Poezie

lirica morții

1 min lectură·5 ianuarie 2020

Mediu

știam că cei de la mese râd de mine.

cu privirea ușor aplecată spre lucruri,

aveam inspirația unui pictor de a colora cărți de citit

pentru copilul din fiecare femeie,

m-am lăsat dus de mână,

dragostea orbea în timp ce-mi vorbea:

vezi răsăritul,

ești norocos să plătești.

cu picături din pătura în care am stat,

mi-am udat fața.

privirea ta își păstrase curiozitatea și dorința de a nu se întoarce,

era atâta singurătate

în sărutul tău

nimeni nu putea să-mi răspundă.

am plecat de la o linie frântă pe care ți-am trimis-o

în loc de salut,

mă amestecasem în mulțime ca într-un pachet uriaș de cărți

de tarot,

mi-aș fi dorit să fiu cea câștigătoare,

pentru care norocul să poarte de grijă.

atunci te-ai ridicat de pe scaun

și am privit mândru la toți cei aflați în camera

de la catul de sus,

de unde

acum o mie de ani a vorbit

Dumnezeu.

001.552

dan petrut camui. “lirica morții.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-petrut-camui/poezie/14143824/lirica-mortii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.