Poezie
eu, norocosul
2 min lectură·
Mediu
mi-ai zis să scriu un roman
despre noi n-am atâta putere
nici cea mai ieftină bere nu poate să alunge atacul
prin comparație
sunt un civil înconjurat de mașini
pe timp de noapte
războiul se poartă neconvențional cu cei decăzuți
cât e trupul tău de adânc
și încă
mi-ar fi trebuit o țară,
o bucată de cer,
un ceas
din noaptea cumplit de slavă
hrănită cu țigări cu cioburi și globuri
din mâna eliberată de greutatea sânilor tăi
îmi fac dușmani și prieteni
și multe speranțe pe care le țin pentru mine
femeie
de câte ori mă atingi amețesc de toți
dumnezeii pe care viața mi-i scoate din mâneca hainei
așa arată un bărbat posedat de instinct
tremură
neagă persoane
încurcă imaginile
undeva unde nu trăiește nimeni
fuseseră case
parcă simțeam ceva ce nu iubisem niciodată atât de greu
de atins
nisipuri mișcătoare și cozi de vipere galbene
otrăviseră apa
deci nu aveam nicio scuză
să scriu despre noi
într-o zi vei afla
casa aceea nu a fost locuită
deși a fost ridicată de uriași intenționat ca nimeni
să nu creadă că un om poate mânca din mai multe feluri
odată
n-am ucis două păsări
doar o dragoste fără apărare
ce nu mai avea putere să cânte de cât se uscase pe gard
privea de acolo
ieșirile mele din fire
i-aș fi spus că nu-mi aparține
să las de la mine
00985
0