dan tristian

Textul asta parca e scris dupa o drojdeala de-aia crunta, dupa ce s-au secat cisterne de Votca Saniuta, Roma Jamaica si coniac Dunarea Austera. Mustind de teribilism vulgar, dand dovada unui priapism liric amesteci imagini contrarea ale femeii probabil mizand pe surprinderea totalitatii ei. Amalgamarea nefericita de cuvinte ce stau in mictiunile turmentarii scremandu-se sa stoarca semnatica de sens nu poate oferi decat o productie derizorie. Acest text ;i aprecierile lui nu-mi pot oferi decat dovada unui spectacol de spelunca spirituala. E trist ca dupa un an de zile in acest atelier vii cu astfel de facaturi. Pacat de zvacnirea din finalul textului. Trebuie sa recunosc insa ca acest text este un vis. Real. Ti-as sugera sa-l numesti Monica Barladeanu vs stelele alexandrionilor... Dar sa inchei ca oricand se poate gasi vreun stingher de serviciu venind cu tralalalogii hermeneutice sa explice ca exista pi-din-dos liric pe care unii ca mine nu-l pot pricepe...Mda! Habar n-am cum am ajuns la textul asta si de ce...

Dincolo de proxima apropierea de un lamento con brio gasec in poemul tau un abuz de verb, o impatimita graba in primele versuri atenuata spre final. Pendulezi intre expresii terne si expresii de o violenta semnatica evidenta nescapand nici de licentele poetice. Desi textul se numeste Depresie nu se resimte oboseala autorului in aceste cuvinte. Din contra, nervul razbate intregul text asemanandu-se cu un rau ce se umfla in vaduri spre o finalitate aspirata.
Azi nu ma iubeste nimic langa mine
nici o speranta nu ma pandeste din umbra
soarta ma intinde pe sarma, rufa uda... - partea aceasta, in locul tau, as incerca sa o refac. In mare mi-a placut acest text.

E un poem destul de slabut in viziunea mea. Acel doar repetat aiurea nu face decat sa enerveze pierzandu-si accentele. La fel de excesiva pare si repetarea inchide ochii fara a sugera obsesivul durerii de dincolo de pleoape. Mda! Destul de naiva expunerea. Am incercat sa privesc altfel incercarea ta si a iesit asta:

OCHII

Închide ochii
furișată ai să mă vezi în albastrul somnului
voi fi una, marea ultragiată de milenii învinse
cu trup de apă, sirenă

Închide ochii
mă voi plia punte în sincopele dorului
voi fi una, întâmplarea ta cea neînțeleasă
diluviul uitării, aversă

Închide ochii
mă voi lăsa zburată himeră a timpului tău
voi fi una, albu de doliu al păsărilor alpine
piatra din piept, străine


Atât cât să mor
tu doar închide ochii

Mihai! In masura in care simti ca putem sa-ti fim aproape ingaduie-ne acest lucru! Condoleante mele!

Tare m-a mai amuzat realitatea examenului tau la LEC. Da mare forta a mai avut asupra ta de ai scris un poem pe tema asta:)))) Dincolo de gluma nu cred ca e un poem care sa zdruncine din radacini fibrele vreunei fiinte.

Un circ intrinsec. Aparent el nici macar nu are posibilitatea vreunei existente marginale... Doar aparent. Saltimbancul, sentimentul, cu talpile murdare de confuzia nonculorii paseste pe incertitudinea ca de erg a punctelor de suspensie. Nuferii, noroiul, noptile sihastre sunt doar parti ale disimularii. Sa te ascunzi in cochilia sloiurilor de gheata pana si tie iti pare imposibil. Albul punctelor de suspensie poate fi atat liniste cat si abandon. Jocul din palmele impanzite de linii ale destinului e doar o alta forma de imaginatie. Viata? Aici nu se mai regaseste desi isi continua risipirea dincoace de sens... Cred ca ai cazut prada unei usoare vorbareli. As renunta la cel putin jumatate din randurile acestui text inchizandu-l in provocari, in surprinderi, in conotativ. Cel putin prima strofa, daca poate fi numita astfel, abunda in expresii incarcate de caducitate. In afara de cateva expresii izolate si iluzoriu idei forta, nu mi-a placut poemul.

Un text mediocru ce se ineaca in banal. O scriitura stereotipa de-un infatilism exgerat. Din nefericire te straduiesti parca sa ma obisnuiesti cu asa ceva:D
E totusi un text numai bun pt prima pagina a unei reviste de gimnaziu, recunosc!:)

Cat de cuminte te-ai confundat cu natura! Hm! Mireasma trupului... razbate cuvantul adulmecand dimensiuni de dincolo de simturi.

Fascinanta expunerea din acest text... in toata splendoarea psihismului tau. Aici mai mult ca oriunde ai reusit sa fii discreta, pe alocuri criptica. Imi place.

Frumoasa depersonalizare sau poate prea personalizare a intalnirii in doi.

Sigur tu esti Supergirl????:)
Frumos poem!

Un poem prea cuminte pt ce ne-ai obisnuit pana acum. E ca si cum te-a abandonat cineva in fata ta si te-a pus sa-ti povestesti in soapta ce vezi. Impacata cu ce vezi, controlandu-ti tonalitatile, egal, fara nerv aparent te-ai lasat tentata. Frumos! Mi-a placut. Nu atat ca poem ci poate mai mult ca jurnalul pe care il tii de obicei pe noptiera amintirilor si il mai citesti, recitesti din cand in cand. Ti-as da o stea... dar meriti mai multe... O sa fiu atent si-am sa ti le daruiesc.

Hopa!
Acelor intrebari deja le-am raspuns iar acel raspuns era afirmativ. Da, ai progresat dupa umila-mi parere, desi nu cred se punea problema vreunui progres. Undeva te amenintam ca nu mai scapi asa usor de faptul de a scrie, amenintare care, varnd nevrand, era o apreciere favorabila facuta tie:)

Dezbrac melancoliile spui tu! Hm! Straniu! Eu spuneam \"dezbracarile melancoliei\"! Cineva s-a bagat printre gandurile noastre si s-a dat in cochetari:)... Cine e femeie acel el de il tot strigi si el face pe misteriosul!Hm! Eu as face palnie din ceruri si as striga in ciclice si asurzitoare ecouri sa se invete minte:)

Foarte simplu incropit acest poem, expresii ce sugereaza calmul, linistea, domesticul unei ontologii locale asociate cu destinul aproape sucombat in uitare, destin al acestor oameni ai locului. Apreciez discretia cu care razbate din aceste cuvinte nationalismul asociat oarecum cu un mesianism, cu o jertfa ce tine de un fatidic in parte absurd. E poemul care imi place cel mai mult din tot ce ai scris pana acum. Aici simbolurile nu sunt facute imposibile prin abuzul lor cantitativ si prin obscurizarea lor semantica si contextuala. Felicitari inca o data pt acest poem!

Dupa o analiza grosiera a textelor tale observ consternat oarece neglijenta in abordarea poeziei generata poate de dezinteresul tau.
Inca nu-mi dau seama de ce dar acest text mi-a atras cel mai mult atentia... Zic eu ca de la strofa a doua se frange continutul acestui text izoland unele idei si formulari forta. Pe alocuri nefericita izometria frizand banalul...


Cel mai mult mi-a placut poemul \"Marea, ca o porunca\" al carui titlu il vad si cel mai inspirat. Mi-a mai atras atentia intr-un mod mirabil \"Sentiment\" ce printr-o aleasa sublimarea obliga cititorul la un drum de la sete-apa la aspectele siderale ale trairii pt a se opri abandonat in jocul sentimentului intr-un mediua arid. Textul ce iti certifica cel mai bine inclinatia spre poezie este in opinia mea \"Ziua aceea\". Ar mai fi si epigramele care dincolo de umorul definitoriu mie mi se par uneori simple truisme fara capacitatea de a surprinde. Calde in frumusetea lor intima mi-a mai parut si haiku-urile.

Plina de cinism capacitatea ta previzionala. Surprinzator poem! Cam desirat! Probabil l-ai vrut incropit asemeni unor insiruiri de trepte neregulate dar ontologice rau:)...
Pare-se ca nu vei putea renunta curand la scris:d

Pe alocuri fortate versurile dar admir indeosebi indrazneala de a scrie despre popor, neam, tara valori pare-se desuete pt multi.

Frumos poem ai mai incropit! Simplu,aproape atent, esential. Felicitari! As renunta la acel caci din versul 5 si as cauta un alt cuvant in locul lui perna din versul 8. Desigur sunt minore observatiile. Repet, frumos poem:)