Poezie

fiul șarpelui

1 min lectură·26 august 2022

Mediu

oamenii care mor mă urăsc

nu sunt nici frumos, nici bogat, dar îmi port stâlpul cu bunăvoință

față de semeni,

o mulțime

pentru care diavolul voia să mă arunc în brațele tale,

poruncește acestei femei și va fi

mamă!

i-am zis:

cei care au avut hepatită nu pot dona sânge

este scris,

omul poate trăi și cu euforia cuvintelor

spuse la beție,

din timpul când culegeam leacuri-

muzele

mi-au pus mâna pe frunte,

fruntea pe inimă,

inima în adâncimea palmelor făcute căuș

să-mi fie ciudă

de câte ori iubirea lua viața cuiva,

mai seducătoare decât marxism-leninismul

în emisfera sudică

mama închina secera și ciocanul pe mijlocul pâinii,

aducătoare de belșug între ape

noaptea se mutaseră șerpii să înșele turma

mă tocmeam cu blestemele

scăpate de sub control

flori din care lumea învăța cum se scoate dulcele-

răul unui om bucuros de micile minciuni ale credinței

și cu gândul întruna la moarte

după apologia mistică a unui singur grup etnic

ne doream ploile

001.257

dan petrut camui. “fiul șarpelui.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-petrut-camui/poezie/14164166/fiul-sarpelui

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.