Poezie

acele fragile apusuri

1 min lectură·24 septembrie 2019

Mediu

iubește-mă de parcă nu ai primi nimic

în schimb

prin fiecare tresărire a mândriei

de-o clipă,

nebunia nu face rău nimănui.

dintre toate corăbiile cu pânze,

steagul meu - un țipăt pe întinderea

apei,

îmi leg trupul cu funii să nu se piardă în ceață,

harpii din insulele Strofade,

veșnic flămânde,

își caută frumusețea în coaja unui copac

sădit de cine nu trebuie.

diavolul

adăugase un an dragostei noastre

precum vinul ce nu stă liniștit în pahar

de ce-o să se întâmple, priveam copleșit de atâtea emoții,

umbra își luase capul în mâini

încât să nu se observe,

rudele și cei de departe

ne-au umplut părul cu grâu,

în buzunare, în gură și-n cele mai ascunse dorințe

pun sufletul să-și facă treaba cinstit,

din dreapta soarelui cineva ca pentru final

scoate curcubeul prin nori,

mi-am făcut mare crucea

convins că minciunii nu-i pasă cine o spune ...

001.614

dan petrut camui. “acele fragile apusuri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-petrut-camui/poezie/14141320/acele-fragile-apusuri

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.