poezie cu trenuri plecând spre departe

trenurile pleacă astăzi fără mine înspre departe
închid ochii și fug după ele în vis
atâtea gări părăsite în grabă
ca și cum renunțarea ar putea măsura distanțele
cred că oamenii ca mine călătoresc doar până la jumătatea drumului
rămâne mereu o jumătate acoperită ascunsă în sertar
privită pe furiș când seara își închide ferestrele

nu mă recunosc
locuiesc într-un trup străin
fără album de familie fără duminici zâmbind prietenos
am vecini bătrâni care dau din cap a tristețe când mă întâlnesc pe scară
alergând spre ziua de mâine cu gluga trasă pe ochi
în fiecare săptămână mai moare câte unul prea singur
mă iubesc din ce în ce mai puțin
mi-e mult mai bine să încui ușa decât să o deschid
de parcă aș fi rămas într-un anotimp neinventat
peste umăr mă privesc câteodată cu rictus gratuit

ar fi trebuit să descopăr între timp
blândețea bunătatea soarele orb
ar fi trebuit să călătoresc și să rămân îndrăgostită de drum
nimic nu mai e la fel
mă locuiesc cu chirie și doar uneori
din ce în ce mai rar

ocolesc gările cu dexteritate
scriu și fumez prea mult
sap zilnic o groapă adâncă
într-o zi va fi doar a mea
cu siguranță nu o voi împărți cu nimeni

asculta poezia in lectura autoarei