Poezie
te iubesc, Ioane
2 min lectură·
Mediu
după un timp uiți zilele - perle înșiruite firesc -
treci sunetul mării pe podea,
banul cu efigia unui rege morocănos după
vinul iute și prost îmi propune o țintă,
pe spate nimeni nu are așteptări de la
nimeni în dragostea noastră,
doar începutul lumii despre care
nu puține legende s-au pus pe muzică,
lucruri care nu ar fi trebuit uitate stau împotrivă,
dintre lucrurile perfecte pe care le-a făcut Dumnezeu,
ești probabil modul Lui prin care îmi spune:
Ioane, te iubesc,
atât cât pot să-mi dau seama
ce sâni plini ai sub rochia de la petrecere.
luna roșiatică precum la cutremur
învie fantome,
iar mie mi-a scos peri albi travaliul tău obsesiv-excitant
precum emoția primului trup de femeie care nu-mi aparține,
dar pe care l-aș umple de sus până jos,
aș face un spectacol din loviturile pe care
mi le administrează conștiința în timp ce privesc
imaginile cu tine aplecată,
cât ajungi cu buzele transpirația
care nu-ți încape în palme, simt greutatea lor de mătase
stomacul se umflă după fiecare atingere, îmi vine să spun:
mi-e rău de atâta plăcere,
îți mângâi părul și buzele, să mă asigur că sunt încărcate
electric, o dâră lăptoasă deschide universul unei lupte
între mine și ceea ce-mi spun la biserică
copiii mai mari
că
și asta înseamnă idolatrie.
001.662
0