Poezie
statul de om
1 min lectură·
Mediu
când eram copil
departe
de familie
îmi făceam griji că nu voi ajunge la zile onomastice
sau înmormântări
unde ar fi trebuit să ascult cuvinte obișnuite
să rănească
tata mâna oile până la marginea pădurii
apoi
punea ciobanii să le ducă la iarba grasă dintre maluri
câte-un urs se ridica
uneori
câini uriași înconjurau lighioana să se împiedice
de cioturile hâde ale copacilor scoși
din rădăcini
îl pălea cu securea de parcă ar fi despicat un butuc pentru foc
urletul făcea culmea să se cutremure cât era de lungă
parada nopții în spate
luna dădea un ocol să-și contemple opera
de artă
violența în forma ei cea mai pură
nu existau legi
ong-uri
sau considerente politice
numai
omul și ursul
doi prădători care își apărau locul
în lanțul trofic
ultimul fugea scoțând porumbii
din brazdă
în timp ce tata
cu privirea aceea care părea că își bate joc de toate lucrurile
se lăsa lins de ciobăneștii ridicați în două picioare
să ajungă la inima stăpânului
021.641
0
Lume care nu cere explicatii...A fost!
Complexitatea simplitatii din care totdeauna avem ceva de invatat si tu stii sa o spui ca si cum poezia nu are nevoie de nicio explicatie.
Sigur ca n-are.
Regarda, Poete,
Tea