Poezie
cercuri
1 min lectură·
Mediu
am ajuns în punctul în care nu vreau să vorbesc
cu nimeni,
mă bucur de
aerul greu al ploii
împrăștie emoția pe care o credeam unică,
viața.
risc atunci când îmi povestesc gândurile,
nu visez,
nu mănânc niciodată să-mi ajungă,
îmi imaginez lumi dincolo de firele ca niște trasoare verzi,
sensibile la efortul minții de a nu refuza răul,
dulcele grai al păcatului ce a pus stăpânire.
suntem aceeași ființă,
chiar dacă îmi vine să-ți arăt locul unde am dormit
atât de adânc cât au trebuit să caute în mine
apa dulce și rece a unui izvor din care
ni s-au înmulțit zilele.
nu-mi spune nimic de morți,
încă am timp să nu-mi pese,
mă amestec printre oameni de parcă aș fi unul dintre puținii
crescuți cu iarbă puternică.
tu te închini la ce nu cunoști sau ai auzit de la alții,
atât timp cât iubim,
nu va înceta semănatul.
e prea mult să-mi iau negările înapoi,
de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic
în acele momente de panică.
mama și tata s-au ridicat în două picioare,
să cresc ferit de capcanele pe care mi le-au pregătit
epoca fierului,
mutarea hotarelor.
022.164
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- dan petrut camui
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 191
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 31
- Actualizat
Cum sa citezi
dan petrut camui. “cercuri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-petrut-camui/poezie/14147483/cercuriComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DCdrag de tine!:) mulțumesc! oricând binevenită!
0
Poema ca o istorie, "ridicat în două picioare," "amestec printre oameni..." si "am ajuns în punctul în care nu vreau să vorbesc
cu nimeni,"...
Tu scrii cu gand si emotie si de fiecare data marchezi limba asta cu o Poezie greu de uitat.
Ai grija,
Tea