san!\" - Anghelina Andreea

Tot gandind la măr si ram,
(cum ideea ţi-e subscrisă),
chiar în sân mai bag o fisă
şi-ţi răspund: „Da, Avraam…”

Dana (de la acelasi comun \"daniel\"), multumesc si acum, ca si mai inainte, ca multumirile simple sunt cel mai usor de dat in vileag, fara nevoie de alte explicatii pentru ce si cum. Important e ca ele sa fie acceptate, fara diferentieri.
Asa si textul meu, incearca si el, saracu`, sa ajunga la inaltimile acelea de albastruri profunde, bune de pus in rama, pe cai numai de el stiute - \"Ad augusta per angusta\". Daca despre el vorbim aici.

E bine ca avem puncte de pornire, e rau ca timpul trece fara sa le stiu \"dibui\".

Mea culpa.

Dana (din partea lui \"daniel\"), multumesc (din nou - multumirea se referea la gestul tau de a lasa aici, in aceasta pagina, un inscris, nu neaparat pentru continut - fiecaruia i-am multumit - e o regula interioara, de autocontinere), nu eu am adus in discutie polemicile. Sunt bune si ele dar, in urma experientei mele indelungate in acest sens, sortand atat greselile altora, cat si(mai ales) cele care imi apartin, consider necesara depistarea unui anumit decalog al dezbaterilor - nu ca o grila in mana editorilor, ci ca o sita interioara, peste care ochiul sufletului sa nu poata trece nici macar \"boldu-rile\", ceva de nivel orientativ. Poate vom reusi sa ne adunam ideile in acest sens. Poate chiar din aerul acela de sub aripa in zbor peste lacuri.

Raluca, multumesc trecerii si urarilor tale. An bun si plin de fulgii luminosi ai reusitelor sa ai.

Dana, multumesc, din nou. Am incercat sa compensez lipsa de imagini, comunicarile frante, prin taceri si franturi de text.
Nasterea polemicilor nu e usoara si nici gratuita. Conteaza mai putin decorul, mai mult miscarea, iluzia neconditionata in opac (cel mai opac este aerul din aripile mascate frumos, protejand piticii si ducandu-i in zbor peste camp, cat sa se creada Titani).

in raspunsul adresat Danei Stefan -\"...mai stapana decat tine...\" se va citi \"...mai stapani decat tine...\"
scuze

La multi ani! Carmen-Andreea
(si aici, cu si mai mare dragul, ca daca-i bal, bairam sa fie)

Capricorn cum sunt, cu mare
ravna s-o cuprind dau ghes,
dar e-n urma al meu vers
iara ea-i prea...Varsatoare.

Alina, multumesc, in prima parte ritmul e sincopat (12-11-12-5), apoi dispare. Despre rime, numai de bine, dar si putin rau (sugerat anterior). Plecasem la drum cu alt gand (sa scriu intr-o forma fixa - sonet), dar cand am ajuns la serpii aceia incolaciti in forma de clopot s-a schimbat starea. Da, in privinta subtitlurior ai dreptate, m-am tot gandit si razgandit in privita lor inainte de postare. Am simtit insa ca trebuie sa le las, ca pauze de respiratie, poduri peste stari (pod prelungit in cuprinsul “cine m-a scopului”. Pentru ca a fost ocolita pana acum, as indrazni sa atrag atentia si asupra ultimei parti – care incearca o sinteza si personificare senina.)

Alin, multumesc, da, am urmarit sa transmit emotie (nu migala). In unele cazuri am reusit, in altele nu (tot din vina mea, desigur). Patima in primele versuri, scrasnet de real in partea a doua, seninatate si iubire salvatoare in final. Bold-urile, da, vor dispare candva.

Dana, multumesc, hai sa recunoastem, mai stapana decat tine pe tehnica si arta compunerii cuvintelor nu sunt multi, iar parte din constructia decorului “I-real” isi are izvorul in arta ta vizuala, de care am incercat apropierea.

Daniela, multumesc, ai surprins emotiile, le-ai developat curat si sincer, ca un “mine” multiplicat, cu mai multe inimi si perechi de ochi. “Oare” acela ramane inca agatat si de gandul meu, pentru un timp, in favoarea nesuspendarii subtitlurilor.

Andrei (mon Sir – vorba noastra :)), multumesc, daca si tu vezi migala de gravor aici, inseamna ca asa se vede, oricat as vrea eu sa nu cred asta.Fiecare secol are avangardistii lui. Ferindu-ma de complicatul secol 21, am incercat sa adun, din memoria simturilor, cate ceva din vechea avangarda (ajunsa, implicit, ariegarda) a secolelor, de la 8 pana la 20. Ca medie da secolul 14. Tu ai fost generos, m-ai saltat in avangarda gravorului cu muzicuta in spaclu, din secolul 17. :)

Sfaturi bune, de pe unde
Yachtul clipelor fecunde
Rătăcește-n alb lunar
Inundat cu al său har,
Le-ar vărsa, le-ar și ascunde…

La mulți ani! Carmen-Andreea, cu drag

„Fiarbă vinu`-n cupe, spumege pocalul”

Simona, multumesc, am citit si eu cu mare placere comentariul tau.
Neatentia de la partea prozodica e sugerata, in text, de cateva rime facile (coclit - s-a incolacit, albit - au sihastrit).
In legatura cu \"initierea\", ai cumva dreptate, desi n-am intentionat incriptari, dar \"nevermore\" era prea evident - am sugerat prin \"reavan\" (\"raven\"). Referitor la aceasta problema, la un moment dat chiar m-am gandit sa fac trimiterile direct in text (printr-o nota, precum T.S. Eliot), dar am mai primit unele critici pentru tendinte asemanatoare si am renuntat.

Bogdan, multumesc pentru aprecieri, versul patru, da, e cel de langa geam, cel care trage concluzii cu alb pe negru. M-a interesat mai putin combinatia de rime si ritm, insa, decat suprapunerea de tonuri funebre (in prima parte). Exista trimiteri la Sakuntala (a doua strofa), la Corbul lui Poe (in a treia strofa), la Tsurayuki (tanka).
Nu am reusit inca o imbinare a diverselor stiluri. Poate data viitoare.

Toti cei care am ajuns in Pod Pogor (plin ochi, precum in serile de Cenaclu Virtualia) nu am avut ce regreta.
Ai descris cu fidelitate, am retrait acele secvente de viata cat un intreg.
L-am reauzit pe Nexus vorbind mai poetic decat Nicolae Tzone.
Am retrait emotia prinderii acelui rosu vertical la gatul fiului doamnei profesoare de romana.

Ai scris, cu dragoste, despre emotii, emotionand.
\"Umbrele și-au înghițit misterul, transformându-se în fulgii unei ierni în aduceri-aminte.\"

Multumesc, indraznind sa si multumim.

Liviu-Florian, multumesc pentru trecere si apreciere, mai ales in conditiile in care migala nu prea ma caracterizeaza. Ea nu, dar uite ca eu pe ea da.
Cred ca o sa sterg subtitlurile, tocmai pentru inchegare si inteles nedistorsionat.

\"Eva pentru tine-as vrea
Eu sa fiu, sa-ti cant la harpe,
Dulci cuvinte, dar sunt rea
Si-atunci...voi ramane sarpe.\" - Anghelina Andreea

Șarpe-aș fi, dacă șerpoaică
ți-ar fi zămislirea, sobră
cum te știu (și bună maică),
mai că te-aș schimba pe-o cobră.

(iertația deviația)

Da, un lacrimar de bucatarie, beneficiind de clandestinitatea samizdatului electronic pentru coacere si lianturi. Zadarnicia nazuintelor, stoarcerea impurului, unghia in gat. Penelopa calatorind in sens invers, sfidand mitologia, pana la bifurcatie. Aici, drama asteptarii in miscare ia o forma fluida, eliminatorie, inconstanta in coordonate si dimensiuni, imposibil de controlat pedalier. Sfaturi de arta razboiului in timp ce eroina studiaza practic teoria relativitatii privind, einsteinian, intr-o pozitie destul de incomoda, presupun, inspre prisma de balast alergator dintre sine.

Obiectii (mici, dar sincere):
- nedezvoltarea detaliilor de pozitionare si studiu în mecanica fluidelor eliberate;
- neinserarea mai in adancimea textului a consideratiilor sun tzi-ene despre arta razbelelor;
- expresia „să câștige victoria”, care castiga mai mult decat se poate (aici sun-tzu ar trebui tras de mustati);
- nu se precizeaza intre ce statii a fost aruncat servetelul (flamura, simbol al pacii, impacare cu sine - sun tsu dixit - oare?) , pentru identificare, autenticitate si reconstituirea unei asa crime parfumate impotriva vantului si naturii (nota PM - protectia mediului).

P.S. Idee super: trenuri cu pedala (ca motoreta Carpati), bune de plimbat prin tara lui Marius Ianos convertitii mai catolici, scapati memorialistic de urletul muezinilor din sine.

Bogdan, multa autoironie ce-i mai pus in textul asta. Uite, milos cum stiu ca ma sti, te ajut si eu:

Stă el singur, vânt nu-l bate,
dar durerile din ţeastă
literare-i sar, o pastă
de ciocane adunate.

Curios poet, din fire,
iată-i vine gândul rău
şi-ajutat de ferăstrău
se deschide, să ne mire.

Dar, milos (aşa cum ştiu
că e, prefăcut, pe-aici)
bagă spaima în pitici,
delicat, c-un bisturiu.

Ăştia fug, ca dintr-o glastră
cu flori-vene, dau să scape,
şi, sorbiţi de roşii ape,
îi fac inima albastră.

Nobil gest - e-n stare el -
ca tăişul fin să-i ierte
golul mic, urme inerte,
ce-a găsit în cerebel.

Ca un cavaler pe cal
alb de gânduri, coliliu,
îşi roteşte bisturiu
prin manej – mezencefal.

Strigă aspru şi, din nou,
de prin ţeastă nu-i răspunde
vreun pitic (n-are de unde)
ci un elocvent ecou.
…………………….

S-a mai liniştit un pic
după cruciada fadă
că, (deşi nu vrea să creadă)
n-are-n creier mic-pitic.

Concluzie piticeasca)(inscriptie pe o piatra ponce):
Cu-a noastră justiţie
mori de…inaniţie
:)

Ea-i cu fusul, eu observ
și o rog. Ea-ncepe greva
și mă ceartă(-n Mediul Ev)
c-am în cap doar Mediu – Eva.

E uimitor cat de putini sunt cei care au ajuns pana acum la acest fragment. In inversa proportionalitate cu talentul scriiturii.
Daca as fi Dan Diaconescu as vopsi, otv-istic, o banda a paginii in rosu intens si as scrie peste ea cu litere de schioapa: Nici nu stiti ce pierdeti!

Dar cum sunt numai Dan Bratu, tac si citesc. Pana cand? Pana la (6).

Dana, multumesc, ai interpretat intr-un mod generos textul. Cuvintele din \"Mark!\" au venit din trei parti, ca o lepadare de un sine ploios si au ramas in asteptare, cu sase brate intinse.
Introspectie da, asa cum spui, dar inaltare nu stiu, poate doar fixare la marginea prapastiei, ca o masura a indeciziei.

Multumesc inca o data,
Daniel

hai-ku reusit, fratii umbre piezise de copaci in amiaza, imagine, idee, da, felicitari

o idee (inspirata din al tau hai-ku):


vara pe trepte
iarba ascunde-n muchii
nuntiri de pasi