Daniel Aurelian Rădulescu

Vă blestem, să fiți buni Să aveți binele parte. De învățați, să știți ”carte”... Pe cei buni, să răzbuni. Vă blestem, pururi tineri Să iubiți neîncetat. Să trăiți din iertat. Miri să fiți,

E previzibil ’n tot ce face Și din drum drept, îl faci o curbă! Introvertit îl poți desface... Nelimitat, tot îl perturbă! Sau poate că nu-i previzibil, Căci stabilit definitiv Se schimbă;

Nu cred, n-am cum să am credință, Când nu de crez destin depinde Nici pentru mâine s-ai merinde… Nici făcut bine-i elocință. N-am cum să cred nicicum minuni Că sunt doar spuse, prefăcute Din

Am, se pare, certitudinea, ce de mult mă încerca, a priorității existenței lumii, căci -cum de obicei am totul învățat de la sinceritatea animalelor- când e vorba de rut, se uită de orice; de

Nu poate nod să facă din fire deslânate; N-ajung nici cap la cap. Se rup, reînnodate! Orice plecat e-ntors din drumul început Și nici tot -strâns de mână- n-ajunge la sărut. Și banul, strâns cu

Se-aude un huruit, de după nori, ’n sincope, tot mai tare, apoi pierdut, ițind în gând buchetele de flori la revederi, îmbrățișați în cald sărut. Răsar, pe pata de albastru clar, două

E cerul de-un albastru crud Spălat de zile lungi cu ploi... Doar păsări lasă dâră surd, Plutind mirific peste noi. Dormind sleită, fără valuri, Și apa mării-i mai albastră, Se sărutând molcom

Se unduie grâul ca marea, Îl păzește o paiață hâdă... E c-un sacou și c-o bermudă Frângând de rectiliniu zarea. E-un drum de car la zece metri Cu o fântână cu găleată; La ce-o servi că n-are

Caut cu disperare dezolantă un cuvânt, Ce nu-l mai pot găsi pe buze, veștejite De arid, de neștiință, pe măști strâmb zugrăvite... Să nu mai fie-n veci, înhumat în pământ! Caut cu disperare,

... s-a îndoit azi timpul, ca anul, în două, într-un început de iunie cu totul necolegial, s-a rupt în două în sufletul din mine, în mintea care-mi bubuie de-un gong spre un tărâm, deznodământ

Și vouă vi se mai întâmplă să nu mai fiți deloc frumoși?... Să vă uitați, privirea tâmpă, în oglindă... Vă găsiți scârboși?! Și cum se face, tot atunci nimic nu merge, e împotrivă!? Nu poți

Politica e o hazna, cu astuci și viermi mâncând rahat în cicluri, într-un neîncetat, tot între ei se înmulțind, până ce zbor își iau, mințind că nu de acolo li se trage tot ce-au, ce au

... insinuat, fără vreun expeditor palpabil și fără vreun traseu anume și totodată, dintr-o dată, nici bănuit măcar, fără vreo prevestire, ca din altă lume, brusc schimbă plan, făcut cu atât de

Nici n-am știut când am crescut; Nu văd nimic când mă modific Și zilnic stau cu mine, neîntrerupt Mă judecând sau contemplând mirific. Doar gândul mi-e ascuns; ciudat Că nici pe acesta nu-l

Regurgitus sunt astăzi, jălbar cu multe ținte, ”On target” denumite, în snob de nou model, De așcoliți ce adună diplome-n crez, ce minte; E-o clonă din furat și bou e-ou... din vițel! Și-i

Când ești în culmea fericirii, fără griji Ș-instantul făr-aviz îți face rozul... alb de coală Și plan nu mai există, vise se transformă-n schiji... E-un inefabil yang, un început de boală! ...

Dac-ar fi, ce-i mizerabil, Nesimțit, deci inodor, Ar fi și prostul explicabil... Nevăzut... așa, ușor! Dar cum aerul e plin -Cel ce-i respirat, eter- De minciună și venin... Lipsa-i de

Mă curg, că-s apă șaizeci la sută, începându-mă din capilare fine, fine, izvorât mă prăvălesc peste pietroaie, bolovani și culmea ei rămân, înconjurați de-o spută, ce le-o scuip, răul din

Să vă gândiți, suflet curat, La cei ce au pierit în an, Ce nou venit n-au apucat Și-au vrut... Ajunși etern alean! Să vă iubiți mai mult, imens, Să uitați că există ură... Doar un amor să

Să fie oare o rugă către speranță, cer, ”A Dio” spus cu patos, cu suflet îndoit? Sau e o-ncercare încă de-a înmuia un fier; Chemare ”ad io”, ție, ce-ai vrea-o nesfârșit!? Ori doar e un nume

Cred că prostia-i sfântă că duduie-n biserici, 'n mulțimi ce nu cuvântă se prosternând la clerici... ... dar e și-n școli, duium, ce-au devenit ghetouri cu plata în uium, la scos multe...

Am sentimentele așa bizar de împărțite Într-un amestec de-amintiri cu nostalgii Și-un pic de teamă mojarată în algii La gând de pierderi... Chipuri nemaiîntâlnite. Transpus pe-aleile de pași de

A băut astăzi, iar, atâta apă... multă, De la izvor, la Lac și de la o cișmea Fără stăpân; ”nu se contorizează încă”... Și a pregătit răspuns, de întrebă cineva?!... Că n-ar spune oricum din

Aștept să-mi spui, ca-n ultima instanță, Ce-mi ceri ca să mai stai cu mine, C-am martori mulți să îți câștig creanță Să crezi ce-ți zic; ce mult țin eu la tine. M-am dus să mângâi chipuri pe