Dana Stefan

pentru mine, iubirea nu este o revendicare a omului, nici un drept al sau, ci este o revendicare a lui Dumnezeu fata de om. asa stie astepta Dumnezeu de la oameni un raspuns al actului sau de creatie.
ideea de Dumnezeu este cea mai grandioasa idee a omului.
ideea de om ce iubeste un om este cea mai grandioasa ideea lui Dumnezeu. cea mai grandioasa lucrare...
pentru mine, iubirea nu inseamna neaparat o concretizare in finit, cat dezvaluire a infinitului prin cel pe care il iubesc eu.

imi permit sa te sfatuiesc sa denumesti cuvintele tale, dandu-le un titlu..cuvintele tale merita acest efort.

Linea

adausul celor ce au reverberat citind acest poem, dau deliciul versurilor tale, prin muzicalitatea gandului impletit, prin unitatea in diversitate a sentimentului impartasit pentru frumos..ma prind de aceste cuvinte atat de armonice, intr-un pas usor leganat si pentru prima data mi-e bine ca ametesc..:)

multumesc pentru desfatare, tuturor
Linea

oameni de cristal..
stiu si eu o livada de mere din sticla, i-am vazut samburii zornaitori pe dinlauntruri si tin bine minte, ma intrebasem atunci, cum ar fi ca noi oamenii sa fim din sticla? pe unde ne-am ascunde gandurile, sentimentele (sau ar mai fi nevoie atunci sa ni le ascundem?!)..cum ar arata casa noastra, cum ar fi atunci cand ne-am iubi patimas?..ce s-ar alege din noi daca ne-am sparge si cine ne-ar lipi?..
eu cred ca am merita totusi sa alegem odata si odata, din infinitele variante pe care ni le-am putea asuma sa fim, sa fim odata, macar pentru un timp necesar ca sa ne punem in ordine si la vedere, lucrurile, sa fim macar odata si in viata aceasta, oameni de cristal..
si uite cum te regasesc, mar cu samburi ce suna ca niste margele ..

cu pretuire, Linea

doamne, adrian...
sa ma reintorc ca si cum tot pe mal de apa cu mainile in buzunarele goale tiraind a greieri m-as plimba..
ar trebui sa pot picta acum, insa e prea noapte..umbrele prelungi si zadarnicii..insa prea frumos reciti tu, adrian..
daca stiu tote povestile despre frunza, sunt mai fericita in sanul padurii?..poetica, visul, sunt in cele din urma presimtiri ale imenselor goluri din care pornim ca sa ne reintoarcem..intoarcerea e slabiciune, spun cartile, insa o putem privi si ca oscilatie ca sa ne redescoperim principiul regenerator..si-atunci, marea concordanta suntem chiar noi! frumosul din noi nu poate fi zadarnicie, de vreme ce e infinit: scoica frumoasa, nisipul rascolit pe plaja, o piatra intr-o rapa, asa se impodobesc spiritele simple..sa descrii in cuvinte imagini- poti descrie forma pietrei incat sa ajungi sa simti trairea din fata paraului! ne regasim astfel in fiecare fibra a lumii create..si-atunci cum sa accept zadarnicia?!

asez mai degraba o un opait, cum bine-a spus ravel..

drag, Linea

bine bine, e primavara, insa soaptele vin din mansarda napadita cu iedera a unui anotimp fierbinte, cand undeva sus, cuvintele scapara picuri si cineva priveste la ele de jos in sus..
era o asemenea priveliste, intre noapte si zi..
acum e primavara, ne napadeste stratul de lalele roz, parfumuri mustesc din culori zdrelite, cuvantul se leaga cat ca sa dezlege tainic sentimentul ciucurilor zbatuti ai esarfei pictate..:)
e o incantare sa privesti! cuvinte s(o)apte..
onorata de a te citi aici.

Linea

masa, ca un ritual..
masa rituala a impartasirii poate fi privita, spune dictionarul de simboluri, drept imaginea centrului spiritual..masa tacerii, in care un barbat intelept a stiut sa adune in jurul ei cele douasprezece feluri de ganduri asezate pe tot atatea scaune, cat timpul impartit in cele douasprezece felii, ca intr-o pictura a cinei cea de taina a altui genial, si de aici pana la masa rotunda a discului de jad, e doar o distanta cat de la o mana ce se leaga de mana celuilalt. legamantul e albastru cat un cer..

iubire de oameni e asta?
iubire cat de aici pana la cer si inapoi.
un poem ce se ofera spre intelegere si interpretare, generos.

Linea

viata este o pozitie a timpului. moartea este o pozitie a timpului. ele sunt ca iarna si primavara. se succed intr-o regenerare. subiectivitatea duratei este un fapt perfect natural, uman, pentru ca timpul nostru e raportat la puterea gandului ce ne permite sa construim o ordine si o prioritate a lucrurilor, chiar si separate de lucrurile in sine, daca mintea si sufletul nostru ne-o cere.. aceasta calitate ne permite sa deosebim si sa separam ideile despre noi insine chiar si inafara noastra, invatind astfel sa ne identificam cu ideea noastra, despre noi..
dar vezi eu abia sosesc calărind
un inorog alb sau o pasăre pheonix
versul acesta dovedeste dimensiunea spirituala a existentei umane.

Linea

in mansarda noastra cu fluturi, roata tiganului peste restul lumii, ca un negru de fum, si stralucirea caii lactee - amprenta Lunii incarnata in suflet ca intr-un imens fluture violet pastrat viu pana si in ultimul ecou al departarii..:)

ti-am spus eu, zborul fluturilor albi si negri prin mansarda iti fac pofta sa deschizi fereastra si sa-ti iei un jurnal si sa scrii. si vei putea sa scrii despre ei apoi si pentru lighioane si pentru lume, atunci, daca scrii un jurnal ca sa-l citeasca el, nu mai are nici o importanta ce e restul..

Linea

da de unde, tu, femeie, adrian..
tu ai fost si esti si inca mai vrei sa fii barbat. cu gura ta o spui: \"Magneticul, misterul subtil al trecerii prin timp observind sexul opus.\" daca ai fi fost macar o clipa vreodata femeie, ai fi tacut (da da, oricat de incredibil si amuzant ti s-ar parea acum, ca o femeie tace) si ai fi tinut de Pietrele cele Albe ca de ochii din cap. pentru noi femeile,nu exista o alta stare atunci cand ne-am hotarit ca o avem pusa la pastrare. metempsihoza?! ti-am spus ca poemul acesta doare, insa asta nu ma impiedica pe mine, femeie, sa tin de ce e al meu si sa mai si vorbesc de exemplu frumos de tot cu tine, despre pictori sau batrani lupi de mare. :)

Adevarat c-a-nviat!
pace, sanatate si lumina in suflet tie, si tuturor.

Linea

of doamne, adrian..
tu ai condensat aici o intreaga istorie si ce e mai dureros, ai disecat-o la sange, sub microscop ultra performant. femeia..
imi spunea cineva foarte convingator, ca oricate buzunare ar avea poseta unei femei, ea ascunde cu discretie, secretul posetutei, un buzunaras in care se afla pliata o taina..si ca acesta e de fapt deliciul unei femei si ca ceste lucrusor trebuie scotocit si cautat...
se pare ca sunt insa si femei pe lumea asta, care se incred intr-un barbat si daruiesc de buna voie pana si cea mai ascunsa intimitate, acceptand de buna voie apoi sa redevina vulnerabile, de vreme ce nici macar dincolo de moarte nu poti duce secretul cu tine..
eu las semn. pentru mine, de oriunde m-as prinde acum de un fir, tot acolo ajung: testamentul unei femei, gasit intamplator intr-un buzunaras, in care sunt insemnate pedant si discret si pedant, cateva cuvinte..
eu am fost odata pe lume o femeie, cu un secret intr-o posetuta.

sa ma iertati. nu sunt inca obisnuita..am uitat steluta..

Linea

poemul acesta doare. e tot posibilul sa schimbi, insa e foarte posibil ca tot aici ai sa ajungi..tu esti barbatul care iti asumi riscuri.
poemul e lichid, nu ceva nedefinit, ci pata curata neimbacsita, ca o acuarela de buna calitate pe o hartie poroasa. cuvantul pusca inafara DEDIN, insa cumva din disperare si neputinta de a te lua la bataie pe fata, cu timpul. nu orice fel de bataie. ci LUPTA! apa se imbuca apoi cu cerul, pamantul e capatul marii sau marea se prabuseste in nisipuri..esti pasare sau peste, esti pana unde?! si cand sti cum iti trebuie sa fii, pasare, peste, copac sau simplu om?!..
pentru ca atunci cand oamenii simt pregnant nevoia de a comunica, limbajul nu e, of, nu e, din pacate, universal..sunt semnale lansate in eter, pe care tu le simti pregnant ca pe niste esente concertate armonic, iar oamenii iau din tine ce li se potriveste lor, nu ce esti tu..intr-un fel e bine, desigur. dar unde se duc celelalte feluri din noi?..
uite, am o coperta pentru poemul acesta. eu ti-o daruiesc din suflet, pentru ca poemul acesta existential, e poate unul dintre cele mai delicate definitii ale iubirii, rostite de un barbat in toata regula. pentru ca despre iubire e vorba aici. sa ne intelegem. si despre un barbat caruia nu ii e teama sa se lupte pana si cu timpul singuratatilor lui..



Linea

te redescopar in altfel de cuvinte cu care m-ai obisnuit, bogdan..ina bine spune, alaturi de pitici si pricolici si zane, textul acesta se incadreaza in cu totul alt tipar, si ce simt eu e ca e si asta bine. pastreaza intr-un sertar special, cuvintele acestea. aduna-le. gandeste mai departe..
te voi citi cu atentie si maine.

Linea

hai sa ne gandim si la fluturii aceia.
zborul lor e sublim, filfiit de aripi ai fluturilor albi si negri, undeva printr-o mansarda.. amestecul lor dau gri.

ioana, tine bine de fluturii acestia albi si negri, ei te ajuta sa vezi fluturi colorati..

Linea, cu drag

se pare ca tu faci parte din oamenii care, stand in mijlocul universului lor, sunt in stare sa inteleaga o tacere atat de deplina, incat aud fulgii de zapada cand cad, cum se ciocnesc de pamant..
apoi inteleg de-aici ca mai incerci si sa gandesti cu genunchii la gura, cum cade zapada aceea..
noi oamenii suntem centrul de sfera ale carei periferii nu duce nicaieri. n-o sa stie nimeni cum vad oamenii fiecare in parte, lucrurile, pentru ca noi suntem atat de diferiti fizic incat aceste diferente nu ne vor permite sa vedem aceeasi origine a elementelor in spatiu. unghiul difera..
poemul tau, este unghiul tau de privire. si-atunci cum sa exprime el altceva decat infinitul vazut de tine, atunci cand timpul se masoara in distanta parcursa intre tine si celalalt, de exemplu..
distantele dintre noi oamenii se pot parcurge pe curburi de traiectorii, dar si sapand linii drepte din centrul nostru sferic, pana in centrul celuilalt..
ca sa ajungi sa te poti suprapune insa intr-un centru fix cu celalalt, asta inseamna iubire intru desavarsire..

poemul tau, e incercare de a defini superb, desavarsirea.
ingaduie sa agat un semn de apreciere pentru indrazneala ta..

Linea

intotdeauna eu am poftit la randul 7, ca sa pot privi nestingherita din orice unghi scena sub lumina reflectoarelor colorate, nu stiu cati actori pe scena, nu stiu cati spectatori, dar stiu ca in final se va cobori cortina, cu greutatea tuturor catifelelor valurite si matasoase de pe lume...:)

drag, Linea

e gradina Pomului cu Merele de aur aici, si incantatia lui adam cu ochii prea albastri, fie ca in rime curgatoare, fie ca in versuri din cuvinte insiruite alb, eu simt nevoia impecabila a ritmului care sa nu ma lase sa suflu de la bun inceput si pana la sfarsit. incearca florin, eu stiu ca nu te superi pentru ca imi permit sa-ti atrag atentia acum..
motivul adam si eva ramane unul dintre cele mai inepuizabile izvoare, e o minunatie sa savurezi apoi cuvintele-sensuri pe care eu le descopar de fiecare data aici pe fila ta..
pentru sufletul meu, simt ca e o usoara deviere a ritmului ce trebuie sa curga..e ceva sonor aici ce nu se imbuca. reciteste cu voce tare ca sa simti.

te citesc cu placere si interes.
Linea

revin, pentru ca m+am tot sucit si invartit. eu cred acum, ca e imperios necesar ca prima lista sa fie a textelor generale, afisate in ordinea postarii, si apoi pe sectiuni, proya, poeyie, personale eseu si cate or mai fi, SI RECOMANDATELE, palmaresul. pentru ca un cititor nu are de unde sti care e ultima postare altfel, si la ce sectiune e incadrata. NU VEDE pur si simplu! daca se deschide contul cu pagina generala, cu toate textele IN ORDINEA POSTARII, incepand de la ultimul text postat, INDIFERENT DE SECTIUNE, el poate apoi alege dupa pofta, sertarul unde doreste sa citeasca, sa aprofundeze. si apoi, astfel, se reduce numarul obositor si chiar iritant de accesari, pentru ca uite, daca esti pe proya, pe un text, si vrei sa treci la alt text ale eceleiasi sectiuni, automat esti scos intai afara IAR PE PAGINA DE PALMARES-recomandate, si IAR TREBUIE sa reintri pe proya ca sa iti continui lectura la alt text de acolo. asta dupa trei deschideri te oboseste si in final, renunti. propunerea mea este asadar sa incercati sa asezati la deschiderea contului unui autor, pagina cu textele toate, in ordinea postarii. ai din prima o vedere de ansamblu, si apoi te poti duce la sertar, CU CONDITIA ca dupa ce termini un tex, sa poti REVENI LA ACELASI SERTAR.

Linea

radu, o data, salut interventia ta legata de modalitatea de postare a comentariilor. efectul e vizibil, si eu iti multumesc. ne ceri aici sa semnalam eventualele disfunctionalitati si uite ce cred eu ca nu e inca definitivat cum trebuie:
-alegi o sectiune, deschizi un text, si cand vrei sa treci din nou pe aceeasi pagina cu acelasi tip de texte (poezie, sau proza, sau personale) deschiderea te trimite nu acolo iar, ci la prima fila, de unde iar trebuie sa reselectezi sectiunea dorita. se fac deci trei treceri in loc de una.
- trebuie trecut in regulamentul de functionare al redacatrii de texte atentionarea ca orice text postat si modificat prin revenire (asa cum te indeamna fraza de sub comuri, adica sa iti reiei textul daca simti ca poti aduce imbunatatiri) trage dupa sine pierderea din arhiva a evaluarii textului initial, in cazul cand acesta fusese selectat anterior la sectiunea recomandate.
- trebuie specificat pentru noii veniti, ca orice text DEJA PREZENT la recomandate, isi pierde locatia, prin modificari structurale, chiar si in momentul in care, prezent la texte selectate, ii aduci eventuale modificari de fond. si ca el va fi considerat text cu noi valente, neevaluate.
-sistemul de cautare a autorilor mai e o problema. majoritatea stim mai degraba pseudonimul membrilor, si obtiunea aceasta de cautare nu exista.
asa cum ati gandit noua formula, e excelent. e ordonat si curat ca spatiu compozitional. graphic designul, de calitate .

multumesc.
Linea