maturizându-mă

Dana, mi-a placut mult poemul tau despre faza iesirii din inocenta copilariei. E scris frumos, fara inflorituri inutile, se vede ca e un poem trait nu inventat.
De asta cred ca a starnit in mine cele mai protectoare sentimente parintesti asa cum vei vedea... Sper ca ai simtul umorului si-mi vei ierta nazbatia. N-o afisez la subsolul ta fiindca nu vreau sa plantez buruieni printre florile unui poem ca acesta.

nea genu, sper să nu fie cu supărare că mă adresez astfel, simțul umorului la mine e păstrat intact, am zâmbit și la epigrama despre memoria scurtă a soțiilor, nu văd de ce nu aș mai zâmbi încă o dată, trecerea ta pe aici e primită așa cum merită, cu bucurie

o stare sufletească de bucurie nemărginită, de exaltare, de împacare, de beatitudine. și atunci putem considera că ea se află la picioarele noastre ca o floare de câmp; nu trebuie decat să ne aplecăm ca să o culegem. dar cum ea este înconjurata de multe alte flori, ne înșelam asupra parfumului, asupra culorii și întindem prea departe mâinile.
concepții despre maturitate ne spun că a obține ceea ce ne dorim înseamnă să fim pregătiți pe deplin în efortul de a ne putea oferi cele dorite, credem că o anumită maturitate morală, spirituală, spre care tindem, așa cum autoarea acestui text caută scormonind cărările vieții, ne poate ajuta în devenire. maturitatea constată în strădania de a obține. și tu, dana, ai obținut, prin maturitatea ta, felicitările mele pentru bucuria de a citi un poem sensibil, plin de muzicalitate, care te face să retrăiești frământările adolescentine.

Toti mai ramanem un pic copii, in adancul sufletului. La umbra parintilor, mai visam uneori papusi cu parul instelat, prieteni cu care sa jucam v-ati ascuns sau o anumita inghetata care ne-a incantat cand eram mici.
Nu stiu de ce, imi place mai mult a doua strofa, mi se pare mai naturals, curge mai firesc, e mai puternica.

Elena Toma, Miruna Dima, vă mulțumesc pentru comentariile ce dovedesc o lectură atentă și o deplină înțelegere a textului și ideii, sunteți întotdeauna primite cu drag și bucurie pe pagina mea

Maturizîndu-ne vom lua locul părinților, cu toate grijile și
responsabilitățile. În spatele acestei idei de bază stă, defapt, ideea vieții și a morții cu toate implicațiile. Mai devreme sau mai tîrziu, viața adevărată năvălește în pieptul
nostru cu toată puterea. Ne ridică, privim în jur și ne încadrăm într-o altă categorie de oameni. Prelungirea jocului copilăriei este bine nuanțată. Cuvinte clare cu trimitere directă.

spunea o poeta: de ce nu ne nastem batrani?
am sti sa ne retragem la timp din transeele maturizarii
m-a incalzit poezia ta, ca plapuma cu stele din noptile povestilor nemuritoare

Gelu Bogdan Marin și Ramona Iancu sunt bucuroasă de trecerea voastră și de faptul că ați dat dovadă de îngăduință față de textul meu de aici

Am vrut acum catva timp sa scriu un poem despre growing up, sau mai degraba despre refuzul de growing up. Imi pare bine acum ca nu am facut-o, tie ti-a reusit mult mai bine decat mi-ar fi iesit mie. In mare ideile, imaginile erau cam aceleasi...doar ca eu ma gandisem nu la regizorul cersetor de la Universitate ci la batranelul care vinde ziare la Romana.
Anyway...a fost ca si cum as fi citit despre mine:)
E cam offtopic comm-ul asta, sper sa-l citesti.

cred că e mai bine spus despre refuzul de growing up, știu că urmărești frecvent textele pe care le introduc eu aici, commurile tale îmi ridică moralul de câte ori le primesc, și doar le pot citi și din offtopic la o adică:)
mulțumesc de trecere,

\"..zîmbetul regizorului cerșetor de la metrou...\"regizorul de la romana sau univ. nu zambeste nici daca ii dai bani doar atunci cand il intrebi ce mai face !
\"...jucând șotron
desenat cu cretă verde conturul
cu cretă roșie cifrele
chiar și atunci când plâng îmi șterg nasul
cu mîneca hainei...\" Viul de verde este culoarea mea, cerul de care nu m-as mai satura daca ar fi...verde. La sotron eram cel mai bun, doar daca ii desenam conturul cu verde...(pana la 5 ani purtam rochite(mama voia sa fii avut fata nu \"baiet\")
\"...ar fi trebuit să fiu frumoasă
blondă roșcată
cu ochii mari albaștri sau verzi
să cânt la pian cu manichiura perfectă
să am doi copii inteligenți...\" ultima mea dragoste inainte de a lasa singuratatea canta crancen si innebunitor de ...crancen, la pian, ma rog pianina...Ma dezumaniza si ma aduna la loc..in fiecare seara in locul unde ma vedeam pustnic pe viata, la Cartza de Fagaras, nu ma puteam iubi cu ea decat prin clapele pe care le lingeam de fiecare data dupa ce pleca, iar eu nu-i puteam face nimic, eram legat de cer, spanzurat de ochiul cerului care ma chema in fiecare seara...sa ma piarda ...sau sa ma aibe pe vecie...numai eu ar fi trebuit sa stiu dar saracan de mine nu stiam...nu stiam, pentru ca , ziceam eu, iubeam...nefiresc, dar iubeam...In rest, draga mea, se intampla cu adevarat...dar amana finalitatea maturizarii, cand vei pierde copilul din tine nu cred ca vei mai avea vreun rost...TE SARUT

bătrîne, iar mă înverzesc de ciudă citind spusele tale, că îmi iau acuma poezeaua și o arunc pe geam și pun commu tău în loc, măi, mare craidecurtevechi, țin să îți aduc grabnic la cunoștință că regizorul zîmbește de fiecare dată când mă vede, tot nu am înțeles de ce dar mai meditez asupra gravei probleme, rochie nu purtam în copilărie pentru că era dificil de păstrat intactă când băteam la băieți timizi și preacuminți, mai precizez că în momentul de față port dar mai rar(asta și pentru a-i răspunde lui nea genu care mă sfătuiește părintește într-o epigramă să am grijă de viețuitoarele pădurii:))
în rest, cu infantilitatea mea proverbială și copilăria pusă bine la păstrare în ventriculul stâng,
te salut bătrîne,

Facandu-se ca nu intelege,stapaneste miracolul devenirii.Doar ca,vorbele ei,au suport in ceilalti, adica in noi.

mulțumesc.