Daniel Aurelian Rădulescu

Îmi sună clopotul, parcă din nou, de-o noapte de înviere La fel de stranie, râvnită ca pe-o sursă din întunecat, lumină Ce nu mai vine de mult timp și nicidecum nu-i semn c-o să revină, Să scalde

Haide, vino-mi în gând. Adu-mi timp din trecut. Redă-mi vis ce-am avut, Când trăiam zile-n rând. Haide, vino să stai, Timp să-ți iei, vis să fie... Mâna-mi pernă să-ți ție... Cap să pui,

Ciufulit, în negru, cu vestuță albă, Este personajul cel mai important. El decide bunul... de rău enervant; Îi place zăpada și vara se scaldă. Se exprimă simplu, în limbaj concis, Este

... s-a hotărât tot într-o zi, fără să fiu întrebat, că nici nu aș fi putut fi, să mă fac dintr-o întâlnire ou, apoi să fiu o mură-ncet, încet erou de-o aventură; să stau într-un

Intru s-aduc un pacient deja ”udat” și clipocind din gură cu un miros etilic evident, găsit pe undeva, pe-o scurtătură... și chipurile apar bizarerii decolorate parcă, în halate sau pijamale

Se poate? M-am îndrăgostit de țară, căci mă calcă timpul cu pământ din genele de-ai mei și-o simt așa de mult de aproape, eu brazda întoarsă să-i cresc cald, să-i fiu o veșnic vară, așa cum o

Din con de lavă în fuior, fecioară Se naște, aluat dintre mulțimi răpuse, Ce s-au topit de dor, de mult, odinioară, Dintre idile rupte, sau pe-ascuns, nespuse. Și-ntinde mâini cerânde, spre

Stau în înalt, bătut, spânzurat de-o roșie cravată... pionier, Nu dogme, simt mătasea roșie de sânge, al meu, ai mei Și vreau să stau așa, ca un pilon, un obelisc, să sprijin bleu de cer, Iar

Mă cheamă ”neștiut”, n-am stea, n-am nume Pe cerul înstelat, în abisul mării-n spume. Nu strigă nimeni să-i răspund, nicicine Și de-ar țipa e-n van, nimeni nu vine. Alunec peste clipele

Pleacă, stai, vino ! Nu știu, cine ești ? Te mint ! Rană alin-o... Mai spune-mi povești. Te știu...?! Te-am uitat ! Ba nu, nu mai pot... Vino iar, din plecat ! Dă-mi ceva, sau dă-mi tot

Se crapă mai mult crengile și le curge verde ce coagulează în frunze, să închidă rănile de muguri, după care, sau poate de la debut, apare machiajul colorat al florilor, care, ca orice machiaj,

Iar m-am trezit cu sufletul de plumb Cu mintea gri, în scoarța cenușie... Visam reîntoarcere din țara lui Columb, Eram epuizat d-eșec, pe veșnicie. Aveam inima grea, bătăile mai rare Aproape

Privesc în gol, nu mă mai simt, Mi-am luat iubitele la rând... Cât de frumoase sunt în gând; Nici nu mă-nșeală, nu mă mint. Le simt pe rând dulceața pielii, Le-am sunetul de glasuri fine... E

Tulburător, cum râul crem de-nnămoliri, Mi-e sufletul ce l-am căuș de vise. Mă curg din pisc, printre caverne imprecise Cota să-mi cresc, să moștenesc slăviri. Am stavile nenumărate-n stânci

Exult, câștig iar timp din timp în zbor, m-ajung când am plecat Uitând de griji, de lucrul zilnic, sunt peste nori, am ațipit La ”end” de western și tresar la vocea trează din cockpit… E iar pe

Îmi fac decont de ruperi dintr-o memorie uitată călătorind cu gândul în tavan cu ochii ficși, uscați din când în când, în rest au licărul de neavând figurile de tați ce-au părăsit copii

Cât încă îți mai iei din timp să privești mersul de furnică, să te gândești că are gând, c-o vezi cum cercetează glod, cum din atingeri schimbă mers, nu pare c-ar avea vreo frică să te atingă, un

... stau ciorile chiar lângă cheia sol, pe firele solfegiului, în note muzicale de înaltă tensiune, croncăne în canicula ce încovoaie sârmele mortale și schimbă loc, pe aceeași temă, în rapul

Sârgu-n șlefuire, năzuind perfect Peste orice limanuri, o închinare ființei În puritatea minții, competând defect, Selectând pe fizic obiect credinței. Debarasând Terra de orgolii fade, Înalță

Nu știe să ceară, cunoaște ofrandă; De rană de trup sau de spirit nu știe... În ger, credincios, va dormi pe verandă Și-n zori te deșteaptă-n sublim, feerie. Un fir de mătase-i ieșit din

Pe gleznele fine e-n salt de gazelă În tenișii mici, blugi... mulații pe coapse. Doar iese din mall; și-a luat o franzelă Și doru-i aiurea, e plin de sinapse. Cu geaca din piele pe mijlocul

Mă întreb de verdele domină totul, Căci se mai pierde, un timp, de frig, Sau e albastrul de oceane, mări, Căci de la cer nu-i, e-o himeră, Transpusă de-ochi uman, o sferă Cu translucidu-n

Pisicuță, pisicuș, Ochi rotunzi pe boț de pluș, M-ai trezit din vis azi noapte Să te-mbrac și să-ți dau lapte, Să-ți pun roz lesa de fundă, Să te plimb cât noaptea lungă... Mâine ziua s-o dormi

Nimic nu mai e original, Doar copii, în parte reușite; Fără talent, neisprăvite... Trăim realul... teatral! Ne vindem totul cu reduceri Pentru câștigul material, Lipsiți de etică,