Daniel Bratu

Dana, multumesc,
versul cu pricina avea pe tabela de marcaj 2-2, a inscris in deplasare, asa ca trece de baraj, ramane in pagina,
multumesc din partea strofei a doua,
asonanta e aleasa pentru simbolism fonic, pentru obtinerea efectului de suierare, de respiratie tipata obturator,
„spectrul luminii” ar fi prea evident si „pretios”
drag si el,
Daniel

Maria, multumesc,
luminile tale din suflet si cuvinte inlocuiesc dorul de cantec, adanc privighetorile mele gasesc prilej de in-cantare, de reintors,
e tema zorilor, cand mor privighetorile, cand dispare starea de vis, de inefabil,
tristetea se strecoara si in ritm, e „impiedicat”, glasurile imita disparitia, se frang mimetic,
ai construit in comentariu un alt poem,
iti multumesc, inca o data,
cu drag

Catalina, multumesc,
cateva lamuriri, surprinzator de necesare (dar vorba lui Fizz, «daca nu ma intrebai tu, atunci cine?»):
- expresia «si nu se mai scrie» - poate fi citita la modul reflexiv, impersonal (precum, de exemplu, «si nu se ma stie», «si nu se mai canta»), ca o constatare din exterior a unei stagnari literare la nivel declarativ; luand insa in calcul calamburul (jocul de cuvinte) din titlu, s-ar putea renunta la varianta impersonala;
- intr-un sonet cuvintele (chiar banale fiind, cum sunt toate cuvintele, de la mama lor, inclusiv cele mai motate), trebuie sa intre in armonie, sa nu forteze fonic, sa se «unduiasca», cele de acolo se incadreaza si ideii, aglomerand sugestiv, intensificand senzatia de curgere, ceea ce nu e defect, dimpotriva;
- «tiparul» la care te referi e cel al sonetului petrarchian, utilizat cu maiestrie in site de catre Adrian Munteanu - Adim, cel incercat de mine este conform altor reguli, stabilite de Thomas Wyatt acum multe secole, iti las placerea descoperirii lor (regulilor),
numai bine si tie

Neko, multumesc, buna,
versul pomenit, dupa doua lovituri de bici pe spinare, se gudura acum si da din coada, bucuros de mai sa sara din lantul catrenelor inspre muscarea distihului :)

Monica, multumesc,
ma dau eu, da sonetele nu si nu (mai precis, \"no\" :),
ma bucura mult re-venirea ta pe la textele mele,
insa mie versul ala imi place asa cum e el si, vorba urmatorului vers, care ii continua ideea, \"mor cu el de gat\", deocamdata,
desi, daca mi-au spus doi...

Victor, multumesc, versul respectiv insa nu iese de nicaieri, el era acolo inca de la stadiul de prunc al sonetului, pornit protector in tragerea de atentie ca \"o lupta-i viata, deci te lupta\":)

Ela, multumesc, textul a plecat dintr-un joc, de aici ironia, pe undeva chiar si autoironia, fabula,
joc initial piscator, apoi reflexiv, prin partea evidentiata de tine, prin alte adaugiri totul, parand altfel, in esenta la fel

Laurentiu, multumesc,
Blaga si Barbu, pe undeva poate si Sorescu, ai dreptate, tusee, plecand inconstient din matca lecturilor,
diferenta fata de ce a fost cred ca vine din schimbari de ritm si idei in revers,
da, o sa renunt la acel \"usor departate\", avea sens numai intr-un anumit context, ca text de plecare,

Carmen, multumesc, ceea ce judeci tu e lumina dupa cum sufletul iti e indreptat dincolo de porti, iar cucii rasufla in privighetori ganditoare,

Nea Genu, multumesc, cantecul de lebada al ultimului cuc se bucura de prilejul intalnirii cu verva matale, spre deosebire de unele pitulice, pe duca din cauza de lipsuri ale literaturii de anticipatie :)
pitulicele-ti se duc,
mor de inanitie
asteptand un ultim cuc,
ne-avand ... premonitie.

Ioana, multumesc, atat pentru comentariu cat si pentru titlu,
daca nu tu, as comenta eu, dar mi-am impus sa nu mai fac greseli de genul asta,
perspectivele, unghiurile sunt dublate, undeva se produce identificarea, doar temporara, in joaca,

Dana, multumesc, luminile tale din cuvinte scapara ceruri de poezie mai inalte, sunt chei de sens pe care le stii descuia firesc, zambind, odata cu mine scriind
si tacand

drag de voi,
multumesc

Madalina, multumesc, da, comentariul tau impune, a,sa este esenta textului e reprezentata de acea singuratate indecisa, titlul, finalul, o radiografie a unui esec fara solutii, un paragraf mioritic construit din exterior (\"amintiri imprumutate\")

- de altfel, textul e un comentariu mai vechi, \"revizuit\"

multumesc, inca o data,
drag si eu,
Daniel

sustin propunerea din subtitlu, argumentele sunt, atat in textul aniversar, cat si in textele sarbatoritului, destule

La multi ani, maestre Genu!

Sa fiarba vinu`-n Cupe(rtino)

Daca si azi e treisprezece inca,
Un herpes au numerologii-n moace,
Mimand absurd vuiri de nenoroace,
Imaginea lui Cronos ii mananca.

Trecute zile se intorc si stele
Raman in loc sa ni-l vegheze, blande,
Un car de stralucire-,ajuns de cand e,
Cresteaza-n cer volute plin de iele.

Iar noptile-i sunt fumegari de fuse,
Oracole cu haz sa ni se-ntample.
Arzand chemari de curcubeie duse

Cad clipele-i din zambet pana-n tample,
Alt univers cu bunatati ascunse.
Genu - Multi ani! Si cupele sa se-umple!

da, e Rata in care ma urc si plec, ca asa fantasmagonie de neaprobare de stelute ce nu s-a mai vazut editor cu editoare pe siteul asta sa nu ma mai lase si eu sa dau lu` freelancieru` Ajax Vasile Mihai Rotaru – basil, scuze,
e Rata si plec, iote Ialomita filigran de amintiri copchelaroase, si vai, ce era sa uit:

La Mulți Ani! Steluță pentru Ion Podaru și pentru Ialomița cea plină de peștii de odinioară.


Aha, m-a păcălit Maria. Și doar era clar că Ghiocel nu putea fi decât Scorpion. Ghiocel Leu, de unde până unde? Steaua rămâne acolo, că era pentru Ion Podaru.

cu un sambet purtat de altii, imi fac autoharakritica si ma pronunt la obiect, asa cum se face, natural, neseismenit, pe puncte: 1, 2, 3, deci
poezia mi-a placut mult, este o poezie exrem de placuta, placerile sale le gasim placute incepand cu versul doi strofa trei ca sa ne dam seama cat de placute sunt si: primele doua versuri initial neplacute ale strofei numaru` 2 asa si asa, ultimele trei versuri placute dar nu chiar deajuns de ante trei versurile lor, versurile mambo no five si 6 cu 4 poarta in casa cu termopaneee-termopaneee care erau placute numai de o verisoara cand ea nu citea decat vers cu capitan la 15 silabe si jumate cap aurora cea gigea,
si placut tate celelalte ramase, placut cu placinta poale in brau trece rau, ca asa e cu placerea, nu ti-o ia nimeni ca si cand placerea placerii conteaza

da, foarte placuta poezia lu vasile mihaita basil – ultimu` ha-hal, trebuie sa recunoastem, conformist comentariului meu de mai-august antart, cred ca se merita o steluta pentru dumnealui, si daca nu cred o sa cercetez, si daca nu cercetez tot o sa cred, si daca nu, da

Dorei V. si Danei S. - offffff
nu credeam sa invat a invata vreodata ca pe acest siteu sunt permise atacuri concentrationare din doua parti semiotice si semaieutice asupra unui biet comentator fara teama si prihana de bine,
pe langa-danga faptului ca \"noiembrie ultimul bal\", aceasta poezie superbisssima este data de o parte in mod miss-el-esc de la re-comm-andante, nu se aproba acordarea unei stelute de o mare purinitate suflereasca sfantu` de asa ceca sa nu doriti sa vi se intample si voua aman de zi(zilambrino)uaualele vo-astre,

p.(en)s.(e) pen` Dana Stanescu(bursucel) – ba tie Lma!

Aha, m-a păcălit Maria. Și doar era clar că Ghiocel nu putea fi decât Scorpion. Ghiocel Leu, de unde până unde? Steaua rămâne acolo, că era pentru Ion Podaru.

P.S. De ce n-o fi aparut steluta? Oare o fi vreun editor sa vada ce se intampla? Heeei, unde a disparut steluta de la ultimul meu comentariu anterior?

\"= parere
Dincolo de imagistica poetica deosebita, de ritm si rima, ma hazardez sa spun ca aceasta poema este o scriere suprearealista, prin sublimarea metaforei umanitatii de dincolo de cautarea metafizica a poetului care duce o lupta continua sa sublimeze una , sa transceanda alta si sa impace aspectul dicotomic al altor chestii , oferindu-ne astfel o profunda viziune asupra a… ma rog, a chestiunii despre care era vorba in poezia asta\" - Dana Stanescu [08.Aug.05 15:18]

referitor la comentariul dicotomicotiledonat (sau cum i-o mai zice dumneaei in ingineria dumneaei filobiognostica) al Danei Stanescu(bursucel), nu pot sa ma abtin a spune ca acest comentariu este un comentariu care jigneste fara masura, care ataca tsunamic personala poezie a autorului, un comentariu ca o armonica (“armonica” din textul Uriesescului nostru sarbatorit, deci plagiat), un gen de Faramita Lambrino al exegezei, cantand asurzitor, de mor greierii de ciuda, dovada, aveam un greiere in coltul camerei de luat vederi in alb negru, el a tacut, rusinat de sonurile acestui comentariu, a venit si a cerut iertare pentru tzaraiala ante factum(greierele avea un bunic grec, zis si Szorba, dansa un fel de sirtako-ceardas, pentru ca bunica-sa o pusese de o legatura a-paprika cu un negustor ungurean la un loco-party de langa Baile Romane, mi-a soptit mie o viorea - dodu),
cum sa tratezi asa aceste versuri, perle curate, sfasieri din petalele sinelui, gradare a prabusirii universale, metaforele ingustarii pana la microcon, comprimarii intr-un bang-bing teribil(acea memorabila metafora\"soarele - biet lampadar\") care apasa umerii, rup din tarana urmelor de dinti, da, comentariul acela a facut ca greierul, extaziat initial sa-si arunce camesa de pe el, si sa-si stearga lacrimile cu foaia de calendar, ramas intr-o limba de ceas,
si
si Ialomita, ioi, oleaca de Ialomita de-ar mai fi trecut, in orele de pauza ale Bahluiului, cu tot cu un roi pudrat a ghiocei de stele,
steaua acestui site, ghiocel, iti urez un sincer deschis
si, sa nu uit din nou, asa cum au uitat toti,

La Mulți Ani! Steluță pentru Ion Podaru și pentru Ialomița cea plină de peștii de odinioară.

si mie imi pare rau,
nu e vina Mariei ca m-a derutat inainte de a comenta,
ci a mea, cu asa mare simt de anticipatie ce am

Aha, m-a păcălit Maria. Și doar era clar că Ghiocel nu putea fi decât Scorpion. Ghiocel Leu, de unde până unde? Steaua rămâne acolo, că era pentru Ion Podaru.

La Mulți Ani! Steluță pentru Ion Podaru și pentru Ialomița cea plină de peștii de odinioară.

Despre fotbaliatori!:))

\"Cu fotbalul mã am nasol
Si nu mã-mpac orice mi-ai zice
Dar când și capul sunã-a gol
Atunci ce poți sã spui, amice?\" - Anda Andrieș

Nu am eu sfaturi să îți dau,
vei fi știind și tu, deplin,
că-n lume-acum cătare au
cei cu cap gol dar chimir plin.

Trecu Rădoi, „fotbal-iatorul”,
de ce n-ar trece-apoi, pe rând,
și criticii, că-i știm scriind,
cum joacă el, tot cu … piciorul.

Livia, mulțumesc, comentariul tău a apărut surprinzător, plăcut, atunci când credeam că încercările mele de sonet nu prea își au rostul, lipsite fiind de poligoanele „cătării”,
pentru fluență, ai dreptate, pronumele ar trebui aliate contextului deși, gramatical vorbind, virgulele se simt bine unde sunt, dau vesele din coadă, mă mai gândesc, cred ca o să-ți urmez sfatul, am ezitat, oricum, și înainte de a le așeza în cușca versurilor,
n-am vrut să păcălesc (păcălitorul îl țin în garaj, pentru alte ocazii, drumuri lungi, prin zăpadă :), șlefuirea n-a durat și aproape că nici nu a existat, încerc să mă adaptez muzicalității acestui tip de sonet prin stare, prin intrarea în ritmuri încă din startul scrierii,
dincolo de muzicalitate, am gândit versurile ca o descriere, cu ochi imaginar, umed-observator, a unei povești de iubire, mă bucur că ți-a plăcut, nu spun nici eu mai mult (am mai fost acuzat, oarecum pe drept, că îmi descriu poeziile, nelăsând eventualilor „cetitori” plăcerea descoperirii sensurilor),
titlul are, și el, multe semnificații, da…

inca o data, multumesc,
prietenos

referitor la textul in cauza si la comentariile de pana acum, un citat elocvent din clasici, deocamdata:
\"daca vrei sa desfiintezi un text, este mai mult decat simplu. Cu efect nemaipomenit pentru cei ce vin si casca gura prin poezie.\" - Costin Tănăsescu