Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

zarvă prin buzunarele nopții

1 min lectură·
Mediu
moartea
e doar un hoț
ce freacă noaptea de garduri
agitând câinii din cartier
se oprește-un moment într-un capăt de stradă
mai trage o dușcă din sticla legată de brâu
adună pe haină ce-i cade din gură
apoi horcăind se uită la ceas.
și trece și trece mereu mai departe
cu degete-oase prin oameni ca pe țambal
văd luna cum latră arătându-și colții
dar ei nici că-i pasă.
hoinărește prin lume… duhnind a bețiv ordinar.
____________________________ sau
un hoț
freacă noaptea de garduri
agitând câinii
poposește-un moment în capătul străzii
trage o dușcă, nu stă pe uscat
fluieră vântul să-i curme saliva
apoi își reglează privirea pe ceas.
și trece și trece mereu mai departe
- degete oase prin oameni țambal…
Ascultă puțin, ceva îl disturbă
un vecin somnoros cu un felinar
trântește poarta, învârte cheia
“dispari odată, bețiv ordinar!”
043.517
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
140
Citire
1 min
Versuri
27
Actualizat

Cum sa citezi

Dana Marinescu. “zarvă prin buzunarele nopții.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dana-marinescu/poezie/1838876/zarva-prin-buzunarele-noptii

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@sophie-polanskySPsophie polansky
hm. era simpatica pana cand te-ai repetat.

ce SE freaca noaptea de garduri
aduna DE pe haina

faza cu horcaitul nu mi se pare ok, deja e tautologic. te repeti la versul cu luna si latratul, cainii etc.
0
@danut-gradinaruDGDanut Gradinaru
Un titlu bun cu un subiect fierbinte
așezat cu migală printre cuvinte.
Înteresantă oglindire a morții
ce răscoală în picioare liniștea nopții.
Îmi place chiar și rima de la sfârșit este de evidențiat!

Cred că ar fi și ceva de corectat:
\" adună pe haină ce-i cade din gurâ \" gură
\" cu degete oase prin oameni ca pe țambal \" poate ai vrut să spui osoase.

În rest nimic, l-am citit cu plăcere!

Felicitări și mult succes în continuare!
0
@dana-marinescuDMDana Marinescu
n-am apucat să mă uit peste. mersi de sesizări. o să modific
0
@dana-marinescuDMDana Marinescu
mulțumesc Dănuț. până ai ajuns am modificat varianta inițială, dar după comentariu, nu puteam să o șterg... am reținut sesizările.
0