uite că am ajuns

Uite ca am mai ajuns si eu pe-aici sa va mangai cuvintele si hainele dezbracate de atata melancolie, cu sentimente cuminti pe firida privind iminenta infrangere dar cu speranta unor vremuri mai bune

La prima citire, am avut o stare de melancolie (\"până la plânsul pietrelor\" \"pescarii și-au tras bărcile\").
La a doua citire, am descifrat o poezie de rafinat și profund optimism, propriu omului superior:
- speranța de mai bine: \"s-au scurs DEJA râuri exaltate\" dar pietrele au rămas;
- pacientia: \"AȘTEPTAREA timpurilor mai bune\";
- \"să-mi dezbrac melancoliile... stupide\".
La a treia citire, descoperi un discurs filosofic subtil ocultat, întrebându-te cine sunt personajele din acest dialog (\"uite că am ajuns\", \"tu le auzi\", \"eu zic\")?
OMUL- \"eu să-mi dezbrac\"; \"haine stupide\"
PUTEREA SUPREMÃ - care poate \"auzi respirația\" unor \"timpuri mai bune\", care stăpânește \"secundele și mileniile\".
Si mai constați că dialogul este purtat la un timp cosmic \"în depărtare s-au scurs râuri\", \"eprubetele cu secunde și milenii\"

Finalul mi-a placut cel mai mult, cuvintele lui sunt parca bariera care te opreste sa te dezbraci de melancolie.
\"spune-mi
cum să nu-ți mângâi cuvintele\"

nu stiu ce sa spun despre poezia asta, mie imi sugereaza abandon... tema este frumoasa, daca am inteles-o eu bine. \"hai sa ne despartim prieteni\", prima strofa descriind starea (dezastruoasa?) in care se afla relatia dintre cei doi.

ar putea fi vorba si de o \"chemare la intelegere\", strofa a doua lasand \"la alegere\" ambele variamte, insa eu raman atasat de prima, datorita acelui \"sentiment sortit la infrangere\".

textul imi place, mi-a adus aminte de tablourile lui dali. ar putea fi de vina plajele sugerate in prima strofa sau culoarea pagini, care ma fac sa ma gandesc la nisipurile de la cadaques.

\"am ajuns pana la plansul pietrelor\"... e atat de trist poemul tau... oricat ai incerca sa ascunzi asta, timpurile \"mai bune\" sunt privite cu frica, parca ai astepta un \"nu-i asa!\", nimeni si nimic, nici macar pietrele nu sunt \"retractile\", \"melancoliile\" trebuie sa ramana \"imbracate\" in poezie, cat despre cuvinte... nu ele trebuie mangaiate...
Dar poemul tau nu e numai trist, e si frumos... imi aduce in minte imaginea unei cascade, pe care o privesti din departare si iti pare impietrita dar pe masura ce te apropii ii descoperi zbuciumul nemasurat.
aici trebuie o STEA... se spune despre stele ca de departe sunt reci si de aproape te ard?

Nicolae Tudor, v-a parut iminenta infrangerea?:))
Olimpia Blagoi! Nu am mai fost de mult \"disecata\" atat de minuntios de catre eventualii mei exegeti, nu am mai sesizat de mult un spirit atat de incitat de ceea ce scriu...Sunt induiosata! Multumesc pentru atentie!
Geta Adam, da, de acord: finalul...
Paiu Constantin, ma bucur ca ai intrat si tu pe aici si, daca ti-a trezit si tie emotii, ceea ce am scris, asa incat sa-ti impinga imaginatia pana in... suprarealism... :)
Cristian Fara, m-a impresionat aparte comentariul tau atat de... poetic!:)

Dezbrac melancoliile spui tu! Hm! Straniu! Eu spuneam \"dezbracarile melancoliei\"! Cineva s-a bagat printre gandurile noastre si s-a dat in cochetari:)... Cine e femeie acel el de il tot strigi si el face pe misteriosul!Hm! Eu as face palnie din ceruri si as striga in ciclice si asurzitoare ecouri sa se invete minte:)

Filip...se mai intampla! Cred, nu e grav!
Nu-ti face probleme! :) Comentariul tau mi-a sugerat sa scriu despre ganduri bruiate :)) Daca scrii primul...:)) Permite-mi sa nu-ti satisfac alte curiozitati! :)

Liviu, ma simt flatata...Chiar ma intrebam: oare chiar sa fi placut cuva textul??? Multumesc de atentie instelata!:)

Uimita, surprinsa placut, Nexus, sa te vad si pe tine, printre cititorii cuvintelor mele!
Apropo: sper sa fi vazut secundele stampate in pietre :)

Imi place... dar acum trebuie sa mai plec.. Voi reveni pentru a te citi...
In pragul tacerii

La inceput
De cuvant
Numai vant
La mijloc
Numai foc
La sfarsit
Pulbere de infinit.

Voiam sa-ti daruiesc o poezie din Inima de buzunar... Numai bine si ulte impliniri... Imi place sincer cum scrii.
Gabriela