și sst…

numai ca nu imi place \"sub barcă, doar steaua furtunii ce nu mă\" iese din tiparul poeziei. e ca si cum poezia ar avea 3 picioare. iar de tripozi sunt satul de cand cu \"razboiul lumilor\".
Salutari,

Victor, multumesc, versul respectiv insa nu iese de nicaieri, el era acolo inca de la stadiul de prunc al sonetului, pornit protector in tragerea de atentie ca \"o lupta-i viata, deci te lupta\":)

Da, îmi place și mie poemul, mai puțin \"steaua furtunii ce nu mă\". Nu numai că rupe poemul dar îi și pierde parcă sensul. O variantă ar putea fi:
\"sub barcă, doar steaua furtunii mai scurmă

și-adoarme cu lampa de gât, să sugrume
în sine lumina, ca singură lume\",
asta dacă tu consideri că merge.

Tot binele!

Monica, multumesc,
ma dau eu, da sonetele nu si nu (mai precis, \"no\" :),
ma bucura mult re-venirea ta pe la textele mele,
insa mie versul ala imi place asa cum e el si, vorba urmatorului vers, care ii continua ideea, \"mor cu el de gat\", deocamdata,
desi, daca mi-au spus doi...

Poezia e cat de cat reusita, desi se banalizeaza prin imagini de genul:suvoiul de grane/ape/undirea de spice-parca prea multa unduire in strofa asta. In prima strofa nu am inteles cine \'nu se mai scrie\', avand in vedere ca toate posibilele subiecte ale acestui predicat sunt exprimate prin substantive la nr plural. Si inca ceva, poezia nu se incadreaza la sonet, deoarece sonetul este o poezie cu forma fixa, alcatuita din 14 versuri, dispuse in doua catrene cu rima imbratisata si doua tertine cu versuri libere.
Numai bine,

cel mai bun vers e tocmai cel mai contestat in llista de comentarii!!!

Catalina, multumesc,
cateva lamuriri, surprinzator de necesare (dar vorba lui Fizz, «daca nu ma intrebai tu, atunci cine?»):
- expresia «si nu se mai scrie» - poate fi citita la modul reflexiv, impersonal (precum, de exemplu, «si nu se ma stie», «si nu se mai canta»), ca o constatare din exterior a unei stagnari literare la nivel declarativ; luand insa in calcul calamburul (jocul de cuvinte) din titlu, s-ar putea renunta la varianta impersonala;
- intr-un sonet cuvintele (chiar banale fiind, cum sunt toate cuvintele, de la mama lor, inclusiv cele mai motate), trebuie sa intre in armonie, sa nu forteze fonic, sa se «unduiasca», cele de acolo se incadreaza si ideii, aglomerand sugestiv, intensificand senzatia de curgere, ceea ce nu e defect, dimpotriva;
- «tiparul» la care te referi e cel al sonetului petrarchian, utilizat cu maiestrie in site de catre Adrian Munteanu - Adim, cel incercat de mine este conform altor reguli, stabilite de Thomas Wyatt acum multe secole, iti las placerea descoperirii lor (regulilor),
numai bine si tie

Neko, multumesc, buna,
versul pomenit, dupa doua lovituri de bici pe spinare, se gudura acum si da din coada, bucuros de mai sa sara din lantul catrenelor inspre muscarea distihului :)

Daniel, \"nu se mai scrie cu umbre in ferestre\", nu se mai scrie nici macar cu soare pe cer ziua. Se va scrie atunci cand soarele isi va plimba rasfatarea pe cer noaptea.
Despre versul cu pricina...iese putin din tiparele poeziei, dar asta nu inseamna ca nu e bun. Si, in plus, ce e ales de tine, ca fiind autorul textului, e cel mai bine.
Mi-a placut mult:
\"și nu se mai zbate prin pâine-a secundă
șuvoiul de grâne, cu foșnet, în vale
cad poduri de piatră, sub ape s-ascundă
undirea de spice a vocilor tale\", iar finalul care taie respiratia parca e bine construit. Asonanta de acolo(\"sa sugrume in sine\") poate ca ar fi fost mai frumos spus:sa sugrume in sine sceptrul luminii. Dar e bine si asa.
Placut.
drag, Dana

Dana, multumesc,
versul cu pricina avea pe tabela de marcaj 2-2, a inscris in deplasare, asa ca trece de baraj, ramane in pagina,
multumesc din partea strofei a doua,
asonanta e aleasa pentru simbolism fonic, pentru obtinerea efectului de suierare, de respiratie tipata obturator,
„spectrul luminii” ar fi prea evident si „pretios”
drag si el,
Daniel