Daniel Aurelian Rădulescu

Imaginați-vă o altă boltă a cerului; numai de negru... Nicio sclipire de revoltă în smoala-ntinsă pe de-a întregu. Pe-un cer lugubru, mortuar fără oceli, pe sfera cavă, ar fi cum ziarul, doar

De-i noapte fără ea, nu-i vis și mintea, sufletul, sunt negre; cum zile fără soare, nopți nu sunt integre... E-o bucățică de culoare de pe cerul negru, alb deschis. De mic copil o atingeam cu

E-un bulgăre aprins, de la frecare prin aruncare, dintr-un început. E doar un astru, dintre miliarde-n nevăzut... El este pentru noi, o piatră de încercare. Ca o-ntâmplare ne-a aruncat pe-a sa

Un tot de scurgeri necontabilizate Din frică, pe ascuns, sau neștiință... Nu sunt fără de cont și fără ”date”; Irefutabile-s de-o viitoare... neputință! Chiar risc de nu-i, a fost, sau sigur

E lipsa, existență? Potența-i, impotență? E lucrul, energie? E masca, efigie? Trăitu-i, evidență? Amoru-i, dependență? Ce-a fost, o să mai fie? Cantata-i, elegie? Întoarcerea e,

E negru, peste alb, e frig afară, Mi-am făcut suflet șemineu... Stau pe-o sofa, lângă antreu; Visez, de cum a fost, în vară. Am inima în calde flăcări, În minte, amintiri trezesc, M-ai frânt

Am încă irisul de cupru, De galbenul, de brun frunziș... Mi l-am făcut un ascunziș Să te-apăr nopți, să-ți fiu de lucru. Sunt beat de aromele de vii, Nu de licori, de nopți cu tine. Antale-am

E-o boare caldă diafană De aer, în Zefir curgând. E-o lene de plăceri și gând... Îmi vindec, de-o idilă, rană. Sunt pe nisipul răcorit, Nu te aud, e doar talaz. Am inima într-un

Renașterea-i atemporală, Nici nu-i legată de fotoni... Este-n miresme de atomi, E-un luciu fin, de poleială. Luna-i un taler de argint Ce-o prinzi în piept ca pe-un breloc... E însemn

Te-am întrebat, de nu mă-nșel, odată, Ce faci în viața ta privată, Cu cine stai, pe cine ai, De iei mașină sau tramvai Când pleci - de-ai zilnic - la servici, Cine ți-e șef, de-ai copii

Nicio femeie nu ridică ode la bărbat... Oare nu pot să înalțe fizic un uman? E doar o misandrie de handicapat Sau e-un refuz, o considerație de van? Vigoarea, forța, fiecare-i revolută? E

Iar m-am trezit cu sufletul de plumb Cu mintea gri, în scoarța cenușie... Visam reîntoarcere din țara lui Columb, Eram epuizat d-eșec, pe veșnicie. Aveam inima grea, bătăile mai rare Aproape

M-a atins pe trotuar -se pieptănase-n dimineață- să-i plătesc mângâiere. N-am niciun numerar -Tocmai cheltuisem pe-o viață de albine- ce-au supt-o de miere. Nesfârșit mă întorc de-atunci s-o

Nu-i nicio legătură ancestrală, Genetica și sânge nu-s la fel... Ea poate fi între doi, sau mondială; E-o presupunere de acceptare reciprocă, cu un singur țel. Efectu-i de reacție, e-n

Sunt albul dintr-un puf de omăt Transfigurat pic de cristal - De-mi dai căldura să mă-mbăt- Din inima-ți ce-ai piedestal. Dacă deschizi azi o ferestră O să-ți pătrund în casă fulg, Un picur

Este intrarea-n lume, sau este o adresă conformă firii, sau înscris poștal. Este o bază de renume cu trimitere expresă, o simplă formă a denumirii, sau e-un mod de-a fi, de spirit...

Genetic nu am fost la împărțeală, Am luat doar ce-a rămas de la ”estetic”... Reprezentantul ce-am avut, a luat ”patetic”; La ”tehnic”, ”cinste” stăm cu mână goală. M-am întrebat de ce nu sunt

E timpul, sigur, relativ? Eu mă consider neschimbat! În minte, m-am maturizat... Estetic, n-am niciun motiv! În oglindă, zilnic mă privesc Nu analitic, doar trecând Din obicei. N-am niciun

Seară de seară se dezbracă -E mândră foc de aparență- Nu știe altceva să facă... Cedează tot, la insistență... ”Profesionistă” se prezintă, Nu are școală de balet... E-o performantă de

Aștept autobuzul ce te duce... E în stație și nu vrei să cobori. Sunt între, viață, moarte, la răscruce... De ce-mi faci suflet greu... să mă omori? Nu vezi că mă topesc și nu mai pot, Am

Vă creșteți copii din furat Și nu aveți prejudecată. Nu știți, că-i lucru necurat, Că veți plăti, odat’ și-odată. Îi creșteți, într-o nesimțire; Ce văd, vor face, fac, la fel. Totul se

Inept este egal la geniu, e tot omul, Suntem cu toții o adunătură, Timp ne petrecem într-o ”înfundătură” Urechile le-acoperind... cu telefonul. Multe sunt spuse, verzi și alte

Inspir, tot inspir, tot văzduhu-l inspir, Ca să-mi umplu torace de saci aerieni. Mă-nalț, tot mă-nalț, în înalt de Zefir... Oasele îmi sunt goale, nu vă vreau pământeni. N-am pene, n-am puf,

Alunec, creștetul mi-e gară, Sunt șine mii, lucioase, neîntrerupte... Doar degetele fine, le-ar putea corupe, Când le strecori, de-un gest... E cald afară! Culori sunt câteva, dar multe