Poezie

cântece de ceainărie

1 min lectură·16 mai 2020

Mediu

îmi e dor de lucrurile nesemnificative.

când cenușa se va așeza,

voi ști din partea cui mi-au crescut rădăcinile

precum ușile bătute de curent,

aud în tâmple:

blestemată fii, apocalipsă!

obscuritatea încheie ziua,

așa cum somnul închide gura mulțimii,

orice domnie va trece.

omul care vrea să fie nefericit găsește până la urmă

scuze,

pentru a crea haos,

nu e treaba ta să gândești,

mi-a zis diavolul:

încă o dată dacă îmi spui doamne, te arunc de pe munte!

lupii coborau jos în haltă.

minciunile pe care le spuneam ca să câștigăm timp

s-au risipit,

întunericul s-a întors în mormânt,

iar eu am putut adormi mulțumit să-mi recunosc vina,

oscilând între două civilizații,

jucându-mă cu salvarea,

de parcă aș purta povara unui șir lung de bărbați slabi

și inutili în care sufletul meu a crezut cu pierderi imense.

poate drumul meu s-a încrucișat cu vreun înger

sau poate ușurința de-a scrie

mi-a adus numai necazuri.

îmi amintesc de mama,

cutele de pe fața ei când zâmbea,

uleiurile ei,

levănțica.

moartea începuse să cânte:

apele vor aduce pacea,

iar noi ne măsuram mâinile,

să vedem potrivirea

până când prima răsuflare se ridicase deasupra.

001.617

dan petrut camui. “cântece de ceainărie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-petrut-camui/poezie/14146873/cantece-de-ceainarie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.