Poezie
douăzeci și patru de ore whalen
1 min lectură·
Mediu
privesc cerul
cât de frumos pare de aici spune mama
încerc să-i explic că nu eu am provocat
dorința de a scrie pe mâini
simt pielea căzându-mi
precum hainele unei femei
ce-a renunțat să mai fie
mi-ar șterge lacrimile dar nu mai rezistă nici ea
la rugină și clor
ca unul ce se poate autodistruge nu-mi pare rău
să-mi fac munca
acasă
am motive atât de puține încât
fericirea pare activată de-o traumă.
înainte
să arunc tot ce îmi amintește de prima decepție
vreau să știu cum ajunge aluminiul în mâncare
iubirea mea are legătură cu apa
robinetul deschis așa cum l-ai lăsat
inspiră o pierdere-
trupul fixat în cuie personifică
stupoarea mintală
de fapt sunt tot eu
în alt moment de euforie al geniului
îi admir pe oamenii străzii
aproape la limită
au libertatea oricărei mutări
în lipsa unor principii
închid ochii să nu văd sânge pe mâini
mai mare greșeală decât a interveni în destin nu există
senzația că plutesc
înviorează totul în jur
albul pereților,
crinul sufocat de propria-mi respirație,
pătratele de pe abdomen
mama îmi arată pământul
vezi, ce frumoși le părem muritorilor?
001.542
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- dan petrut camui
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 187
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 37
- Actualizat
Cum sa citezi
dan petrut camui. “douăzeci și patru de ore whalen.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-petrut-camui/poezie/14144619/douazeci-si-patru-de-ore-whalenComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.