Poezie
despre farmecul vieții
2 min lectură·
Mediu
cele mai năstrușnice cuvinte care îmi trec prin minte sunt
despre dragoste
atâtea femei frumoase nu m-au putut împiedica să țin minte
retorica morții a lucrului bine făcut
pentru asta îți trebuie gândirea inginerului educat
de natura universală a numerelor
uneori stăm pe iarbă la umbra unui copac parfumat
și nu ne încearcă vreun sentiment de recunoștință
cineva a muncit ca ziua să urmeze nopții și întunericul să se abată
odihna noastră pare un regret despre frumusețea vieții
iar îndoielile ce ne cuprind nu sunt de ajuns pentru a vindeca
lipsa oricărei iertări
unii îl ard pe dumnezeu iar cenușa o păstrează
în casă
sunete ce nu au legătură cu lumea noastră
trăiesc în pereți
nu ne rugăm la ei pentru că nici piatra nici sudoarea meșterului
care și-a îngropat tinerețea nu ne poate salva
în schimb iluzia că poate va fi mai bine
cucerește
mă uit pe fereastră
sloiuri din antarctica în călătoria lor solitară spre lună
privesc nemișcat fermecat de agilitatea cu care plutesc printre case
până când gunoierii
trezesc păsările
si atunci încep să cred că nu suntem vinovați
orice vorbă a iubirii spusă la supărare poate să-și demonstreze
intenția
de parcă faptul de a trăi printre oameni ar însemna o pedeapsă
cei care ne observă din afară
nu simt frigul din mâinile ce se ridică spre a-și acoperi capul
iar faptul că stăruie o singură dâră după ce ne întoarcem
nu înseamnă că cineva ne-a ținut în brațe
totuși farmecul vieții rămâne
001212
0